~ Valentin Popovici: “Versuri alese ale unui om ales – Dumitru Buhai”

Recomand volumul de poezii „Bucuria Mântuirii”, scris de Dumitru Buhai, atât tinerilor cât şi celor mai în vârstă, căutătorilor de aur spiritual şi diamante scliptoare.

Mi-e dat harul să-l cunosc pe autor şi să-i pot spune frate în Hristos Domnul, şi nu o dată l-am ascultat vorbind despre Mântuitorul nostru cu un patos şi o fineţe poetică rară. Mi-am dat seama că apa izvorăşte dintr-un izvor curat al dragostei sincere pe care o are faţă de Domnul Isus, şi o iubire caldă pentru cei din jurul lui.

Aici sunt „cuvinte de aur şi dulci, ca şi mierea“. Cuvinte adevărate, ca o oglindă în care ne descoperim şi noi cu stările prin care trecem. Cuvinte de viaţă, ca lumina ce deschide florile în grădină. Cuvinte de nădejde, ca aşteptarea unui frate în luceafărul de dimineaţă. Cuvinte de dor, ca dorul după liniştea din Paradis. Cuvinte de mister, ca bobul de grâu semănat în brazdă. Cuvinte de har, ca zborul spre „Ziua cea Mare“.

Titlul cărţii, atât de potrivit şi frumos, vorbeşte despre două stări care nu se pot despărţi: mântuirea şi bucuria. Unde Dumnezeu aduce mântuirea Lui, aduce şi bucuria. Psalmistul rege David se ruga în Psalmul pocăinţei, „Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale“. Bucuria adevărată e pentru cei care gustă mântuirea adevărată. Iar Domnul Isus Se ruga pentru ucenicii Săi în Ioan 17:13, „să aibă în ei bucuria Mea deplină!“ Evanghelia Domnului Isus înseamnă bucurie, fiindcă ne aduce mântuirea, izbăvirea de păcate.

Ca o albină harnică şi bună, prof. Dumitru Buhai a umblat atent pe cărările din grădină vieţii, s-a strecurat în florile Scripturilor, pe dealurile credinţei, şi a adunat miere din tot felul de floricele, din florile cu zâmbet ca şi din cele cu lacrimi, din florile văzute uşor ca şi din cele dosnice, şi a strâns dulceaţa de miere a „Bucuriei Mântuirii“. Ne-o dă şi nouă tuturor, ca să ne îndulcim şi noi, ca să ne fie îndemn spre pocăinţă, ca să ne umplem inimile cu bucuria fără seamăn a păcatelor iertate în sângele ispăşitor al Domnului Isus.

Undeva printre versuri răsună şi Carpaţii cu ecoul lor de bucium prelungit, şi Dunărea învolburată, şi câmpia română, şi Buştenii copilăriei, ca un dor nestins din sufletul poetului după meleagurile iubite. Iar notiţele biografice presărate în paginile acestei cărţi ne fac nu numai să-l cunoaştem mai bine pe autor, dar şi să-l iubim mai mult; pentru că îl vedem legat de familie, de vatră, de biserică. |i cuvintele prind un nou ton de blândeţe şi căldură. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Chiar dacă ai avea gura de aur, sau chiar din pietre preţioase, n-ar străluci ca atunci când străluceşte cu podoaba blândeţii, a bunătăţii sufletului.“ Cu adevărat, „ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui…“

Versurile acestea sunt „ca apa de izvor ce-a săturat curcubeul.“ Cartea aceasta ne arată bunătatea lui Dumnezeu, care ne îndeamnă la pocăinţă, ca să ne dea mântuirea, şi să avem bucuria.

7 iunie 2006

Rev. VALENTIN POPOVICI