~Pavel Panduru: „Mariana Sperlea – profesor, poet şi pictor“

            În îmbrăţişarea vântului s-a contopit Câmpia Dunării cu Câmpia Timişului, peste Munţii Banatului, zămislind spaţiul mioritic luminat de spuza de stele, care înfrumuseţează viaţa fără ca noi să ne dăm seama de Harul Divin, de frumu8seţea chipului, de mărinimia sufletului lor. Una dintre aceste stele este Doamna profesor Mariana Sperlea – de la Şcoala din Dumbrăviţa de Timişoara.

            Fire complexă, om însetat de cunoaştere, om cult, o fiinţă dominată de setea căutării adevărului şi a lui Dumnezeu, plină de bun simţ ancestral al strămoşilor, a vorbi despre o asemenea personalitate, este dificil, cum dificil este să vorbeşti deaspre mirajul vieţii. Însă, cu smerenie şi respect eu îndrăznesc a spune câteva cuvinte despre dascălul, artistul şi omul Mariana Sperlea.

            Profesor, poet şi pictor Mariana Sperlea este o floare, o voce pentru românism şi Sfânta Tradiţie în spaţiul liric al Banatului. A crescut la flacăra Eminescului pentru apărarea Patriei comune – limba română – acel „fagure de miere” a nepieritorului nostru popor.

            Din primii ani ai carierei didactice s-a remarcat ca o personalitate distinsă dovedindu-se a fi unul dintre onorabilii dascăli români, „dascăl de dăscălie”, legat de toate tainele existenţei, ca fiind fântână de viaţă omenească.

            Profesoara, în relaţie cu semenii săi seamănă artă în fiinţa umană, ştiind a se dărui, să aibe răbdare şi să-şi iubească învăţăceii, cu suflet de mamă.

            Dascăl de excepţie, prin activitatea sa, reflectată în modul în care ştie să inobileze mintea şi inima elevilor săi, astfel încât aceştea se descoperă pe sine înşişi. Arată elevilor cum să întrevadă esenţa dincolo de aparenţe, cum să confere existenţei lor frumuseţe şi valoare, insuflându-le curajul şi ambiţia de a se desăvârşi ca oameni. Aceasta arată că profesorul şi-a îndeplinit  menirea aceea de a fi creator de valori umane superioare. Ea este un izvor de energie şi credinţă, o torţă de lumină, un simbol al dăruirii de sine, un model de umanitate şi îndemnuri vii în vederea profesiunii spre care pornesc învăţăceii, cunoaşterea alfabetului, dar şi respectul pentru oameni. A fost şi este exemplu de mărinimie şi înţelepciune. A transmis cu plăcere celor din jur meşteşugul de a fi om, luptând cu toată fiinţa ei împotriva ignoranţei şi ignoranţilor, care dezumanizează şi demonizează, distrugând valori fizice şi morale (intelectuale). Ne îndeamnă la păstrarea demnităţii în faţa acestor nonvalori, împreună cu distinsul său soţ – Constantin Sperlea.

            Onorabila dăscăliţă cu zâmbetul plin de bunătate, cu graţie şi poezie, cu pasiune şi pricepere a făcut să fie cunoscută şi păstrată „Sfânta Tradiţie” românească prin numeroasele serbări şcolare şi acţiuni culturale pregătite şi la care a vorbit despre mărirea strămoşilor, pentru a lumina minţile copiilor şi a purifica sufletele părinţilor. Ea a făcut din unitatea de învăţământ un altar al sacralităţii actului didactic ce are ca obiect al muncii, cea mai nobilă creaţie, sufletul copilului. Copil care a văzut în dăscăliţa sa perfecţiunea întruchipată şi a avut-o ca model de conduită. Astfel de dascăli sunt garanţia viitorului României.

            Duhul mirificului spaţiu bănăţean i-a înaripat mâna cu har divin şi a dezlegat mintea întru  Lumină din Lumină, ce se răspândeşte asupra semenilor.

            Personalitaea astfel creată este o coexistenţă a profesorului, a poetului, a ziaristului şi a pictorului în aceeaşi fiinţă umană, caz mai rar în literatura română, înbinând poezia cu arta în folosul profesorului, a elevilor, a învăţăceilor.

            Doamna Mariana Sperlea îşi confirmă vocaţia de dascăl – artist şi truditor pe tărâmul vieţii culturale a Banatului. Acţiunile culturale organizate de profesorul poet şi pictor nu pot fi considerate decât rourări de har  într-o lume de adevăr şi de comuniune cu Dumnezeu.

            Manifestările multiculturale au făcut din Dumbrăviţa o oază de spiritualitate românească, un focar de cultură a neamului. Aici vin zeci de cărturari să se încarce cu energie, cu speranţă, cu credinţă.Vin să caute iubire , prietenie, acolo unde căldura relaţiei interumane dă sentimentul veşniciei. Aici se conştientizează că Dumnezeu ne-a lăsat pe acest mirific pământ pentru a face cinste poporului român.

            În preajma Marianei Sperlea se simte o emoţie formidabilă . Aici se lasă la o parte frica şi foamea de bani, invidia şi mândria. Laşi supărarea, laşi suspinul, laşi disperarea, laşi minciuna, laşi ceaţa de pe minte şi de pe inimă.Aici afli cât de frumoase sunt lumina, lumea  şi viaţa.

            Omul de cultură Mariana Sperlea mărturiseşte că pentru Domnia sa „scrisul este crezul meu sfânt”, el este ca o religie în stil silvestrian, respirând prin cuvinte. Scrie pentru că are ceva de spus, contribuind prin scris şi fapte la cizelarea sufletului oamenilor şi la păstrarea identităţii noastre româneşti în concertul poporelor lumii. A luptat şi luptă prin articolele sale, trimise la numeroase reviste şi ziare din ţară şi afară, pentru adevăr şi înfierează pervertirea valorilor moral-creştine. Scrisul fiind pentru Domnia sa o taină, un sens al fiinţei sale.

            Doamna Mariana Sperlea este o cunoscută persoană a penelului, cu o nobleţe a spiritului şi un comportament de senior al artelor. Lucrările, picturile degajă aceeaşi bucurie suscitată de textele scrise. Ele sunt străbătute de puritate sufletească, de aceeaşi sete profundă şi omenească a căutării lui Dumnezeu de a sluji omului prin frumos, a aduce bucurie şi linişte în sufletele privitorilor. Tablourile, portretele sunt pictate în armonii lirice afirmând dragostea de culoare şi relevând o delicată sensibilitate feminină. Pictoriţa poetă îşi migăleşte icoanele alegând cu grijă culorile ca şi cuvintele poeziei, le amestecă, apoi le aşterne pe şevalet împrumutându-le o fărâmă dim marele har, din căldura sufletului său înduhovnicit. A făcut din şcoala de la Dumbrăviţa un templu al artelor, unde rafinaţii găsesc un mediu agreabil pentru comunicare intelectuală. Copiii – pictori au învăţat să observe minunile naturii, să le treacă prin universul lor şi să ne arate drumul către stele şi îngeri, jucându-se cu pensule şi culori. Prin expoziţia permanentă de la şcoală, ei aduc arta acolo unde ar trebui să fie întodeauna un simbol al frumuseţii lumii ce va să fie.

            Doamna Mariana Sperlea este tipul omului de cultură complex, iubit şi dotat de Domnul cu prea    multe daruri, căci pe cât este de talentată ca artist plastic, pe atat este de talentată ca poetă. În acelaşi timp, sufletul ei cel plin de puritate şi de lumină divină, a făcut o singură împărăţie din cele două domenii ale artei, împărăţia cerească a poeziei, eliminând graniţele dintre ele.

            Domnia sa face parte din categoria poeţilor care au găsit în adâncimea spiritului său măsura uriaşă a lui Eminescu, nu numai ca poet, ci ca pedagog al neamului, etalon, om deplin al culturii noastre – după cum spune Constantin Noica. Ea este model şi interpret tutelar ce reproduce ceva din eminescianitatea noastră constitutivă. Face parte din aerul şi lumina acestui spaţiu în care ne-am născut şi trăim. Este o sinteză de românism aducând Europa acasă la Dumbrăviţa.

            Profesoara poetă şi pictoriţă, Mariana Sperlea, are menirea de a propovădui marile valori ale artei, de a mărturisi prin intermediul poeziei şi picturii – credinţa şi bucuria de a trăi. Mărturiseşte faptul că timpul nu trece, că el se depune într-un sediment al veşniciei în care trăiesc marile valori ale artei, ale lumii. Mărturiseşte din tot sufletul şi din tot cugetul ei, prin poezie, pictură, publicistică şi acţiunile culturale, la catedră, pentru mântuirea celor mulţi. Se înbină între devotamentul pentru ţară, pentru comunitate, credinţă şi artă. Astfel, face parte dintre mucenicii cărturari. Este dăruită cu har şi talent, un vas ales de Maica Domnului, care dăruieşte, la rândul ei, din preaplinul sufletului său. La şcoală cuvântă, în poezie cântă, pe şevalet desenează.

            Poezia Marianei Sperlea a apărut din nevoia noastră de înţelepciune, ea este o veritabilă lecţie întru Adevărul, Calea şi Viaţa neamului acesta rătăcit. În ea găsin forţa de transfigurare, întru divin, a Cuvântului, a Arhanghelului Spirit Naţional. În poezia ei râde inima mare de român. Ea este logodna dintre puterile limbii române şi frumuseţea ei. Este un regat al setei de frumos şi de inefabil. Este puterea îngerească. Este hrana sufletului celui care o citeşte. De aceea pentru sacerdotul slovei, poeta Mariana Sperlea, sufletul este mai presus decât buzunarul.

            Poeta Mariana Sperlea este ea însăşi, cu propriul stil şi traseu, primind cuvântul divin prin Eminescu şi atunci devine bardul de la Dumbrăviţa – român creştin şi ortodox.

            Om al mesajelor înalte, prin poezie încearcă să restaureze lumea stricată de păcat. Cântă frumuseţea naturii şi cere salvarea ei, cu evlavie la Maica Domnului. Aceeaşi evlavie o poartă în faţa moşilor şi strămoşilor care sunt morţi pe pământ, dar vii în Împărăţia lui Dumnezeu.

            Poeziile ei dovedesc frumuseţe şi o dragoste nemărginită pentru istorie, pentru tradiţiile neamului. Sunt mărturii contra uitării de astăzi şi de mâine, de o autenticitate ce depăşesc sfera valorilor culturale:

                              Să nu lăsăm să piară graiul

                              Ce-l moştenim de la străbuni

                              Să nu uităm, nici pentru o clipă,

                              Că suntem şi vom fi români!

Cântă satul, starea de sat – vatră – foc care conţine centrul Crucea – Hristos.Cântă Neamul – Patria – Moşia – o fuziune a Omului cu pământul, a omenirii în Om cosmic, prin spiritualizare.

            Este poeta care cântă tradiţia, ciclurile vieţii, datini, obiceiuri, anual reluate. Roata – rotirea ritualului cerc, cea mai profundă şi unică existenţă a Omului ca Dumnezeu. Ţăranul român în calitate de om liturgic de iniţiat, care avea cultul pentru creaţia lui Dumnezeu şi o păstra cu sfinţenie.

            Forma de existenţă interioară, esenţializată în spirit brâncuşian, este Cuvântul, care e orientat către semeni, urmaşi şi Dumnezeu. O filozofie a existenţei ca în Amintirile lui Creangă şi tot ca el este nu numai un talent, este o natură.

            Ce este plăcut şi emoţionează profund în poezia Marianei Sperlea este omenescul acestei pozii, faptul că artistul reuşeşte să se transpună în poezia sa.

            Opera poetei este un imn de slavă a creaţiei, un mijloc de înălţare a sufletului şi un mijloc de bucurie curată şi nobilă. Alături de activitaea culturală este un testament pentru urmaşi.

            Personalitatea omului de cultură, Mariana Sperlea şi calitatea spirituală a operei sale sunt semne divine, semne sacralizate prin conţinut şi consecinţă contribuind la înălţarea sufletelor şi îndemnul la fapte bune. Luminează totul cu lumina strămoşilor şi a marilor duhovnici ai neamului românesc. Ea se află în taina timpului nemărginit – silvestrian.

            Întrega operă este de la Divinul Creator, cel care a făcut Cerul, Pământul, Apele şi … Cuvântul, care era de la El şi El era Cuvântul.

                                                                 Prof.   PAVEL PADURU