ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

            Cu Iubirea, folosită ca o cheie a destăinuirii tuturor lucrurilor, aşa  se poate citi volumul Vraj(b)a clipei, cartea  semnată  de Viorela Codreanu Tiron şi care a apărut într-o grafică de zile mari, la Editura AmandaEdit din Bucureşti, in anul 2011

            Poemele care alcătuiesc volumul, sunt ca şi înnaripate, simetrice în esenţă şi cu trimiteri spre  locuri, oameni şi sentimente dintre cele care, nouă, celor din jur,  adesea ne scapă. Cu o fineţe feminină dar defel feministă, autoarea translatează imaginile personale în sfera comuniunii, a locului şi a timpului unde individul dispare ca entitate de sine stătătoare, devine Măreţie, motiv pentru care mertă să trăim pe pământ.

Volumul debutează cu poemul ,,Tot ce vă spun,,- o mărtrisire a căii sale  golgotice, un fel de destin iniţiatic  care îi perminte autoarei să pună degetul pe rana lumii-înconjurătoare, să spună că nimic din ceea ce vede, pipăie şi apoi, scrie, nu este artificiu.  ,,Am străbătut/ întinderea de piatră goală, pustiul străjuit de stânci (…),,

Emoţionantă singurătatea aceasta, a Poeta care  se întreabă ,,Cine sunt?,,.

 Creatorul care este ea, îşi pune întrebarea pentru a da răspunsul  în public, şi o face scriind pentru cei care se hrănesc, citind, din pâinea nemuririi.

Cu o tehnica a scrisului distinctă, defel cameleonică, aşa cum se mai întâmplă astăzi în Literatură,- Viorela Codreanu Tiron  ne atrage atenţia prin acurateţea sintagmei, prin firul poematic pe care îl trage în igliţa silabelor. Totul se leagă,  are esenţă, consistenţa care conferă  versului tonus dar şi timpi de linişte pentru gândire.

Cititorul nu poate trece brusc de la un poem la altul fără să insiste, să rămână o secundă pe textul abia lecturat. Este un privilegiu să  mergi pe drumul cuvintelor prin Clipa cea repede, să vezi cum ,, Jocul chibzuinţei,, nu mai este joc, este ardere, catharsisul care îi dă nobleţe operei poetice semnate de Viorela Codreanu Tiron.

De unde vin? Unde plec? Cine sunt florile? Dar,soarele…. Întrebările esenţiale ale lumii se învârt ca într-un carusel, se lasă leagte în acelaşi harnaşamanet al ordinii ce ne ţine pe verticală ca oameni.

În tot acest timp ,,Dumnezeu tace,, ! Îndrăzneaţă această sintagmă, este  curajul celui care ştie că are un rost al lui pe pământ. Poeta nu se joacă de-a cuvintele, face, din detalii aparent la îndemâna fiecăruia dintre noi, construieşte mici catedrale de sunete ce anunţă că încă suntem capabili să regenerăm prin noi înşine. Spiritul cărţii de faţă este o prefaţă la nemurirea cuvântului odată ce a fost gândit şi transpus pe hârtie. Poemul  este un loc pentru Rugă, este un refugiu  în care, autoarea se retrage din marasmul lumii moderne, un loc unde î-L imploră pe Dumnezeu, să o înveţe cum să culeagă Lumina.

Lumina este atotcuprinzătoare dintr-un capăt la altul din acest volum,  deşi uneori nu se vede, precum soarele, lumina aceasta există, blândă, matură, uneori obosită dar mereu gata să spele  cu ,,lacrima toamnei,, obrazul Planetei. În acest context, poeta stă între Mărginire şi Nemărginire, defel derutată, ea ştie că locul din care pornesc în lume şi în viaţă, toate visele , locul tainic al fiecăruia om, punctul de legătură cu Cosmosul fiinţei este Copilăria.  Acolo se apleacă peste gânduri, ia în răspăr poveştile cu izvoare şi alte locuri de o simplitate seniorală, uimitoare.

Viorela Codreanu Tiron este poeta care nu se teme să folosească  sintagmele şi în volum, abundă întrebările. Este un semn de maturitate, de înţelepciune a momentului în care conştinetizezi că rolul tău este să laşi mărturii pentru clipa următoare. Natura, de la coaja unui copac pornind, la spaţiul de un albastru-decolorat  al cerului, lumea cunoscută de fiecare zi  devine, prin poeme, operă de artă. Starea de graţie  pe care ţi-o dă succesul, bucuria de-a fi ,, colosul care prăduişete,, -cum inspirat enunţă autoarea, toate aceste fragmnete dintr-un puzzle urieşesc, sunt Viaţa în forma sa de Duminică.

A citi cartea aceasta este un fel de împărtăşanie din tainele care te înconjoară. Trebuie să ai urechi să auzi, minte care să perceapă albul din negru, şi mai presus  de toate, se cade să ai Credinţă fie şi numai cât bobul de mac, pentru a înţelege  esenţa.

Viorela Codreanu Tiron este poetul care excelează în lucrarea sa literară, nu se abate de la drumul său şi fiecare  literă din poem, este o certitudine. Autoarea nu bâjbâie prin întunericul neştiinţei, ea ne spune în vers-clar:,,Despletită în amurguri târzii/las în urma mea /mireasma primăverii dintâi,/pentru a mă reîntoarce /în casa în care tinereţea mea… se schimbă tot mai mult în umbră,/şi unde văd cum cuvintele mor/ în ghivece de timp răsturnate.,, ( În urma mea)

Sigur, în acest poem de o construcţie la maturitatea creaţiei, poeta (şi) cochetează cu Timpul, pentru că ea este cea care dictează unde şi când se va întoarce pentru a închide cercul. Propria-i stăpână pe minte şi inimă,  fiind, autoarea poemelor dintre aceste doua coperte, este puternică şi fragilă,  foarte tânără şi foarte bătrână prin experienţa care îi dă tot dreptul să-i spună Lumii întregi, că există.

 Intelectual, artistic, Viorela Codreanu Tiron este un eşantion de frumuseţe clasică peste care cade bruma incorigibilă a contemporanităţii, este o poetă modernă cu reminiscenţe de romantism năucitor de frumos.

MELANIA CUC