“Culoarea vintului” este de acum  volumul deja dezbatut de membrii Filialei Timis ai Uniunii Scriitorilor  din Romania. Faptul de cultura a avut loc – de asemeni – in prezenta Autorului cartii, D-l Dimitrie  Grama. Eu, pe seama unui anume alter ego, precum si – asumindu-mi riscul oricarui cititor – cred ca as putea sa adaug in consecinta citeva puncte de vedere din interiorul “ culorii vintului “!

Titlul volumului in discutie – volum bilingv: roman-englez  aparut la editura Aeticus – 2OO7- Timisoara – este subsignat:cosmografii- ceea ce inseamna: versuri sinteza  precum si o puternica  aderenta  in “carne si lut “ ( v. poemul – Credinta – )  aderenta ce devine problema fundamentala in intelegerea  intregului poetic.

“Cosmografii”- desigur ! Ne amintim , deci , ca pentru  Eliade in cosmos totul “se leaga”

Dar “coborind “ in textul lui D Grama , cosmografiile repereaza si incearca sa includa o anume integritate a sinelui  Pornind de la aceasta idée  pot fi dislocati  pe intreaga suprafata a poemelor citiva indici operatorii in alchimia sinelui : pactul (tranzitoriu) cu Anima – sufletul – pentru ca poetul sa-si poata mijloci  transcenderea  “dincolo “: v. De partea cealalta ! Carnea si trupul se repliaza mereu, luind distanta cuvenita fata de categoriile pe care le reprezinta. Aceasta distanta “graduala “ permite chiar si iubirii lui anthropos sa devina cosmotica, filtrata insa printr-o membrana evanescenta … alchimia sinelui procesata prin singrama izvorului, care devine in text sau este deopotriva si un genius loci : v. “ultimul om “ de inertia unei memorii translucide – vintul; valul ; padurea – natura transgresata referential in graal; in retorta sigura necesara pentru procesarea sinelui… inversul acestui conglomerat : nimanui nu-i  este indiferent unde s-a nascut : unde isi  are natalia sa !-   alt indice operator : sublimarea ; desublimarea ( perpetua ) a unei artere cosmice: “zborul fara corp “-v. poemul Androginie !

In urma acestor factori operatori  transcenderea e indirecta: poetul e situat in al sau  “intru”- in statu nascendi – urmind a-si plasa eul lyric intre : profan-sacru relativ-absolut etc …; poetul pare a cauta si gasi permanent acet spatiu : intre / dintre /spatiu al cotidianului sublimat ! Astfel, viziunea cosmotica – fondul alchimiei sinelui evolueaza in doi timpi: intru-intre !

In poemul “transcendenta” ni se releva scopul travaliului (sinelui ) : “ gindul meu va fi o hieroglifa “/ p. 86 – ceea ce ne sugereaza (v. si Guenon: Simbolul stiintei sacre ! ) ca poetul D Grama stie si poate traversa traseul dintre “ poarta oamenilor “ si  “ poarta ingerilor “. Scopul travaliului este deci depasirea stadiului “intermediar al microcosmosului ” catre cosmosul cel mare: fiinta pura. Este aici present acel topos plotinian al sufletului-oglinda, “ netulburat “ de  imaginile multiple venite din lumea sensibila / v. si Plo.: Enn III /  Este notabila aceasta androsofie a unui poet al universului deschis – contemporan si- totodata – modern !

Realizindu-si degajat levisul sau  poetul are satisfactia atingerii puritatii finite: in aceasta consta pariul cistigat de D Grama cu actul poetic in sine ! Poetul lucreaza cu un cosmos  substantiatr; corporalizat intr-o materie abia coagulate: lucreaza- adica – in plasma !

In spatial poetic romanesc  D Grama credem ca se situeaza glorios intre ermetismul subtire al lui Ion  Barbu si cosmotica plasticizanta a lui  Lucian Blaga , cu deosebirea ca absolutul  lui Grama este incadrat aproape de sau chiar sub pleoapa, in linia optica lucida si clara, acolo unde “ umbra clipei “v. p II4 – este suverana.  Alchimia sinelui isi va continua metamorfoza, solicitind lectorul , ca si pe poet . Am spus: va continua ! – intrucit volumul ( cu autor cu tot ) pare asediat sau interpelat pe alocuri  de accente dramatice – conforme sau nu cu existenta directa: “ nu doresc sa-nteleg ori sa fiu  inteles “ / Piatra vrea – I34/

MARCEL TURCU