~Ioan Toderiţă: „Dumitru Anghel – Poliarhia elementarului în abstract“

Născut, la 23 august 1939, în satul Crângu , judeţul Teleorman. Profesor de limba şi literatura română: absolvent al Facultăţii de filologie, Universitatea Bucureşti, profesor la şcolile: 17, 11, 12(şi director) , 23, 21, 18, din Brăila.Publicaţii: peste 1500 de articole pe teme culturale (cronici muzicale, cronici de teatru şi de film, recenzii de carte , eseuri critice, note de lector…) în presa brăileană, în publicaţii din ţară şi din străinătate.

Debut publicistic : în 1962 , cronică muzicală la Concertul Orchestrei Simfonice Gewanhauus, din Leipzig , de la Ateneul Român, în revista Contemporanul.

Cărţi publicate : Monografia Școlii Nr. 12 , Brăila (în 1997) , Portrete în aquaforte (2004), Cetăţeni de onoare ai Brăilei (2004-2009), Brăila muzicală (2005),Portrete cu variaţiuni pe contrapunct(2006-2008), Jurământul Euterpiei ( 2006) , Portrete în clarobscur (2007);Reverenţe critice(2009); Recensa rediviva (2011). Publicate la editurile : Edmont, Zeit , Opinia, Danubius, Softeq, din Brăila.

Redactor şef la revista de cultură şi atitudine, online , “Zeit”.

A primit premiile : Profesor evidenţiat;Diplomă de excelenţă DCCPC, Brăila; Diplomă de excelenţă – Biblioteca “Panait Istrate”.

Este membru al Societăţii filarmonice “Lyra”, al cenaclului “Mihail Sebastian”.

Bunic – educator, şi de dragoste multă cotropit, al nepoatei Irina Anghel, care la 10 ani este o virtuoasă cântăreaţă la pian dar şi olimpică naţională la limba şi literatura Română.

Dumitru Anghel este critic brăilean promotor de cultură, de educaţie prin cultură. Metoda critică : epură în patru planuri stilistice : metasememe, metalogisme , metagrafii, meta-cuvânt…

Prin discurs generat de stare afectivă şi înţelegere a operei criticate . Didactic construit , ţinut în frâu, în scopul uniunii scrierii apreciative ca fapt Heidegger : faptul – de-a – fi – în- lumea creaţiei literare, a lui “unul-laolaltă-cu-altul” , prin provocare de enunţuri şi teme determinative.

Astfel, Dumitru Anghel, prin afect şi înţelegere, sălăsluieşte, în/prin lecturarea atentă a operelor literare (de criticat, de semnalat, de evidenţiat) în expresia şi forma ei simbolică, literară, dând chip-înfătişare-explicită cuvântului prins de scriitori, în nopţi de veghe în cuvânt, în cărţile lor “ascultătoare”.

 

Exegeza, portretul, recenzia, cronica, nota de lector, sunt evaluări diferenţiate pe o întindere temporal-asumată, pe o de sine stătătoare izbândă a întâmpinării actului literar.

Polemica fină , suavă si neveninoasă, se deapănă/declamă linear asupra textului literar, combativă, lăsând contrarietatea în text, controversa în/pe seama viitorului operelor individuale. Ea nu anticipează împlinirile glorioase, satisfacţiile orgoliului împlinit, a celor analizaţi, dimpotrivă, un “aşa cum este, în viziunea lecturii fierbinţi, opera polemizată”.

Statutul literar al cărţilor Dumitru Anghel, fiind o poliarhie , o guvernare multiplă a ideilor concomitente , concomitent.

Fiecare scriitor fiind “aşa cum este” , în această guvernare a literaturii în jurul nostru , în jurul lui, mai mult decât “cum ar trebui să fie ” , ignorate fiind protectoratele de orice fel.

Lăsând, evident ,dreptul de proliferaţie , de răspândire a scrierii literare, autorilor acestor poliarhii-cartea guvernării lor prin cuvânt scris, mai înainte de toate, lăudat mai … pe urmă. Alungând parcă postumitatea lor, eroilor portretizaţi, mereu în estimp, în “hic et nunc” , în semnul hieroglif al cuvântului rostit.

Cărţile lui Dumitru Anghel fiind dicţionare – portaluri, frontispicii ale cărturarilor porniţi să vorbească laolaltă ori pe rând , ca-ntr-un portament în care sunetele vorbirii se autogenerează prin alunecare în vitraliile unei lumi interioare , ce se află în ctitorul de carte , dar şi în noi ,cititorii ei.

Portretul, atârnat în peretele analizei literare, este atât peisaj-identificator, dar şi copie fidelă a asemănărilor cu altul , a lui “unul –laolaltă-cu-altul”, aşa cum spuneam la început.

Primul portret – de identificare – este exersat plastic de Dumitru Anghel în cartea “Portrete cu variaţiuni pe contrapunct”. Nu oricum, structurând “ocupaţionalul” pe teme lirice. În capitolele :

Cap. I Sub semnul barocului (J.S. Bach, G. F. Händel): Inspectorul (Neculai Rotaru) Poetul (C- tin Gherghinoiu) Pictorul (Hugo Stelian Mărăcineanu) Directorul (Adrian Simion)…Cap. II Oda Bucuriei (L. Van Beethoven): Diplomatul (George Apostoiu) Graficianul (Caudino Priceputu) Prozatoarea (Violeta Craiu)… Cap. III Vă place Brahms ? : Eseistul , Epigramistul , Cronicarul dramatic …Cap. IV De la preclasici la moderni (Monteverdi, Lasso,Ceaikovski, Stravinski) cu vicepreşedinta, filozoful, profesorul …

Trăsăturile generale ale “ocupaţiei ” sunt tuşate pe trăsăturile artistice ale unui anumit “personaj”, ales de Dumitru Anghel cu rost şi tact revelator. Iată, aceste trăsături ale unor “aleşi în ramă” : ”Bădie , în gura profesorului Niculaie Rotaru, capătă nuanţări atât de surprinzătoare , cu sensuri înnobilate până la aria protocolară a lui Sire , Excelenţă, Majestate, Măria Ta” (Inspectorul)

“C-tin Gherghinoiu este un poet în stare pură, topit de emoţie când răsare soarele pe ţărmul Dunării, când privighetoarea cântă deasupra Bărăganului. Deportat în “Siberii de speranţe”

, simte aroma teiului eminescian, melancolia lui Gerard de Nerval, îndrăzneala simbolurilor avangardiste ale lui Baudelaire şi Verlaine” (Poetul )

“Hugo Stelian Mărăcineanu a găsit, în echilibrul dintre culise si spaţiul nedefinit forma proprie de înţelegere a misterului creaţiei universale si a ales să se exprime artistic prin mistic şi iconografie profană”(Pictorul)’

În fiecare “portret” , din această carte , apar analogiile personalitaţii sociale , artistice , cu ritmul de viaţă simfonică al celui portretizat :

“Dacă pictorul Hugo Stelian Mărăcineanu o slujeşte si pe Erato în versuri , cu Euterpe nu se întâlneşte decât atunci când este supărat si nemulţumit de rânduieli, când se reculege ascultând Tocatte si Fugii în la minor, Cantate profane şi Oratorii , din muzica divină a lui J.S. Bach ”

Sau :”Aurel Furtuna se retrage, împăcat cu sine , în atmosfera liniştitoare a oratorilor Mesia şi Juda Macabeul , de G.F Händel ” (Bibliograful)

În social , aflându-se, însă, trăsătura personalitaţii artistice : “Profesorul Ştefan Caraghinov risipeşte stările de disconfort civic printr-un zâmbet perpetuu , blând si luminos … ”(Profesorul)

“Manierat si îndatoritor , Dorin Sipos , are un fel special de a atrage atenţia în locuri publice, pe ‘stradă, într-o sală de aşteptare, pe peronul gării, în tramvai, în autobuz, si-l face pe interlocutor să-i accepte punctele de vedere în chestiuni legate de globalizare , degradarea stratului de ozon, preţul petrolului şi al întreţinerii de bloc, muzica folk, fraudarea alegerilor în Afganistan, medicamente compensate ”(Muzicianul).

Pictura cuvintelor sale literare, a scriitorului Dumitru Anghel , fiind desăvârşită, aproape de psihologia socială a prozatorului ce se află în “pictorul analist”, în proza sa confesivă.

Putini scriitori îsi sacrifică actul creaţiei proprii în numele scrierii altora. Dumitru Anghel este devotat “Brăilei literare , artistice, muzicale ”, până la sacrificiul prozei sale. Există această proză în toate cărţile, pe culmile generozităţii extreme a laudei iniţiaţilor si a iniţiativei lor creative.

“Viata este o insulă a suferinţei într-un ocean de … indiferentă ! ” , această credinţă existenţială a lui Freud nu-si află loc în opera analitico-estetică Dumitru Anghel.

Suferinţele “ocupationale ”, mai puţin aşezate pe chipuri-portret, sunt exprimate de “cronicarul” azi lăudat de mine , în cartea Portrete în clar-obscur : proza publicistică.

În care, o “precuvântare” , despre Dumitru Anghel si cartea lui , ne este înfăţişată de cunoscutul , de mare rafinament , eseistul-publicist ,‘ Vasile Ioan Zbarcea. Cel’care ne mărturiseşte : „ Pe urmă , vorbindu-mi ceasuri fără măsură despre concertele , lucrările vocal-instrumentale si simfoniile concertante ale lui Mozart, despre capriciile pentru vioara solo,   variaţiunile,   sonatele  si  cvartetele  lui Paganini,   despre  mazurcile, preludiile  si

nocturnele lui Chopin, despre izul popular al unor fragmente din operele lui Kalman…, i-am găsit loc într-un clin al sufletului meu.”

Suferinţele duse în reportaj, în cotidian, sunt prezenţe ale destinului dramatic ,ale democraţiei liberal-libertine ,cea fără de legi morale, plină de “politei ”, tehnologii şi politici vulgare. Aşezate în capitolele: Cap. I Educaţie : O astfel de grevă, Elevii cobai, Destine în derivă… Cap. II Civic : Daca lege nu e, nimic nu e , Apocalipsa, Neodictatura…Cap. III : Portrete (clar-obscure)

Iată “Lumea bună” , din acest capitol: “Această nouă , originală şi agresivă lume bună , în care nu mai au loc scriitorii, muzicienii, pictorii, actorii, este invadată , acaparată, dominată de îmbogaţiţii peste noapte , miliardarii de operetă…”.

Temele acestui capitol , de asemenea, sunt consecinţe ale acestei lumi : Tarabagii, Bătrânii…ca dilemă, Hărţuire sexuală, etc.

Epura , ca metoda analitică a socialului – în general – se manifestă la Dumitru Anghel atât în interiorul cărţilor, cât şi în diferenţierea lor pe genuri … critice.

Toate , sub influenţa lui Tudor Vianu : “Fidelitatea este permanenţa entuziasmului care afirmă autonomia valorilor în sensul de a gândi valoarea ca ceva deosebit de persoana care o susţine întâmplător”

Sub datoria acestei “fidelităţi”, care este o formă a “onoarei ” domnului Dumitru Anghel ,faţă de confraţii continuităţii culturii brăilene literare . Ni se consemnează în opera sa şi cei care abhoră clasicul şi cei care preţuiesc arta artificialului şi cei care , iubitori de tragedie antică, de catharsisul ei aristotelic purificator , sunt clasicii izbândei realitaţilor frumos coagulate estetic.

Cărţile : Reverenţe critice (Iată o fidelitate-respect) şi Recensa rediviva (numărătoare reîntoarsă), sunt semnificative ca dovezi de cunoaştere a actului literar brăilean.

O “restitutio”- repunere în drepturi a literaturii brăilene într-o societate, lume bună, ce ignoră (dăunător) phantasia , fantasticul oniric , dreptul la visare , înaintea perceperii idealurilor sociale , formulării lor cognitive , ontologice , … materiale.

Un “recogito”(ambele cărţi) , un a gândi mai bine actul scrierii celor de multă vreme cunoscuţi (unii dintre ei fiind cuprinşi în alte cărţi , cu alte meşteşuguri analitice, cum ar fi cartea de “istorie literară” a poetului Aurel Buricea ).

Cartea Reverenţe critice , care începe cu Amantul Marii Doamne Dracula - de Fănuş Neagu şi sfârşeşte cu Melancolii anonime – de Marinela Dafina, reprezintă o însumare a notelor de lector împlinite de autor de-alungul mai multor ani. Ele , aceste sume, cuprind în medie 3-4 pagini de fiecare carte prezentată, legându-se biografiile scriitorilor de opera lor. Cum ar fi: Îngeri şi banjouri, de Nicolae Grigore Mărăşanu; Răstignit pe semilună, de Cornelui Ifrim; Intrarea în singuratate, de Ion Mustaţă; Condominium, de Luminiţa Dascălul ; Moartea fântânii , de Vasile Rusescu; Universul oblic , de Ronald Gasparic…

Mereu cunoscător al creaţiei fiecărui “respectat- reverentios”: “ În stilul său inconfundabil , marele maestru al metaforei si verbului îmbogăţit de ‘sensuri noi, surprinzătoare, Fănus Neagu, îsi asumă în premieră ‘absolută riscul unei incursiuni într-o lume la care se ajungea greu , lumea unei ideologii ermetice , izolate, intangibile… ” (Amantul Marii Doamne Dracula)

“Poemele si baladele lui Mărăşanu sugerează plastic , în spatii ancestrale , o atmosferă sălbatică , de necontrolat , cu legi proprii, dar şi cu o lume cosmopolită , care confereau Brăilei secolului 19 si începutului secolului 20 o personalitate cu totul ieşită din comun” (Înger si banjouri)

Fraze lungi, ori de dimensiuni potrivite, consemnării caracterizării potrivite a evenimentului editorial , dar şi al stilului, perfecţiunii estetico-lingvistice, diferenţiate pe autori .

Tot astfel : “Răstignit pe semilună, este romanul insolent al creştinului care sfidează cu penitenţă-revoltă în genunchi , autoritatea militară, hegemonă a unei religii , alta decât cea strămoşească , pentru că a fost protejată şi impusă de iataganul unui Imperiu, stăpân peste 500 de ani in Ţările Romăne ” (Corneliu Ifrim)

Si iată ultima carte tipărită , reîntoarcere la recenzii, Recensa rediviva, a cărei prefaţă este intitulată “Căutător de pietre rare ”, de poetul Viorel Dinescu.Tot în prefaţă, întâlnim si atitudinea scriitorului Dumitru Anghel fată de recenzia de carte : “ Încerc să scriu doar despre cărţile bine scrise , literatură de calitate, chiar foarte modernă, considerând că poezia , proza, dramaturgia fără valoare este respinsă “sine die” iar creatorii vor fi nevoiţi să-şi accepte insuccesul, să-şi reconcilieze maniera stilistică după legile nescrise ale bunului simţ.”

Accepţiune de libertate a scrisului… democratic , a scrisului dus pe /la limita bunului simţ.

Sincer, cu scriitorul evaluat , recenzat , Dumitru Anghel fuge de ” vorbe meşteşugite prin savante întorsături de frază”. Recenziile lui “au în vedere citatele selectate … neostentativ ”, care să ne lămurească si să lămurească valoarea operei recenzate , nivelul real al creaţiei unui scriitor, la o anumită treaptă a evoluţiei lui.

Această carte “prinde” 25 de autori, scriitori. Începând cu “Vinovat de iubire”, de Adrian Păunescu şi sfârşind cu “Dumitru Anghel şi cărţile sale ”, de Sanda Tănase.

Cum se cuvine să începem o carte, cu cei dragi, si s-o sfârşim cu amintirea noastră despre … noi însine.Trudind în opera lecturată cu inima , a‘altora , si în opera ta, fără inimă , cucerit de bun simţ şi incertitudini mnezice .

Acesta este scriitorul , cronicarul, recenzorul, criticul metodic , lucid , analitic, ponderat, profesorul Dumitru Anghel. Înger păzitor al scrierilor literare brăilene şi … de pretutindeni.

Prof. IOAN TODERIŢĂ