ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

„Opera lui Ion Gheorghe” este cartea pe care în urmă cu un an nu eram sigur că o voi putea scrie. O lucrare de acest fel nu îşi făcuse loc între proiectele mele obişnuite. La îndemnul poetului Marin Ifrim de a mă apropia mai mult de „Tezaurul de la Sărăţeanca”, teama s-a transformat repede în curiozitate. La început, ca o probă de admitere, au intrat în studiu volumele „grele”, urmate de protoeseurile istorice şi de celelalte, şi, încetul cu încetul, cercetarea a căpătat un rost şi o melodie născută din captarea fluxului metafizic al Marelui Pontif al Cuvintelor. Când revistele pe hârtie şi cele virtuale au început să publice consideraţiile mele, am înţeles că descoperisem un filon pe care eram silit să-l scot la suprafaţă, deşi pentru unele redacţii, a scrie astăzi favorabil despre autorii generaţiei şaizeciste, echivalează cu asumarea unei condamnări la recluziune.

Opera lui Ion Gheorghe este un exemplu de puterea literaturii de a crea alt timp şi altă realitate. În acest sens, monografia de faţă poate fi considerată şi o încercare de a o desprinde din strânsoarea unei evaluări conjuncturale, de a-i dezvălui misterul şi sugestiile, evadând în alte dimensiuni. Trecutul, un timp fericit. Prezentul, un sezon trădat. Viitorul, un fond cultural care ne poate uni. Între ele, o graniţă subţire. Desigur, opera lui Ion Gheorghe se deschide cu o cheie pe care munca noastră o face vizibilă sau nu. O alunecare dintr-un ev în altul, spre un tărâm magic ce de fapt e în fiecare din noi înşine. O regăsire pe firul delicat al apartenenţei la istoria multimilenară. Sondările viitoare pot coborî şi mai mult în opera subtextuală prin anexarea ţărmului plutonic al numeroaselor manuscrise. Dacismul gheorghian nu este declarativ. El se bazează în aceeaşi măsură pe revelaţii şi pe cercetare, în alcătuiri care au ca vectori Spaţiul şi Timpul.

Chiar dacă pare o glumă, opera lui Ion Gheorghe, atât de generoasă în proporţii, este foarte concentrată. Criticul trebuie să decomprime o poetică originală care nu se poate măsura cu mărimile analizei obişnuite, fiind vorba de o metaalcătuire la limita contingentului şi a istoriei recompuse. Abia când am făcut recitirea şi corectura m-am convins definitiv de coerenţa acestei opere gigantice aflate în stare de consistenţă şi rezistenţă. Agregarea nu mai putea fi pusă la îndoială, pentru că agregarea este elementul care înfruntă timpul.

GHEORGHE POSTELNICU