ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Mama Nata este pseudonimul doamnei Natalia Rusu, profesoară din Roman. S-a născut în Basarabia, la Tighina. A suportat odiseea războiului, trecând Prutul de două ori spre inima ţării, în 1940 şi 1944, şi o dată înapoi, bucuroasă pentru că se întorcea acasă, după ce Antonescu a ordonat armatei române, de la Piatra-Neamţ, trecerea Prutului şi eliberarea pământului luat din trupul ţării. Acei ani iau marcat viaţa şi dorul de ţară o va frământa mereu. Când a fost posibil, după Decembrie 1989, şi-a exprimat simţămintele în versuri şi le-a publicat, în două volumaşe, după puterile materiale ele autoarei. Ele se numesc Poiana cu flori târzii… şi Basarabie, raza mea de soare. Este atâta dor cuprinse între coperţile acestor cărţi!.. Dar nu numai dor ci şi revoltă şi dorinţă ca Prutul să nu mai fie hotar. Peste unda apei lină/Prutul soarta şi-o suspină:/Peste vad adânc şi lat/Mii de doruri îl străbat,(Podul de flori).Dar mai întâi a fost:La miezul nopţii bat cu pumnu-n geam:/”Vin ruşii”! strigă cineva din stradă./Vin ruşii? Adunăm ceva în grabă/ Şi prindem caii repede în ham. Şi după ce redă întreaga dramă a părăsirii locurilor natale pentru a doua oară, Natalia Rusu îşi exprimă pesimismul întoarcerii vreodată la Tighina, cetate ridicată de Ştefan pe Nistru, acolo unde erau hotarele Moldovei, Moldovă unită apoi cu celelalte provincii surori. Sunt ani de-atunci, de jale şi de dor,/ De soarta noastră nimeni nu mai ştie,/ Iar un Ion, nu cred c-o să mai vie,/ Să treacă Prutul ca dezrobitor. Cu regret, cred că doamna Rusu are dreptate. Ion a fost condamnat, împuşcat, este acuzat de genocid iar Mihai, cel care la vândut duşmanului, colindă ţara în foileton de gală, a se citi Mercedez de lux, de la o moşie la alta, îşi serbează nunta de diamante în clădirea simbol pentru România, construită de fiecare român Cu un leu pentru Ateneu şi nu de hohenzorllernii de Sigmaringen, îmbogăţiţi de trădători lui Cuza. Ca rol fu mare…Mihăiţă. In timp ce soldaţii români mureau în stepa rusească el făcea exerciţii aviatice la Vărădia pe Mureş, sau poate prindea peşte pe Truaş, râuleţul ce tiveşte la nord zidurile de piatră ale palatului de la Săvârşin.

Natalia Rusu încă mai speră, măcar poetic, că Basrabia va fi a noastră, a românilor, Citiţi acest Testament al Nataliei Rusu, pentru a înţelege toată durerea şi dorinţa basarabenilor.

Ce pot să-ţi las când toate-s pe sfârşite

- Un vers de doruri ruginite –

Nu-ncape într-un act de moştenire.

Şi nici nu cred că-aş vrea să-ţi las ca zestre

Amarul gust al dezrădăcinării;

Tu ai destinul zilelor aceste

Şi nu e drept să fii părtaş durerii.

Nu vreau să-ţi fie darul meu povară

Şi nici să-ţi aminteşti de el cu silă;

Ce m-a durut, eu nu vreau să te doară,

Când, harnic, zilele-ţi petreci, copilă.

Dar totuşi aş dori să iei aminte

Că dorm strămoşi la porţile tighine

Şi n-au hodihnă-n ziduri şi morminte

De când îi calcă hoardele străine.

Să ţii în suflet sfântă datoria

De-a strămuta pe Nistru iarăşi vama.

Aş vrea ca însăţi tu să porţi solia!

Acesta-i testamentul de la mama.

Suntem prea mici pentru un război aşa mare şi, fără a uita de testamentul Nataliei Rusu, mă întorc la Mama Nata, cea care a scris două cărţi excepţionale pentru copii, cu poezii despre vieţuitoarele necuvântătoare, în limbajul nostru, vieţuitoare ce ne înfrumuseţează viaţa: despre berzele ce stau într-un picior, despre cărăbuş-jucăuş, Doamna Bufniţă, despre Cri-cri, Veveriţă, Cuţu-Cuţu, Iepurilă… Dar de ce să vă spun eu şi să n-o las pe Mama Nata să vă spună prin versurile ce ţin loc de introducere la a II-a carte dedicată copiilor, ce poartă titlul Cartea bucuriei mele_

Am chemat în carte-aici/Libelule şi arici,/Vulpi şirete şi pisoi,/Broaşte cu picioare moi/ Şi şopârle, albinuţe,/Libelule, furnicuţe./Toate aşteaptă ocrotire,/Grijă, milă şi iubire./Şi-am adus şi nişte mere/Adunate în panere/Şi cireşe cotnăreşti:/Să mănânci şi să citeşti

Prima carte scrisă, Bucurie, începe prin al întreba pe cititor, cititorul de-o şchioapă şi ceva:

Copile ştii tu ce-nseamnă bucurie

Şi unde să o cauţi şi unde s-o găseşti?

E-un gândăcel, o floare

Şi-o vieţuitoare,

Ce-s date ca-mpreună cu ele să trăieşti.

Cărţile sunt pline de metafore. Fiecare strop de viaţă, plantă sau animal, are un nume aparte. Mugurii sunt sâmburi mici de malahit, în petalele caisului s-a prins polei din razele de soare, cârtiţa este Mic buldozer negricios. Miţu (motanul) Ţine ochii închişi şi toarce,/Fără fus şi fără fire, /Depănând o amintire…

Iepurile, botezat iepurilă, Dintr-o tufă sare-n cale/ O blăniţă cenuşie iar Lula-libelula S-a desprins de nu ştiu unde /Şi-n grădina mea pătrunde,/Coborânmd parcă din cer/Un micuţ elicopter.

Ariciul este Un fel de castană ţepoasă şi sură

O minge cu ace înfipte în ea.. Iar licuriciul este o spuză de scântei. Broasca ţestoasă este… o scoarţă de lemn, pământie,/ Căuş răsturnat pe-un tăpşan de vâlcea, iar furnica nu este altceva decât o mărgică. Şi am putea număra încă alte multe definiţii poetice despre lumea ce trece pe lângă noi iar copiii sunt îndemnaţi să o cunoască, s-o ocrotească, să o iubească. Cărţile doamnei Natalia Rusu , viu şi decent colorate, editate pe carton lucios şi în format potrivit pentru copii, 17/21 cm., cu cele 40 de poezii, fiecare ilustrată inteligent şi adecvat, sunt un tratat special de ecologie destinat celor mici, care nu-i lasă indiferenţi nici pe cei mari prin calitatea şi frumuseţea mesajului. Aceste cărţi ar trebui să se găsească la fiecare grădiniţă, la fiecare şcoală.

EMIL BUCUREŞTEANU