ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

COCORA-O MECCA A SUFLETULUI 

Pe omul şi scriitorul Aurel Anghel îl cunosc de puţină vreme ,de aceea nu vreau să apelez la arme sau să-l definesc(nu dau nici verdicte), ci să-l văd obiectiv. Fără vreo urmă de circumspecţie. Cu atât mai mult cu cât acest autor îmi aminteşte de marele scriitor grec Nikos Kazantzakis şi al său raport către El Greco, o autobiografie pe care o redactează după şaptezeci de ani.

După mine critica este o iniţiere care deformează sau apără pe scriitor. Pe dl.Aurel Anghel eu vreau să-l apăr , să se regăsească în cuvintele mele şi şi să-i dau speranţa vagă a literaturii.

Aşadar, Aurel Anghel este o revelaţie, un suflet încântător de poet. Chiar de la primele pagini simţi tensiunea şi reverberaţia confesiunii ferme, autorul trăind obsesia adevărului care nu mai poate fi ascuns, ci arătat, povestit. Cărţile sale sunt o relatare de suflet, mângâiere, absorbind totodată sentimentul neliniştii pe care-l poate strecura în cititorul său.

În Casa din vis, sentimentul rădăcinii este acut şi se apropie de chintesenţa neamului românesc. Pentru a face credibil  corpul acesta de linişte care este satul, copilăria , semenii, Aurel Anghel ne introduce într-un spaţiu care nu este promisiunea unei singurătăţi. Spune prin stilul direct, sincer, extrem de simplu. Autorul caută secretul vieţii înseşi, a sa , în Bărăganul lui drag, printre cocoreni. Cocorenii sunt deosebiţi pentru că au dat un om ca Aurel Anghel. „Eram cel mai mic.” Da, poate, dar cu gând mare şi integru faţă de oameni. Este, fără îndoială o conştiinţă a satului, a cărei simplitate îi dă nobleţe.

Într-un registru mai grav continuă galeria. Aici detectăm pedagogul extrem. Poftiţi zei ai mei, îngeri ai mei în cartea aceasta, luaţi loc şi bucuraţi-vă pentru mine… pe măsura cufundării în lectură începi să trăieşti voluntar cu autorul intersectarea trăirilor, plinul faptelor.

Fără îndoială, am avut un destin comun. Pare liniştit ,detaşat până la prima ciupitură a ploşniţei care devine ulterior coşmarul vieţii. Spaima de a fi o victimă a ploşniţei declanşează revolta, amărăciunea. Insinuezi adevărul pe care vrea să-l spună pentru că ai fost contemporan cu ploşniţa, urmele ei adânci fuzionând cu actualitatea.

Întoarcerea în trecut a autorului este o ascensiune spre el însuşi, decantând cu luciditate fapte traumatizante. E “timpul care schimbă oameni şi vremi” Ploşniţa atacă noaptea şi suge sângele, nu te poţi mişca, respira, nu poţi râde fără ca această gânganie să nu fie prezentă.

“galeria e una din marile mele mărturisiri, am iubit şi am suferit,…am pierdut ani de zile în zadar, am stat la cozi pentru doi litri de lapte…”

e vorba despre o epocă, lumea de care ne-am temut, pe care autorul o povesteşte cu stupoare, fac faţă cu stoicism socialismului, refuză confundarea sa cu sistemul, .cu toate acestea Aurel Anghel rămâne la fel de onest, ploşniţa nu-l urăşte şi nu-l converteşte. El păstrează dragostea faţă de trecut, părinţi şi semeni pe care îi divinizează, îi face eroi ai povestirilor sale.

Autorul îşi uniformizează gândurile iubind şi păstrând valorile morale şi spirituale prin scris. Căci scrisul este prilejul de a fi el însuşi într-un timp în care parcă aude ecoul unui sunet de mandolină…

Cum poţi iubi satul, câmpia, Bărăganul. Prin Aurel Anghel.

ELENA RADU, scriitoare, membră a Uniunii scriitorilor