Este greu să-mi amintesc despre toate cărţile doamnei Cezarina Adamescu. Trebuie să merg înapoi, în timp, neştiind la care să mă opresc.

Se opreşte dânsa şi începe să-mi vorbească, spunându-mi uneori că sunt haioasă.

Cu glasul molcom, deapănă amintire după amintire. Prietenoasă, deschisă la suflet, onestă cu dânsa şi mai ales cu cei ce intră în contact,

parcă şi văd cu ochii minţii, cum mâna-i alunecă pe coala de scris.

Imediat începe să desprindă cuvânt după cuvânt, creionând şi tighelind,

poeme, proze, eseuri, povestiri sau descrieri portretistice. Pe toate acestea

le rânduieşte în cuvinte, sărbătoarea şi bucuria sufletească de fiecare zi.

Parcă anume păstrate în acest scop.

Tot ce face, nu înseamnă străduinţă, bunăvoinţă, mai mult; înseamnă har, talent, a crede în cuvântul scris.

Cu adevărat mărturisesc!

Când începe să sculpteze sufletele din cuvinte cu temei, sau descrierea unei opere literare, picturale sau eseistică, citindu-le, devii mai bogat la

suflet prin tumultul de cuvinte, simţindu-te mântuit, ca după citirea Sfintei

Biblii.

Şi când o asculţi povestind, i-asculţi povestea cu sufletul la gură, fără a

te îndârji să o asemeni cu cineva. Am aproape un sfert din cărţile dânsei,

vreo douăzecişicinci la număr.

Doamne, câte cărţi duce în spate ! Uneori le privesc pe cele dăruite aşteptând cuminţi pe un raft din biblioteca mea. Nu le-am citit pe toate din

cauza timpului necesar. Celor pe care le-am citit, le-am întrebat într-o zi:

-Ce se petrece în mintea măicuţei voastre ?

Însă cărţile, cu sufletul închis între coperti, au tăcut.

Aşa am înţeles, cum o Sfântă Lumină, îi dă această magnificitate şi

măreţie, exact ca o misiune, să aducă în faţa tuturora chintesenţa sufletului

şi a harului său.

O, sunt atâţi poeţi şi scriitori pe care-i cunosc personal, însă doamna

Cezarina, parcă este bine inspirată de Duhul Sfânt.

Când scrie, scrie cu o adevărată smerenie!

Odată, i-am spus într-o doară: să văd ce-mi răspunde:

-Dumneata, prietena mea, sunteţi rea şi uricioasă cu mine !

Mi-a răspuns cu o mare gentileţe şi rafinament:

- Sunt aşa,  cum este omul lăsat pe pământ, uneori spun multe… însă sunt bună şi smerită cu inima. Când scriu, nu-mi fac decât datoria faţă

de semenii mei. Pe toţi îi iubesc în aceeaşi măsură, pe unii îi ador pentru frumuseţea minţii lor.

În sufletul meu, s-a aşternut câteva clipe de tăcere să pot delimita ce

se petrece în mintea sa. Îmi veniră în gând ceea ce a scris cu ceva vreme

în urmă, despre mine, despre activitatea mea artistică, ba mai mult, despre

cartea de poezii  „La uşa iubirii”  cu versuri psaltice, la care nimeni nu a avut curajul, să scrie câteva rânduri.

Mi-am dat seama că mă iubeşte; mă respectă şi mă admiră cu sinceri-

tate. Cu talentul său înnăscut, doamna Cezarina Adamescu, primează cuvântul, prin documentaţie şi argumentaţie – percepe totul şi scrie în felul

său unic.

 

CONSTANŢA ABĂLAŞEI-DONOSĂ,

 

16 ianuarie 2011