ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Christophe Liron este o personalitate artistica originala si complexa.

Poetul si criticul Xavier Bordes subliniaza în “Biblia artei singulare” , la editia Iconofolio, talentele sale multiple, considerându-l ca pe un “poet al metamorfozelor care ne ofera cu o eficacitate surprinzatoare pielea ca scalp al metaforei universale”. El sculpteaza pielea animalelor moarte. Este vechea întelepciune a samanilor marilor platouri din America!

Volumul “Semne Seminte” aparut în 2008, la Editions Clapas al lui Christophe Liron (www.clapassos.com/www.christophe-liron.com) este al 14-lea volum al unei uimitoare serii de titluri de carti – tablouri, care ne surprinde printr-un suflu nou dat de acest artist plastic care  oscileaza între “munca  pe pielea fina si opera poeziei”.

Acest volum este o retrospectiva a drumului vietii artistului care reuneste în aceste pagini periplul sau de “cetatean, gânditor si world trotter universal”, caci “aceste note de voiaj interior”,versuri dar si texte narative ,fac sa se suprapuna metafore surprinzatoare cu analize si reflectii existentiale pertinente.

Autorul priveste lumea împins de catre un elan vital viguros. Cartea este constituita din mai multe capitole care îl fac sa treaca de la stadiul de carte, la statutul de obiect, la reportaj foto, prin numeroase ilustratii si incizii ca si cum stiletul nu vrea sa paraseasca deloc mâna poetului. Pielea mâinii sale luneca pe pielea cuvintelor  ori peste paginile incizate si concepute ca palimpseste.

Pentru Christophe Liron istoria este un prezent perpetuu.Ea ne lasa o zestre frumoasa care trebuie cunoscuta si prelungita pentru ca triumful sufletelor stramosilor sa fie mentinut. Poetul se simte investit de rolul de purtator de cuvinte ori de fapte, un fel de globe-trotter care acorda un omagiu oamenilor lumii întregi. Tari secrete locuiesc  aceste pagini impregnate de gravitate si mister.

BAB: “Andaluzia, Spaniola-mauresca, Orientala, cetatea, soukul sau mai bine casa –usa,  este mereu deschisa” …

Maroc: ”Maroc/Maroc liber/Maroc culoare/Maroc sarac în aur/Dar bogat în dragoste/ cu haine patchwork si nomad”…

Autorul resimte calatoriile sale ca spatiu al unei imense carti, rasfoita cu încântare, fara prejudecati dar cu destinatii de preferinta însorite. (“Tenerife”, “Ouarzazate”, “Elaphonissos”, “Asilhah”, dar de asemenea si “Carnon-Vest”).

Mainile noduroase al  truditorului pamântului sunt la loc de cinste. El stie sa capteze un sens magic în ritualele eterne: “…dar ei refac în fiecare dimineata pâinea lor alba si rotunda pe care o acopera cu o pânza; sub voalurile lor /femeile leagana soldurile si ochii/nu departe de acolo/dintodeauna marea /si oceanul au amestecat valurile lor”.

El este fascinat de grandoarea naturii si resimte pentru aceasta un imens respect. Specatcolul pe care ni-l ofera este mereu frumos, natura poate totul si face totul, ea nu ne înseala niciodata. Apa pentru scriitor este “Mama universului”, “Mama fecunditatii , pântec protector si calduros”.

Marea, oceanul, curg în paginile sale si ne dau adevarate “frisoane” impresioniste si admirative.

Grain de nuit : “Este ora dragostei când codrii vechi viseaza în liniste , cu parfumuri de esente rare, de flori sau de insule calme, momentul când plantele dau ramuri noi cu mult  înainte, pentru a chema soarele si mâna mea nu mai tremura si viata nu se mai teme de nimic”

Pescarul Antonio: ”nu stiu decât sa pescuiesc si sa beau”. El locuieste “un sat fara ziare ori radio, totul este supus aici Oceanului” si completeaza scenele vietii umile ale oamenilor  de conditie modesta.

Autorul este întristat de destinul planetei si trage semnale de alarma:

Credit : ”Planeta este en sursis, pe pragul catastrofei ca si cum haosul originar pe care toata umanitatea se straduieste sa îl recunosaca doar de departe si sa îl dreseze, nu a încetat sa perpetueze legea fuziunilor magmelor si transformarilor polimorfe” sau “ prin ce ignoranta prodigioasa putem sa uitam ca va veni ziua când nu vom mai avea gustul pamântului în gura?”. Se simte un cordon vital între poet si pamântul caruia îi vorbeste ca unei divinitati Matrice care îl învata adevaruri universale . Poet angajat are o voce care urmeaza pe înalta traiectorie trasata de catre poeti ca Aimé Césaire, Neruda sau Senghor.

Mustoss: ”Va spun : Absenti/oameni dinainte/va datoram /va mai datorez înca/haina/amplul mantou/ absenta plina contemplativa…”

Femei orientale : ”Vezi femeile voalate /umbre si siluete/imobile/…ele par fregate/ necazurile si bucuriile lor/sunt strânse în stofe/Voalul umflat de maternitate /caldura pliseurilor /când copiii adorm /Ele sunt /cu inocenta/falusul de pânza/ trezind dorinta/subiectului sau” sau ”Eu cred în bunavointa/în umanism si în puterea surâsului/dar ma tem de surâsul puterii.”

Un loc important este ocupat în volum de catre texte filozofice adevarate, poeme în proza, dar si poeme simple, care ocupa un loc important în carte:

Lumea simpla:…”daca calatorul este un copil, pietricica  este o comoara, el  o priveste apoi o face sa basculeze în buzunar dar  …într-o zi, murim, pentru ca demult, nu am mai avut  pietricicele  în pantofi” sau  Acolo sus: “De cealalta parte a vietii, a vizibilului/ce bagaj greoi punem la portile cerului/si care parte din noi, punându-si aceasta întrebare/ nu simte ca raspunsul  îl priveste personal”

De-a lungul texteor, autorul revine asupra meditatiilor sale interesante si inedite de artist plastic pasionat de munca foarte fina a pielii “si pe “pielea cuvintelor” pe care îi place sa o transforme în asociatii subtile si surprinzatoare: “grain de nuit, hors brume, confit danse, mer se crête, tant pêche , l’épi qu’assiette”…fac parte dintr-un vocabular neologistic creat în laboratorul sau intim si secret.

In  capitolul “A propeaux d’oeuvres” el pune pe primul plan pielea …“materie fragila/perisabila/reînoita/dar câteodata/tabacita si durabila” . El leaga acest fir fin la istorii ancestrale, surse fara capat si indispensabile pentru viitorul umanitatii: ”pielea…materie artistica prin excelenta inalienabila a patrimoniului cultural”

Ca un “tesut viu, pielea are memoria sa proprie si gratie miracolului tabacitului grauntele ei, ridurile  si cicatricele sale sunt un omagiu adus vietii pe care o contine. Amintindu-ne de conditia noastra de muritori, ea poate fi tabacita ca o metafora a vietii spirituale dincolo de moarte; o aluzie la “cele mai mari metamorfoze ale fiintei”.

“Pielea este de asemenea unul din primele suporturi de expresie picturale si grafice ale umanitatii” spune Chrsitophe Liron.

“Cuvintele sunt o a doua piele, pielea spiritului, aceste cuvinte pe care le numim, le definim,  cu care ne formulam ideile, exprimam gândirea  noastra evolutiva”…

Capitolul Timpul Semnelor (autorul se refera la una din expozitiile sale la Centrul Cultural Francez din Marrakech°

Capitolul “Semne anterioare”: Patru ani de cercetari plastice au condus la 3 expozitii pe tema semnelor. El citeste în tenebre ca si cum acestea îi releva evenimentele viitoare: ”primele scrieri erau pictogramice, pentru ca oasele, scheletul sunt pietre rescrise de catre viata”. Ideogramele, caligramele, pictogramele sunt si ele semne anterioare.

Capitolul “Semne Interioare” : este interesant de a vedea de-a dreptul în pagini, incizii neobisnuite de-a lungul paginilor care propun idei “sculptate” sau trasate pe “pielea hârtiei”.

Autorul are o maniera de a simti vie si puternica: ”Cunoasterea nu depinde de nici un accesoriu, cunoasterea nu este acumularea unei notiuni ci mai ales, o revelatie interioara pentru care fiecare trebuie sa lucreze cu inocenta unui copil…”

Robur generator este un elogiu sensibil  al stejarului: ”Luat ca arbore emblematic al întregii sale familii vegetale, el evoca istoria. Pasta lemnului poarta semnele omenirii”. E prezentat desemenea si Stejarul Celtilor sub care se ascute cuvântul…”este nava regenerata de permanenta naugfragiului sau simbolul aliantei puternice dintre om si mister, dintre scris si inexplicabil”.

In capitolul Semne exterioare autorul pune în evidenta fragmente de mobila de nomazi de la sfarsitul secolului trecut…”Curatate si rehranite …aceste vestigii ale civilizatiilor regiunilor desertice sahariene si presahariene povestesc povesti de oameni liberi de care lumea nu mai face…”

In capitolul “Bien être, savoir vivre” putem citi poeme care alterneaza cu reflectii filozofice: ”prima piele a omului/este pielea mamei sale. Ea este túnica, mama ta /ea este cu adevarat trecere/cât si dragoste de mama”.

Christophe Liron pune în acest volum, delicatetea pe acelasi plan cu gravitatea. Poemele sale reunesc multa speranta. Sunt gândurile unui om cu ochii deschisi. La urma trage un semnal de alarma: “Poezia si poetii nu trebuie aruncati pe calea publica” ; ”daca sunt inutilizabili ,va rugam  sa îi puneti în containere potrivite”…

Aceasta carte permite poetului Christophe Liron sa ne trimita semne de viata foarte puternice , rezistente la agresiunile cotidiene.

Christophe Liron fiind responsabil al Editions associatives Clapas (în asociatie cu Asociatia des Amis des Voix de la Méditerranée) a fost principalul actor si realizator al lucrarii antologice ”Voix de la Méditerranée” pentru publicarea primei antologii orchestrate de Maïthé Vallès –Bled, directoarea a Festivalului “Voix de la Méditerranée” (permitând un dialog cultural bogat pentru peste 150 de poeti de cel putin 30 nationalitati diferite).

Linda Maria Baros si Marlena Braester au avut onoarea de a fi prezente în aceasta culegere, facând parte dintre poetii invitati la aceasta editie decenala.

In prefata acestei antologii Maïté Vallès –Bled subliniaza scopul acestei publicatii: ”Noi am vrut ca fiecare poem prezent sa nu fie doar în franceza ci si în versiunea originala, ca sa rasune în ochi si spirit muzica limbilor, determinarea misterioasa a fiecarei identitati, alchimia de la originea oricarei culturi, simbol al acestei Mediterane, de care nu putem spune ca este una ori mai multe, dar care face ca în fiecare an sa se auda la Lodève o voce comuna a respectului pentru celalalt , de schimb si de altruism”.

ANGELA NACHE MAMIER