~Al. Florin Ţene: „Cuvântul care leagă prietenia spirituală (despre Aurel Pop)“

În cazul de faţă când scriu despre un prieten pe care nu l-am cunoscut personal , ci numai prin cărţile , articolele, poeziile şi revista pe care o editează, ”Citadela”, la Satu Mare, mă face să mă gândesc la ce spunea Cicero în „Despre prietenie”:”Prietenia nu este alt lucru decât deplina înţelegere asupra tuturor lucrurilor divine şi umane unită cu un sentiment de bunăvoinţă şi de iubire, şi îmi pare că, afară de înţelepciune, oamenii n-au primit nimic mai bun de la zei”.

Da, înţelesul acestor fraze mă face să spun că fiecvare cuvânt despre un prieten este un fel de tipar gol în care încap multe sensuri. În interiorul acestui tipar se află adeseori un sens iniţial., care ar putea fi numit şi sămânţa fundamentală. Această sămânţă constituie însă numai un reper de început.

În jurul acestui tipar se află celelate cuvinte , alte tipare similare. Fiecare cuvânt se leagă de celălalt aşa cum se leagă oşenii în danţul lor  specific  duminica în Poiana Bisericii. În funcţie de punctul în care se leagă, fiecare cuvânt dobândeşte un sens diferit, unul dintre cele care încap în tiparul gol. În măsura în care prin această legătură se alege un sens dintre cele mai puternice, cuvântul dobândeşte un sens concret, particular, uneori mai apropiat, alteori mai depărtat de sămânţa fundamentală.Astfel, din combinaţia sensurilor concrete ale cuvintelor rezultă sensul frazei,  suita de cuvinte şi semnificaţia lor despre prietenul spiritual Aurel Pop, la împlinirea celor 60 de ani.

La sugestia unei prietene scriu aceste rânduri, lucru care l-a început m-a făcut să fiu reţinut pe motiv că la o viaţă lungă sunt şi multe evenimente, iar teama că voi scăpa pe cele mai importante şi multitudinea acestora mă făceau să fiu reticient.Însă mi-am adus aminte de ce spunea Monseniorul Vladimir Ghika: ”Omul este una dintre făpturile care se alcătuiesc cel mai încet şi care trec cel mai repede”.Având ca” stindard”aceste cuvinte de înţelepciune şi faptul că primul post de profesor l-am avut în Maramureş unde s-a născut poetul Aurel Pop, şi  că în perioada acea frecventam Cenaclul Literar din Satu Mare condus de poetul Petre Got, oraş în care a învăţat Aurel Pop,şi pentru că am respirat acelaşi aer din Ţarta de Sus, m-am apucat să scriu aceste rânduri despre autorul volumului „Pelerinaj de secesiune”, apărut în anul 2004.

Autor a şase volume de versuri ,fiind inclus şi în numeroase antologii, Aurel Pop şi-a creat o personalitate poetică distinctă pe care am subliniato în cronicile ce le-am publicat despre cărţile sale „Sonete din regatul disperării”-2007 şi”Semne dintr-un trunchi de cuvinte”-2009, personalitate remarcată şi de cele 19 jurii care i-au acordat tot atâtea premii la diferite concursuri din ţară.

Un amănunt despre opera acestui poet poate fi cristalizat foarte bine  de ce spunea Nicolae Iorga în aforismul”Cine aleargă după formă nu ştie că n-a găsit încă ideea”, deoarece în opera lui  Aurel Pop are prioritate ideea, fiindcă arta nu e natura şi un om, ci un om şi natura.Gândurile frumoase exprimate prin versurile sale nu denotă numai calitatea estetică a modului de exprimare, ci şi calitatea esenţei sale. Poezia lui Aurel Pop nu este numai muzică şi ritm, vezi sonetele, şi nici numai o suită de imagini. Nu este nici o simplă suită muzicală de gânduri. Este o suită muzicală de gânduri emoţionale. Cursul râului poate căpăta un număr nelimitat de forme. Izvorul este întotdeauna unul singur : ceva ce seamănă cu lacrima.

Acum mai bine de un an primeam de la ziarista Adina Ungur un interviu luat  promotorului cultural Aurel Pop, în care poetul îşi punea inima în palmă, făcând destăinuiri care m-a impresionat prin sinceritate. Acest gânduri din oglinda întrebărilor le-am publicat în revista Agora Literară editată de Liga Scriitorilor din România. A urmat, apoi, nu ca un răspuns al deschiderii redacţiei Agorei, ci ca o necesitate de lărgire a evantaiului ideilor , Aurel Pop a publicat interviul Monicăi Mureşan cu Al.Florin Ţene. Astfel s-a înjghebat o colaborare fructoasă în folosul literaturii dintre doi scriitori care nu se cunosc personal, dar care îşi citesc reciproc opera, înţelegându-şi sufletul prin ea, măcar în parte. Întrucât tensiunea în istoria literaturii a fost relaţia dintre scriitori, şi nu al fructului creaţiei. Istoria Literaturii Române nu-şi are scuza în faţa timpului, fiindcă ea scuză prea mult veşnicia.

Pe noi doi ne-a unit limba şi adevărul pe care-l exprimăm, dar nu am uitat ceea ce spunea Arghezi: ”limba e naţională, cuvântul e individual”.

La împlinirea unei vârste rotunde, prietenului întru suflet şi spirit îi doresc să dea roade viselor sale şi să nu uite că o lucrare literară trăieşte prin ea: fiind înţeleaptă prin exprimarea sincerităţii popriului eu, ea şi-a îndeplinit menirea şi nu are nevoie de recunoaşterea nimărui.  Se recunoaşte prin sine şi o recunoaştem prin valoarea ei.

AL.FLORIN ŢENE

Preşedintele Ligii Scriitorilor din România