ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

N.N. NEGULESCU DESPRE EUGEN PETRESCU: „SPIRITUL DE SINTEZĂ“

“În măsura în care este suflet al Raţiunii, sufletul este nemuritor, pentru că, în această calitate, el trăieşte ca atare existenţa veşnică a lumii ideilor” (Platon).

“La Platon, trebuie luat în seamă ceea ce vieţuieşte în suflet şi participă ca atare la lumea spiritului” (Rudolf Steiner).

Cu un spirit comprehensiv, cronicarul Eugen Petrescu caută în izvorul timpului, dincolo de aparenţele exterioare. Este o căutare a adevărului ascuns, prin originea lucrurilor, devenită revelatoare de armonii emoţionale, esenţe şi energii. Numai astfel se fac vizibile vibraţiile “subepidermice” din lemnul Bisericilor în scrierile sale. Şi, ar mai fi ceva (dat printr-un har lăuntric): ştiinţa ascultării respiraţiei culorilor materiei…

Nu toate fiinţele, care trăiesc impresiile dinafară, vor percepe (şi înţelege) procesul creaţiei. Orice sublimă înfrumuseţare dată de Dumnezeu conţinuturilor lumii formelor, este în mare parte tăinuită retinei. Ei bine, cu o graţie sanctificată, Eugen Petrescu reuşeşte să ne destăinuie ipostazele unor viziuni feerice, îmbibate în frăgezimi cosmice. În noua sa carte monografică “Eroinele Timpului” (la care încă autorul fecund lucrează) nu avem numai o mişcare a idealului artistic, ci şi o stare de suflet înălţată prin rugăciune. Fiindcă, ca proză, victoria elementelor stilistice, capătă valoare şi reprezentări de conţinut al absolutului; ca poezie, capătă “reflex al misterului universal”. Expansiunea eului, evocă sensul evoluţiei, transcendând limitele lumii sensibile. Aşadar, pentru prozatorul Eugen Petrescu – pe care în recomand cu responsabilitate cititoriilor, glorificarea Bisericilor creştine – ortodoxe consfinţeşte un crez istoric, purtător de aure metafizice şi ezoterice.

________________

N.N. NEGULESCU DESPRE NICU VINTILĂ

„Nunta” cuvintelor
Profilul căutătorului de frumos – Nicu Vintilă
Personalitate plurivalentă cu o certă plenitudine intelectuală, înzestrat în orientări estetice, “d-l avocat Nicu Vintilă, nume de referinţă în domeniul ştiinţelor umaniste, doctor în drept,-confe-renţiar universitar “, autor de cărţi de specialitate juridică, s-a lansat în literatură cu următoarele volume dense, din care au răsărit miraje şi genuni:

- Timp si anotimp – poezii, Editura M.J.M, Craiova, 2004,202 pag.

- Tentative de tentaţii – poezii, Editura M.J.M, Craiova, 2004, 230 pag.

- Din zori de zori – poezii, Editura Universitaria, Craiova, 2006,150 pag.

- Metaforisme – poezii, Editura Universitaria, Craiova, 2006,70 pag.

- Gânduri bine gândite – aforisme, Editura M.J.M, Craiova, 2004, 126 pag.

- Combinaţii amestecate – aforisme, Editura Universitaria, Craiova, 2006,210 pag.

- Hapuri pentru … Contra – epigrame, Editura M.J.M, Craiova, 2004, 80 pag.

- Cu judecataprin instanţe – Epi… grade – perle din şedinţele de judecata şi epigrame, Editura Universitaria, Craiova, 2006,65 pag.

în registrul perspectivei poetice, descoperim o focalizare prin care, este edificată lumea poetică, generată de fascicule de energii spirituale.

Dar, suveranitatea spiritului se reflectă în aforismele “născute” dintr-o fastuoasă erudiţie.

La sărbătoarea cuvintelor

În 2004, Vintilă Nicu se boteza poetic, amestfŞând eteric luminile cu puteri de rezonanţă în două volume: “Tentative de tentaţii”şi “Timp şi anotimp ” (editura MJM); două volume alcătuite din aceeaşi “materie”:

Dincolo de ipostaza sa contemplativă, pe care o scrie şi o înscrie în orizontul creaţiei, poetul este într-o solitudine iremediabilă, chiar dacă pătrunde în adâncurile cuvintelor pe. care le răscoleşte.

Această însingurare – voit metafizică, îi sublimează spiritul căutător de alt timp: “Timpul a pătruns/în spaţiul meu închis/Şi a zdrobit visele/Şi iluziile/Tinereţii mele ” (Timp şi spaţiu). “în spaţiul meu/ Interior/ Exista anterior/ O amintire/ Care a rezistat / Şi s-a amplificat/în nemurire/” (Timp şi spaţiu). De unde, se poate desluşi dorul de atingere a epifaniilor ancestrale, iubirea de veşnicie.

“Dumnezeu/ este singura fiinţă/ care poate/face şi desface/ toate ” (Divinitate).

Pe o altă dimensiune, ideatică, poetul -vrând să semnifice altceva, a primit iniţierea Heidegger-iană: “Opera de artă deschide într-un fel specific fiinţa fiinţării pentru că de fapt în operă survine această deschidere, adică ieşirea din ascundere, adică adevărul fiinţării” (Originea operei de artă).

Regăsindu-şi intensitatea, el se destăinuie: “Asemănarea/ Dintre/ Mine şi Dumnezeu,/ Dintre mine/ Şi neant/ Diferenţa/ Dintre/ Viaţă şi moarte/ Dintre timp/ Şi eternitate/” (Parajele).

Astfel, metamorfozele din lăuntrul textelor se prelungesc vertical, dincolo de sine, deschizând la nesfârşit scriitura.

Astfel, ne dă de văzut conturul formulei magice de transcendenţă: “Am revenit din neant pe pământ /Nimic din ce s-a întâmplat nu e schimbat/Lumina e stinsă, văd o umbră trecând/ Albastrul e cerul ca altădat” (Revenire).

Discursul poetic e pus enigmatic sub semnul unei taine. Uneori din ecranul imaginaţiei, înmugureşte lirismul neuitării    cu arome de purpură neo-romantică: “Mi-e    dor de via de pe deal/ Mi-e dor de focul de    la ţăst/ Mi-e dor de barca sus pe val/ Mi-e dor de-al vieţii mele rost/Mi-e dor de datini strămoşeşti/ Mi-e dor de casa cu pridvor/ Mi-e dor de nopţi de iarnă şi poveşti/ Mi-e dor de dorul unui dor/” (Mi-e Dor).

Alte ori, poetului îi creşte “o pereche nouă de aripi” pe care plutesc virtuţi hiperboreice, aducătoare de semne şi mesaje.

Nu trebuie neglijat nici murmurul registrului confesional: ” Mărturisesc sincer/ Că am fost cândva copil/ Chiar dacă nu credeţi/ în acest autodenunţ./ Nu-ncercaţi/ Să mă condamnaţi – că am putut uita/ Uliţa şi joaca mea,/în colb de secetă/ în noroi de ploaie/ în pârtie de nea,/ Desculţ şi fără teamă/ Că se va termina/ Vreodată copilăria/” (Copilărie).

Printr-o succesiune de filtre, o rouă polenizată de reflexele cuvintelor dă demnitate paginii… Spaţiul creaţiei lui VintiJă Nicu nu este năpădit de tenebre trunchiate sau de urme căzute în desuetudine. El a ştiut să evite confuziile  simptomatice, atât de frecvent întâlnite prin maculaturile editoriale.

Fertil în sine însuşi (cu o recuzită lexicală nobilă) şi aristocrat al arhitecturii   estetice el ne promite un “Testament” tulburător: “Am să vă las,vouă/Inima mea;/  Cu mâinile amândouă,/ Dragostea din ea./ Bucuriile mele toate,/Gândurile curate… “.

Cele două volume de debut semnate de Vintilă Nicu, proiectează – şi probează, mai   multe modalităţi de abordare poetică. Remarcăm poezii de notaţie frustă, abstractizări şi tensionări. Chiar dacă poetul, mai cochetează premeditat – pe anumite meridiane, cu tradiţionalizmul, slujeşte la realizarea posibilităţilor. Fiindcă, printr-o sintaxă originala, raţiunea poetică se îmbrăţişează cu izvoarele mitice, cristalizând o textură celulară (atunci când defineşte poemul). Continuum-ul nesfârşitelor lui expansiuni poetice relevă un zbor sferic de la temporal la spaţial prin universal.

Iată ce spune despre autor Iulia Ghiţă în prefaţa volumului “Tentative de tentaţii”:

“… In aceste superbe poeme, cu multa sensibilitate şi rafinament, poetul Vintilă Nicu ilustrează o relaţie echivoca între cuvânt şi esenţă, fără a pierde niciodată din vedere ideea însăşi”.

La rândul ‘lui, Viorel Pârligras consemnează: “Ceea ce a făcut şi face Vintilă Nicu nu se poate încadra în tiparele amatorismului ci ale unui profesionalism conştiincios şi prolific.

Ne aşteptăm şi la alte asemenea creaţii din partea sa, cunoscând că are în pregătire o monografie a zonei Grojdibodu din judeţul Olt, în mai multe volume dar şi cercetări şi descoperiri istorice de o importanţă deosebită din această zonă, ce vor apărea curând”.

Cu volumul “Din zori de zori”, publicat în 2006 (editura Universitaria), poetul se încrucişează pe înălţimea aerului sticlos cu evoluţiile lirice anterioare, venind de această ^: dată cu o gândire înnoită.

Şi, un semn augural îl călăuzeşte… “Am păşit în viaţă/ Calm, neşovăitor,/ Călcând pe frunze/ Ca pe-un calendar,/ Improspătându-mi/ Bolţile în mers,/ Creăndu-mi stema/ In propriul univers ” (Crângurile Vieţii).

De unde bea poetul oare esenţă gnoseologică? Cu siguranţă de dincolo de realităţile tridimensionale…

Parcă-1 văd, printre razele răsfoite, dând Providenţei un sărut imaginar.

De această dată, hiperlucid, el încearcă să “stăpânească” fluxul curgerii realului.

“De-ai fi vânt, vânt aş iubi/ De-ai fi gând, gând aş dori/ De-ai fi rouă, rouă aş sorbi/ De-ai fi drum, drum aş păşi” (Vei fi).

Sau din “Vis în aparenţă”: “între ce se cheamă lume/Şi-ntre ce se cheamă viaţă/ S-a depus un strat de brume/ Şi un nor pustiu de ceaţă/”.

Preocupat de propria ontologie, poetul intonează cadenţele riturilor străvechi, evocatoare, asimilate din fiorul cultic oriental.

Iar combinările parabolelor cognitive dau alte ramificaţii…

“Din zori de zori”, Vintilă Nicu caută ca o unică împăcare, centrul cercului.

O aplecare serioasă asupra cărţii sale, va confirma sapienţial valoarea revelaţiei.

De fapt, poezia fierbinte, fascinantă, purtătoare de forţe, este o emanare a strălucirii liturgice a cuvintelor, care au urmat în zone eterate un sistem sacrificial.

în structurile temelor sale universale, plurivalente, fuzionează prospeţimi eruptive, aducătoare de semnificaţii simbolice.

Se mai poate spune că, la Nicu Vir^jp mirajul tragicului gravitează în mod suveran pe orbita unui lirism elegiac de idei, chiar dacfc este mascat ironic.

Din acurateţea polifoniei unitare a volumului “Din zori de zori” se fac auzite existenţe…

Disting în poetul Vintilă Nicu o plenitudine intelectuală, menită să concretizeze în universul poetic valori transtemporale.

Ecoul din Rostra
Elevaţia spirituală a autorului Vintilă Meu scoate la iveală o filosofie trăită în aforisme.

Mânuind subtil acurateţea versiunii, fluenţa, incantarea, el pigmentează un cod reflexiv, instalat deseori în paradox.

Lumea textelor nu este una de reflexii dispersate.

Substanţa textelor din “parodia scenariului” are o curgere lineară şi se desfăşoară înlăuntrul unor anumite limite. Dar, cu simţul că, opinia mea este întemeiată, pot vorbi despre o anume ierarhizare emoţională, care este purtătoare de credinţe.

Tocmai de aceea, lupta autorului cu deviaţiile, triumfă,

în procesul de distilare aforistică, descoperim o temperatură incendiară. Şi aici, ştiinţa scrisului abundă de simboluri absconse.

Moralist şi tămăduitor al deşertăciunilor – Vintilă Nicu, veghează vămile derizoriului.

“In mintea unora nu s-a crăpat de ziua”/ “Singurii oameni in care mai am încredere sunt.d&ipe care nu-i cunosc”./ “întotdeauna când norii plâng, pământul se bucura “J “Nero a fasţMnguruPţmpârat care a iubit Roma cu mult foc”.

Am citat aceste exemple pentru că, este vizibil suflul, care animă scriitura în gamă majoră. între polii suspinelor crepusculare, cutezanţa autorului, despleteşte iconii sunetelor în stare pură.

Gradându-şi echilibrul, fosforul chiasmelor semantice clocoteşte…

Apropiat de vederile mele, e “ceva ” - ca o pulsaţie ritmică, venită dinspre sufletele altor entităţi, în nemărginirea aforismelor lui Vintilă Nicu.

Acest “ceva “, nu poate fi decât, satyam-ul (adevărul) revelat din Sădhăna lui Rabindranath Tagore.

Şi totuşi, misterul germinativ dă tonul vechiului farmec al catehismului, sacralizat prin spectrul copilăriei uimite a poetului.

________________

POEŢI DE PE JALES

În antologia “Poeţi de pe Jaleş”, Editura Drim Edit- Tg. Jiu, 2007, 153 pag. s-au adunat într-un mănunchi (rar întâlnit) – urmând modelul metafizic brâncuşian, cei “12 Apostoli” ai Cuvântului.

Orchestraţia numelor , aparţine ctitorului Dumitru Dănău (n. la 14 mai 1937 în Câmpofenii Gorjului), care este el însuşi un vestitor al paradisului poetic : “toată grădina e un sinaxar/ de lebede şi îngeri, un tropar/ de slavă, lin de Duhul Sfânt/ din Ceruri de pe Ape şi Pământ/ “ (Toată gradina e un sinaxar).

Să mai cităm în continuare din reverberaţiile spiritelor ziditoare de regat liric: „Coboară-şi oile pe-un plai mai jos, / Aproape de poteci şi aşezări, / Cheamă-ţi şi un câine , cel mai credincios , / Să-ţi strângă urmele din patru zări/ Aprinde, albe stelele în brazi,/  Că-i loc mai nalt şi pace mai adâncă/ Şi poate mâine foşnetul de azi/ Îşi va săpa izvorul într-o stâncă/ “ ( Ion Cănăvoiu, Mugur de baladă).

“Apa zburdă printre pietre / Clocotind la scocul morii, / Pe prundiş în calde vetre / Odihnind în smârc cocorii/ Picură un strop de rouă/ De pe-o tufă de cicoară / Sus pe-un vârf de munte plouă, / Apa zburdă călătoare /” (Vasile Cernăianu ,Peisaj).

“foaie verde lacrimă, / ce mi-e dor , ce-i patimă, / că ce-i patimă s-a dus,/ dorul-i stea fără apus / frunză verde patimă, / dorul e şi lacrimă; / că-i doină sau ciocârlie ,/ numai inima o ştie/” (Dumitru Dănău, Lacrimă şi dor , surori…).

„Undeva în Mont Parnasse , la Paris , un mag român / S-a oprit pe unda vremii, unde toate se supun…/ Într-o linişte deplină , într-o sfântă neodihnă, / A-nceput iar să cioplească a lacteelor lumină! / Un titan străbate lumea, şi ce falnic îi e pasul. / Piatra, lemnul şi metalul i-au vrăjit simţirea, glasul! / În căsuţa lui cu vatră şi măsuţa oltenească/ Magul a-nceput din nou stâlpii vremii să-i cioplească/” (Aurelia Găvănescu, Piatra a-nceput să cânte.)

“Euridice , cine eşti tu? Te caut de douăzeci de ani/ Dintr-o fântână plină cu basme, un cal alb , neînaripat, / bea cu înghiţituri solemne. În satul acela obişnuit / o fată cu păr lung cât istoria uitată are cu evlavie grijă de el./ Astăzi se apropie o umbră de el, în grabă copilăroasă. Calul orb şi bătrân, în încordare – reflex, o izbi cu copitele in burtă/ “ (Marius Olaru, Materis –cartea a VII-a , cap. X, 1).

“Dimineaţa pune rouă / Cât pe frunză şi pe iarbă/ Şi din când în când mai plouă/ Răcorindu-se în grabă/ Păsările saltă zborul/ Şi apucă-n altă parte / Că o să le ducem dorul / Până vine luna marte/ “( Aurelian  Priescu, Toamna).

“Dacă nu , măicuţă, nu! , lasă-mă pe mine / să-mi duc prin faptă crucea mai departe/ şi cu cerneala sângelui din vine/ să-ţi fiu acum cea mai frumoasă carte. /”(Grigore Pupăză, Scrisoare de pe front).

“Sculptezi în stâlpi de ceară Infinitul / Şi în pridvoare marele – Univers / Aşez în părţi de suflet răsăritul/ şi prinzi în daltă soarele din mers/ Tu eşti un vraci al lemnelor din codru / Cu tine toţi stejarii vorovesc/ Le spui încet povestea nemuririi/ Şi-i întelegi adesea ce-ţi şoptesc/ “ (Ion Sanda, Meşterul de pe Jaleş).

“Eram ca un ceas: / fiecare stea bătea o oră/ fiecare galaxie bătea un minut / fiecare univers bătea o secundă./ Eram desigur închişi într-un cuvânt/ Ca-ntr-un ceas / şi limbile sale se roteau ameţitor/ arătând că aveam / mereu alte chipuri/ şi ne roteam, ne roteam ameţitor/ prin văzduhul cuvântului/ “ (Vasile Sichitiu, Ceasul I).

“Mi-a căzut umbra din mână/ În ecoul din fântână/ Lăsând cerul suspendat/ Dincolo de Ararat / Am chemat în sus şi-n jos/ Poate chiar şi pe Hristos/ Am chemat în susul lumii / jos pe câmp lătratul lunii. / La mijloc de săptămână /Strigai morţii din ţărână/ Iar cu legănarea lor /Un inel zmintit de dor- / Mi-am scos umbra din fântână/ Avea rouă ca un crin, / Creştet alb muiat în vin / Şi suflai în magma ei/ Sâmbure cu gust de stei./” (Grigore Smeu, Mi-a căzut umbra din mână).

“Pivniţa din deal mă cheamă / să-i pun vinul iar pe rană;/ Dar viţa i s-a topit / Tinereţea i-a pierit; / Locu-i gol, butoiu-i dus/  Stă acas’ cu vrana-n sus/ Şi gândeşte ca şi mine / La cele zile senine/” (Vasile Smeu, Chemarea pivniţei).

“Spune-le acuma, tată, răspicat/ că le sărut mâna, tuturor , din sat, / celor care tremur pe margini de ape/ cu zgure de turtă foamea să-şi îndoape…/” ( Dumitru Tătăroiu, Eu sunt ţăran…).

“Nu ştiu, Jaleşul se roagă de Arcani să-i învoiască/ Trecerea prin sat, ca vara obştea să i-o răcorescă/ Ori Arcanii îşi i-au căciula, înaintea lui să-i zică : / < Bine că ne vii> Dar numai , de nu strica nimică. /” (N.Rădulescu, Comentariu sui-generis despre Jaleş…).

Cu adevărat, fiecare poem ne aşteaptă cu câte o iubire. Scriituri mature, cu combustii clasice (lăsând la o parte alchimiile discrete) splendide prin material discursului.

Embrionul evouluţiei are coloratura lirismului gorjenesc şi a răsărit dintr-o modulaţie specifică de intensitate.

Printr-o bogată încărcătuă semantică, la hotarele dintre cuvinte, ritmurile endogene generează efecte deosebite în sferele conţinuturilor. Desigur, trebuie subliniată sclipitoarea valorificare a potenţaluiui expresiv.

Antologia “Poeţi de pe Jaleş” este o creaţie autentică scrisă pe suflete.
________________