O,Românie!

Străină ţară-mi eşti!

Când nu te cântă nimeni…

Nu ţi-e jale –

Că fii tăi – cu sufletul zdrobit –

Prin lume “hoinăresc”?!

 

De zările natale – mi-e tare dor!

Dar ce să-i faci,sunt prins în horă…

Ne-au alungat din ţară,

Stăpânii ce-s la “proră ” –

Făcând din viaţa noastră,

O temniţă amară!

 

Eu pribegesc prin lume…

Şi dorul greu – abia îl port –

Când noaptea caut pâine şi…

Resturi de mâncare.

Şi-ngenincheat –

La fraţii mei şi la părinţi – gândesc,

Şi gustul rânced îl stropesc…

Cu lacrimile mele amare!

 

O,Românie!

Chiar de-s pribeag …prin locuri neştiute…

Pe mâini straine – nicicând –

Eu nu pot să te dau!

Când vrajba dintre neamuri

Va pieri…

Când toate-n ţara mea

vor înflori..

Mă voi întoarce,cu păru’ncărunţit…

Şi voi cânta – arzând de dor –

O,Românie!

Pământul meu natal!

Aici,în ţărâna ta…

Îmi voi îngropa – durerile toate .

VALENTINA BECART