ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Astazi am sa va povestesc cum ne-am petrecut noi veneticii, Sarbatorile Crestinesti pe meleaguri straine, nu ca am putea fi luati de exemplu sau de etalon, dar pentru ca experientele traite pe propria-mi piele le stiu eu cel mai bine, in ignoranta-mi fara margini…Ignoranta draga de ea, ce bogatie inepuizabila, iata in sfirsit o resursa infinita care nu se mosteneste, nu se cumpara si cu cit nu faci nimic cu atit se aduna mai abitir…

Dar nu numai de ignoranta mea vroia sa fie vorba, ci de ignoranta in general…

Iata dar povestea sarbatorilor de iarna petrecute de noi, familie restrinsa de venetici 2 adulti si un copil, stramutati de citiva ani buni, sau asa si-asa, din Romania mama in Germania soacra.

Craciunul a fost oarecum organizat in prealabil…fusesem deja cu o luna inainte invitati de niste prieteni la masa de prinz,

ramasese asadar disponibila doar seara de Ajun, care aici se sarbatoreste exclusiv in familie, asa ca n-am avut nici un dubiu ca trebuia sa stam acasa la noi in jurul bradului, incropind din amintiri ceva din atmosfera Craciunului asa cum il apucasem noi de-acasa.

Ne-am hotarit semi spontan sa mai invitam o familie de romani fara copii, care se aflau intr-o raspintie sufleteasca si s-au oarecum autoinvitat facindu-ne oferta ca pe o mare favoare in felul urmator:

“Stefanica e foarte trist si n-are pofta sa se intilneasca cu nimeni decit cu voi….”

Ei ce sa mai zici la o asemenea onoare…

Oricum nu era mare diferenta, cu sau fara Stefanica si consoarta sa, Craciunul nostru si pregatirile predecesorii, se deruleaza in fiecare an aproape identic…

Cu o saptamina inainte am dereticat eu sirguincioasa prin vastul nostru cotet, frecind optimista fiecare coltisor, geamuri, podele si alte alea…

In saptamina Craciunului nu mi-am lasat decit cumparaturile, impachetarea cadourilor, bradul si mincarurile traditionale.

Intocmai dupa planificare am fost gata cu treburile, c-o seara inainte de Ajun sarmalele fierbeau pe foc in foi de vita si nu numai, ciorba de potroace dadea-n foc si racitura se intepenea pe balcon, numai ca intre timp se facuse din nou un mare balamuc in toata casa de nu-mi mai venea nici mie sa cred ca facusem curat cu citeva zile in urma.

Dar cum repetitia e mama invatarii, in Ajun de dimineata am luat-o de la capat bagind inima de ursar si in ceilalti colocatari ai mei, care au o viteza uluitoare in tehnica dezordinei, si ca sa nu ma apuce fiorii disperarii, in pauzele lungi si dese am baut cite-un pahar de bere, incit viata a inceput sa-mi devina din ce in ce mai suportabila…

Ba pe la orele 3 trecute fix am declarat lucrarile inchise si m-am pravalit pe fotoliul din fata calculatorului facindu-mi bucuria de a-mi ridica posta de pe internet.

Si ce-mi vad ochii…mama mea draguta de ea ma privea direct in fata si imi facea cu mina urindu-mi de bine….Dumnezeule, buna si tehnica asta citeodata!!!”

Si uite-asa m-a pocnit un plins cum se cuvine la zile mari…Mai bine de 3 ore n-am fost in stare sa fac altceva, m-asezam de pe un scaun pe altul, ma invirteam prin casa cu mintea dusa cu sorcova inainte de vreme, iar lacrimile imi curgeau pur si simplu fara sa le pot explica alor mei daca pling de bucurie sau de tristete, de prea plin sau de prea gol, de beata sau de treaza…de fapt , ce mai conteaza….

Pe la 7 seara am realizat ca intr-o ora trebuie sa apara musafirii, asa ca m-am bagat teleghidata in cada si am lasat plinsul acolo sa ma astepte pina a doua zi, pregatindu-ma de sarbatoare….

Revelionul insa a fost mult mai mindru…In primul rind m-a luat absolut prin surprindere, caci in mintea mea eu ii mai dadusem ragaz citeva zile, asa incit am ramas cu gura larg cascata sa aflu intr-o seara ca Revelionul e neaparat a doua zi, fara nici o aminare…

Prin urmare ne-am trezit in dimineata zilei de 31 ianuare intrebindu-ne aproape retoric: “Ce facem de Revelion???”

Daca era sa-mi ascultinst instinctul, as fi propus calduros sa stam acasa, dar cum zi se zi traiesc cu vina ca imi petrec existenta exclusiv intre acesti nenumarati pereti ai casei, mi-am zis sa nu-i influentez si pe-ai mei cu lipsa mea de elan , lasindu-i pe ei sa aleaga.

Pe la prinz se gasesc unii sa ne sune declarind triumfatori ca au reusit sa rezerve o masa la un restaurant romanesc, ieftin si bun, mare noroc mare, noi pe ultimile locuri din parcare…

No comment, program impus, in unanimintate acceptat, porniti pe fapte mari de-acasa am plecat.

Si uite-asa ajungem noi pe la 9 seara la locul cu pricina… taraboi mare, ce sa zic, inghesuiala, ca la nunta.

Suntem condusi la masa noastra pozitionata fericit, vadit in ultimul moment, intre bar si WC.

Gasesc la repezeala partea buna a afacerii si imi zic ca asa voi trece in revista toate fetele nuntasilor si implicit a unei bune parti din comunitatea romaneasca din München. Cum imi vine rindul, locul meu se nimereste taman cu spatele la dever, dar ma resemnez repede multumindu-ma cu peretele de vis a vis si vecinii de-alaturi, care de plictiseala ma privesc si ei la rindul lor cu interes…

Trei tigani, respectiv formatia, zbiara “live” de zici ca cineva ii jupoaie de vii.

Incercam sa schimbam citeva impresii intre noi, dar ne lasam degraba pagubasi, nu-i chip sa pricepi nici ce spui tu, basca ce raspunde celalalt.

Nu dureaza mult si incep sa ni se vire farfuriile pe sub nas, asa pur si simplu, fara sa ne intrebe nimeni ce si cum…ce sa ne mai batem capul, s-au ginditara altii pentru noi, foarte comod dealtfel si nimerit in ultima noapte a anului, cind fiecare e satul si ostenit de-atitea decizii si gindeli.

De-abea reusim sa negociem cu ospatarii sa ierte macar copiii de meniul la care se strimba deja numai privindu-l.

Bun ii Dumnezeu, se face deodata o liniste binecuvintata, lautarii isi iau si ei masa, speram sa le priasca si sa mestece indelung.

Platoul romanesc tremura din racitura asezata drept in mijloc, ca un buric de dansatoare orientala, iar salata beuf se holbeaza la noi cu ochii ei smochiniti de maslina obosita, mincata pe-o parte.

Prefer sa ma indeletnicesc cu soriciul adus de acasa de comesenii mei in forma de surpriza, stiind ca din toate porcariile de Craciun, soriciul e singurul caruia i-am dus dorul ani de-a rindul, departe de casa….

N-apucam sa terminam de prin farfurii ca lautarii se pun iar pe treaba, mai dihai ca inainte, dedicatiile curg una dupa alta: pentru Domnul…si sotia dinsului si mama dumisale, si tatal Domniei Sale si mam mare si tanti Mita…in fine aflam de fiecare data cu bucurie ca oamenilor le traieste intreaga familie si din cine e ea formata…

Se zvoneste ca dedicatia costa 100 de euro.Ne bate gindul sa facem si noi o cheta si sa le cerem sa ne dedice o tacuta de Gheorghe Mutu.

Si pentru ca in ciuda oricarei asteptari, zgomotul suporta imbunatatiri, cind si cind solistul baga cite-o microfonie care ne determina sa inchidem instantaneu ochii si ne vine sa ne smulgem urechile, sau sa o pornim in cautarea panoului electric.

Fumul de tigara ne impaienjeneste ochii si mintea, la ideea de a comunica intre noi am renuntat deja, nu ne mai ramine decit sa facem si mai mult fum si sa ne plictisim fiecare in sinea lui.

Copii au o idee geniala. Vor la WC.

Minunat, iesim brusc pe usa din fata mesei noastre, lasind larma si fumul in urma noastra.

Ce aer curat…ce liniste, cam frig, dar de departe mai placut decit inauntru.

Cunostinta mea incearca usa la DAME. “E ocupat”, imi zice, si nu ne pare prea rau ca ne putem prelungi putin sederea la aer, putem respira, ba chiar auzim ce ne spunem.

Se-aduna lume pe coridor. Le explicam ca e ocupat, doamnele se resemneaza si isi aprind fiecare cite o tigara…

Din WC-ul de DOMNI iese guristul formatiei. Ne privim complice si regretam toate-ntr-un glas ca nu l-am incuiat acolo.

“Cine dracu-a stiut!”…ne mingiiem la gindul ca-l vom pindi data viitoare.

Intre timp s-a adunat lume, holul e plin de doamne.

Una din ele mai grabita si mai intreprinzatoare incearca usa…incredibil, usa se deschide si doamna-si face vint inauntru…

Moment poetic, de-a dreptul penibil, cunostinta mea se fofileaza si ea, lasindu-ma pe mine sa le zimbesc a la Stan si Bran doamnelor care asteapta de aproape un sfert de ora si care ma privesc confuze.

In sinea mea ma distrez copios, in sfirsit, pentru prima oara in noaptea aceea, ultima sansa din an.

Reintram in taverna. Intre timp lumea s-a binedispus intr-un mare hal si s-a pornit pe dans de la mic la mare.

Schimb abuziv locul cu copilul ca sa pot vedea…si am ce …

Doamne intre 2 sau chiar 3 virste, impopotonate cu rochii de seara, volanase, bijuterii sclipitoare, 2-3 rinduri de burti incorsetate, topaind in pantofi cu tocuri inalte din care se revarsa un tesut edematos ciudat la culoare, cu sarmale de sezon lipite zdravan pe cap cu un tub intreg de fixativ, machiate fara economie punindu-si astfel minunat in valoare ridurile si pungile de sub ochi, domni bine, imbracati in costum cu camasile pocnind pe burta transpirind in focul manelelor care nu se mai sfirsesc, domnisoare suple cu sau fara ata in fundurile din care misca gratios si profesional, dansind cu tigarile aprinse in miini, invirtind senzual din incheieturi si scrumind nonsalant in capul si farfuriile cascatorilor de guri, matelor fripte, coatelor goale de pe la mese…

Frumos ce mai…

Dumnezeu e bun cu noi si ne da ceva de facut. Vine miezul noptii si iesim fericiti afara sa dam cu pocnitori, dar mai ales sa respiram putin aer curat.

Nu trec mai mult de citeva minute si cerul se umple de fum si de pucioasa, asa incit aerul dinauntru pare de-a dreptul ozonificat pe linga cel de afara care devine insuportabil.

Asa ca dam degraba foc la tot ce avem, ne felicitam ca n-avem prea multe, ne facem urari unii la altii si invers si pentru ca atmosfera afara devine de nerespirat, intram degraba inauntru, la aer curat, unde intre timp, antrenul cunoscuse cele mai inalte culmi, sau cel putin asa imi pare mie.

Copiii se lasa condusi de instinct si de bun simt si cer sa plecam. Nu stam nici noi mult pe ginduri si consimtim cerind nota de plata.

Doamna Lili, circiumareasa n-are multe calcule de facut, pare ca s-a gindit deja la toate inca de anul trecut, asa ca ne aduce repede hirtiuta la vederea careia ne trezim in sfirsit la realitate…No comment. Prostia si domnia costa.

Vazind ca noi nu ciriim nimic, Doamna Lili gaseste de cuviinta sa se jeneze din proprie initiativa de grosolania cifrelor, promitindu-ne ca se va revansa in zilele urmatoare invitindu-ne la o masa gratis.

“La anu si la multi ani, cucoana draga!!!”imi zic in gind, cu toate ca sincer consider ca femeia nu are absolut nici o vina. Ba o gasesc chiar de treaba ca nu ne-a cerut sa platim si tacim obligatoriu pentru copii.

Si uite-asa in scurt timp dupa miezul noptii, iesim bine distrati in aerul rece al primei nopti a anului.

Strasnica distractie, a costat ceva, dar a meritat, am fost alaturi de fratii nostri…ne-am tras seva pentru un an intreg din “cultura” romaneasca, ne-am confruntat cu originea, am luat pulsul…

Dulapul de haine pentru dormitor, geaca mea de iarna si patinele sotului meu vor astepta probabil Craciunul viitor, pentru ca oricit ar parea de exagerat, acesta a fost pretul distractiei noastre din seara de Revelion.

La multi ani 2005 si da-le Doamne romanilor mintea de pe urma….de pe urma cui? N-am aflat inca raspunsul, nici mintea n-am gasit-o…noroc ca nu ne-am pierdut si speranta.

Cu astea fiind zise, va doresc o zi buna in fiecare zi!

MIHAELA STINGA