ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Astazi am intrat pentru un timp intr-un taram de poveste, din care cu greu m-am putut sustrage, datorita frumusetii ce ma inconjura.

Am patruns intr-o lume in care parca nu as fi avut voie sa intru, de frumos ce era. Am fost “intampinata” de o “clasa” de brazi, de-o parte si de alta a soselei, toti “pudrati “ cu fulgi de nea, gata de a ne saluta prieteneste. Albul domnea peste tot, iar eu urmaream firul raului putna, in cautarea localitatii Lepsa, de langa Focsani, dorind sa descopar frumusetile muntilor Vrancei.

Drumul aluneca molcom pe langa numeroasele dealuri si pe langa muntii mai indepartati.Cateva garduturi ale caselor “ornau” frumos coastele dealurilor.Cativa puieti uscati, mai maronii sau mai stacojii, se opinteau cu strasnicie in zapada proaspat asternuta, de o palma.

Cetele de brazi pareau ca strajuiesc de cand lumea colinele de faina.Soarele, prieten de nadejde, saluta politicos muntii.Totul capata noi forme, noi dimensiuni, avand iz de poveste, parand mai degraba ceva ireal, paradisiac.

Unii dintre copacii vesnic verzi si plini de cetina se strangeau pe langa mine, de parca ar fi vrut sa ma mangaie, alte ori se departau, semn ca nu ma cunosteau, asemeni potecii ce ba se largea, ba se tragea lacoma inspre sine, cotind repede la dreapta ori la stanga, mereu indecisa. Strajerii padurii erau foarte, foarte inalti, cu tulpini de culori ciudate: cu baza colorata obisnuit, dar restul de un maro-roscat, culoare specifica vulpii si veveritei, de parca ar fi fost parjoliti de un soare aprig .Aerul inmiresmat al muntelui plin de brazi si de zapada invaluia ca o dantela, ca o broderie fina, transparenta, natura toata, inca salbatica.

Cerul era de un bleu primavaratic, clar, de-a dreptul contrastant cu imprejurimile pastoase, nesatule de atata alb.Totul imbracase haina iernii, pufoasa si moale, spre placerea ochilor mei, flamanzi de frumusete, de peisaje mirifice, in incercarea de a evada din tipicul si  stresantul citadin, de viata plina de probleme pe care trebuie sa o duc inca multa vreme .As fi vrut sa raman acolo, in cautarea linistii si pacii interioare, atat de greu de gasit (daca am avut-o vreodata), dar, neputandu-mi indeplini dorinta, am plecat acasa, cu inima incercata, plina de regrete si suspine.Poate alta data, cu alta ocazie, poate…

Asa s-a incheiat una din frumoasele escapade ale sfarsitului de saptamana,  specifice mie. Pentru mine, s-a incheiat cu o dorinta nebuna, neimplinita, de a fi Craiasa Zapezii pentru catva timp, de a fi una cu lumea inconjuratoare, a naturalului, dar si cu promisiunea secreta de a reveni cat de curand.

In surdina muzicii radioului, am pornit cu o mie de ganduri, de vise si de dorinte, sperand ca timpul sa se-ndure si sa mai stea si-n loc, pentru a-l ajunge, departe, oriunde ar mai alerga.

LAURA LUCIA MIHALCA