ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Zilele trecute mă aflam în turnul Kraft al Cetăţii Braşovului, sorbeam liniştit din ceaşca cu cafea, în faţa mea pe masă trona o lumânare ce nu scotea fum. În semiîntunericul ce domina turnul se păstra amprenta medievală a timpurilor trecute, prin cele câteva creneluri ale turnului pătrundea raza pală a luminii de azi. Străjerii de gardă ai turnului slobozeau rând pe rând din arbaletele lor săgeţi, din când în când comunicau între ei scurte comenzi, deplângeau căderea Turnului alb sub invazia cavalerilor teutoni ce se îndreptau spre Turnul Negru, speranţele străjilor din spaţiul în care mă aflam ca Turnul negru să reziste erau minime. Cât timp canalul protector plin cu apă al zidurilor cetăţii nu fusese traversat de invadatori, speranţele străjerilor erau încă vii. De dincolo de zidurile cetăţii pătrundeau asurzitor zgomotul armelor şi nechezatul cailor. Deodată unul din străjerii aflaţi la crenelurile Turnului în care se afla cafeneaua îşi întoarse faţa către barmaniţă comandând scurt o cafea, servit prompt, în criză de timp, sorbi cu nesaţ lichidul din ceaşcă, după care începu să blesteme.

- Nefericito, mi-ai dat smoală fierbinte în loc de cafea. Din zidurile turnului, guri căscate şi ochi miraţi, împietriţi, pătrundeau în spaţiul cafenelei, strigându-şi durerea chinurilor la care au fost cândva supuşi. Impasibil la tot ce se petrecea în jurul meu, îmi sorbeam cafeaua liniştit, aroma ei se amesteca cu amprenta timpului învechit. Deodată, barmaniţa porni să danseze cu buricul gol, purtând o fustă mini, unduindu-se cu mişcări provocatoare ale coapselor pe ritmul îndrăcit al unei manele. Străjerii de la creneluri se întoarseră brusc cu spatele către afară, cu ochii aţintiţi asupra ei, fiecare mişcare pe care aceasta o făcea în ochii lor trezind dorinţa. Săgeţile duşmanilor le străpunseră pe rând străjerilor ceafa, aceştia cu ochii pironiţi la dansul barmaniţei, uitaseră parcă să moară sau, mai bine zis, muriseră fără să îşi dea seama, fericiţi, rămaseră în picioare lipiţi de zidul Turnului. Barmaniţa continua să danseze provocator, iar eu îmi sorbeam cafeaua. Un zgomot de tropote ori de paşi, ori ceva mai rău, se auzea pe scările de lemn care duceau în cafeneaua din Turnul Kraft, se auzea şi mai tare, un străjer tâmp încerca să îşi împingă de la spate calul, forţându-l să urce pe scările înguste de lemn, însă calul se prăvăli peste el. Smulgându-se de sub cal, reuşi într-un târziu, plin de răni şi obosit, înainte de a-şi da duhul să strige.

- Turnul Negru a căzut sub gloata invadatorilor teutoni! apoi se prăvăli la picioarele mesei din stejar din apropierea sa. Barmaniţa continua să danseze îndrăcit pe ritmul manelelor ce sunau în boxe. Eu sorbeam din ceaşca cu cafea trăind impresia de a avea o ceaşcă fără fund. Zgomote puternice se auzeau pe scările de lemn ce urcau în Turn, deodată în încăpere pătrunseseră câţiva cavaleri teutoni îmbrăcaţi în armurile lor greoaie al căror zgomot părea a-i trezi şi pe morţi. La vederea barmaniţei ce dansa provocator din buric, aceştia luară loc la masa lungă din stejar masiv cu scaune asemănătoare, unul dintre ei străpunse pe fiecare dintre străjerii morţi pentru a se asigura de nemişcarea lor. Barmaniţa dansa, dansa, iar ochii lor se bulbucau, începuseră a-şi scoate coifurile, armurile, aruncându-şi cu zgomot scuturile, spadele. În încăpere intrase un chelner gol puşcă ţinând în mână o tavă plină de ceşti cu cafea, servindu-i pe rând politicos, aceştia, luându-şi ochii de la barmaniţa dansatoare rămăseseră cu privirea ţintă asupra trupului gol al chelnerului. Dorinţa lor animalică de homosexuali făcându-i să se repeadă asupra chelnerului nu înainte de a sorbi din ceştile cu cafea. Repezindu-se toţi în acelaşi timp asupra chelnerului gol, tot în acelaşi timp căzuseră la pământ ca săgetaţi, cafeaua otrăvitoare îşi făcuse din plin datoria. Mestecând cu linguriţa în zaţul de cafea din ceaşcă, neştiind dacă să mai cer încă una, mă simţeam într-un mediu plăcut în acea atmosferă medievală. Spaţiul şi ambientul cafenelei din Turnul Kraft aruncau generos peste mine patina timpului trecut. Deodată un halebardier bătrân ce abia îşi mai târa halebarda, luă loc pe scaunul de lângă mine, sprijinindu-şi arma de masa la care îmi beam cafeaua, mi se adresă cu o voce tremurată dar impozantă.

- Tinere! Jos, în faţa zidului cetăţii, cursanţii tineri de la Liceul de Artă plastică modelează emblema cetăţii Kronstadt. Barmaniţa continua să danseze din buric nestingherită. Pe scările din lemn ce urcau în Turn se auzeau paşi grăbiţi, în pragul cafenelei se opriră doi indivizi strigând.

- Suntem de la Garda Financiară, am venit să vă facem un inventar. Barmaniţa se opri din dansul ei provocator, cu un zâmbet ireal arătând prin gestul mâinii sale spre leşurile celor căzuţi ca inventar declasat cât şi spre chelnerul gol puşcă. Cei de la Gardă îl înşfăcară pe chelner ducându-l în camera de tortură alăturată. Cu paşi leneşi, barmaniţa porni spre bar unde începu să îşi afişeze preţurile la produsele rămase, smoală fierbinte-preţul cutare, săgeţi nefolosite pentru arc şi arbaletă – preţul cutare, cafea prăjită boabe şi măcinată – preţul cutare, ceai din fructe de pădure – preţul cutare. Pe marginea ceştii mele de cafea, stătea linguriţa ca martor al imaginaţiei mele pentru faptele descumpănitoare ale artei războiului. În spaţiul cafenelei din Turnul Kraft vindecător de nevroze istorice, chiar dacă războiul imaginar s-a terminat, marea muzică nu este silită să tacă, dar sunt şi muzicanţi care se dau în stambă în această societate limitată. Însingurat în cafeneaua din Turn îmi căutam punctul de fugă în literatura imaginată într-un context istoricizat, particularizat, brevetând un modus vivendi din Cetatea Braşovului, unde se încerca ostoirea nevoii de legendă şi mister. Cu o ceaşcă goală de cafea în faţă, îmi construiam propria interpretare dinspre exterior spre interior şi invers, plimbându-mi ochii pe suprafaţa zidurilor încă neterminate ale istoriei, o suprafaţă de singurătate şi uitare dual literar-imaginară mă acoperea cu o realitate ale cărei ferestre livide îmi anulau orizontul geografiilor interioare.

PETRE BUCINSCHI