~Nemeş Cristina Gabriela: „Dezrădăcinaţii“

„Bunicilor mei”….
Uneori,în clipele cele mai grele din viaţa mea,mă găndesc că,dacă aş avea puterea să întorc timpul înapoi,cu siguranţă,aş alege perioada copilăriei. Iar când mă gândesc la această perioadă, nu pot să nu fac legătura cu locurile dragi mie.Aşadar, simt nevoia să fac o destăinuire  dragă sufletului  meu:uneori simt chemarea unui timp anume şi al unui loc anume,ambele legate de fabulos,de acel mister care se cere a nu fii dezlegat,ci mai degrabă,contemplat…aşa,cu privirea,mintea şi sufletul adultului de azi.

Mărturisesc că există un asemenea loc,mirific care mi-a marcat practic perioada copilăriei,anume,o comună de lângă Tg.Mureş,Pogăceaua.Este locul de care,mai mult ca oricând tânjesc ,precum sufletul doreşte acea linişte şi împăcare cu sine şi cu ceilalţi,cu întreg universul,cu divinitatea.Venind aici,mă regăsesc şi recapăt acea conştiinţă de sine ,împăcată, ori cu siguranţa că pot merge mai departe ,prin agitaţia marelui oraş şi,cu toate acestea,să pot vedea pomii care-şi scutură frunzele ingălbenite,formând un covor preţios,cerul,atât de senin,ori o mică buburuză care anunţă o toamnă mai lungă…după spusele bunicii mele!Ce are deosebit acest loc?Este un loc ca oricare altul,o comună cu primărie,cu post de poliţie,cu biserică creştină,cu oficiu poştal,cu grădiniţă şi o şcoală primară,cu o casă de cultură şi chiar cu o moară de măcinat făina.Dealurile care o înconjoară,verdeaţa ,ciripitul păsărelelor şi slujbele ţinute la biserică,mersul la stâna de lângă comună,cinematograful unde rulau filmele dragi mie,toate acestea le revăd parcă aievea…

Imi aduc aminte de afirmaţia lui Creangă”…hai mai bine despre copilărie să vorbim că ea este nevinovată şi plină de minunăţii”…,iar aceste minunăţii ,strânse în copilărie,undeva în sufleţelul mic de copil,se revarsă,asemeni unui izvor limpede şi cristalin,peste deşertul din viaţa mea.Refugiul în copilărie nu înseamnă nimic altceva decât dorul după frumuseţe,armonie,linişte şi bucurie.

Viaţa este precum o carte scrisă de către cineva atât de înţelept încât toate se potrivesc la un moment dat,drumul fiecăruia este trasat ,noi trebuie doar ”să ştim” să citim ceea ce ni se potriveşte,mai mult să avem forţa de a alege mereu, responsabil şi liber.Iar la un moment dat,in viaţa noastră ni se face dor de a reciti un anumit capitol al vieţii noastre,ori anumite pasaje ,mai dragi,să le recitim cu ochii minţii…iar tu,dragă cititorule te zăresc undeva,fie intr-un mare oraş,fie intr-un sat,cum rasfoieşti această carte şi cauţi ,împreună cu mine,un anumit capitol,anume când eram copii.Iar copil fiind, nu mă pot gândi la neajunsurile vieţii,la greutăţile pe care le întâmpinau părinţii ori bunicii mei,ori la perioada comunismului…nu,gândul meu se îndreaptă cu admiraţie şi recunoştinţa la bunicii mei ,la părinţii,fraţii şi persoanele deosebite pe care le-am întâlnit în viaţa mea,cuvinte sfinte precum:Dumnezeu,biserica din sat,rugaciunea şi clopotul care chema oamenii la slujbă,mama,datină,sărbătorile de Crăciun şi Paşte,obiceiuri şi tradiţii,omenia şi simplitatea omului de la ţară,credinţa şi ospitalitatea ardeleanului….toate aceste minunăţii constituie un capitol la care deseori mă opresc,cu drag şi,ştiu bine că şi tu,dragă cititorule,procedezi la fel.

Cred cu tărie că această perioadă poate fi sursă de energie interioară ,sprijin  şi întărie în alegerile pe care le facem în viaţă,punct de reper,atunci când vorbim de valorile spirituale româneşti.

Oraşul,ancorat profund în material,trăieşte drama sufocării,a preocupărilor mărunte dar care au primit o importanţă mult prea mare,cred eu,în raport cu ceea ce ar trebui sa fie în centrul preocupărilor noastre.Bunăoară, prima rugăciune pe care mi-a spus-o bunica,mânuţa mea care căuta protector mâna bunicii mele când mergeam la biserica din sat,icoanele din biserică…au rămas atăt de vii în memoria şi sufletul meu,încât,dacă închid ochii,parcă o revăd pe bunica mea stând în genunchi rugându-se pentru copii şi nepoţii ei.Iar după slujbă urma un moment fericit,cu adevărat fericit şi nepreţuit,când cei  şapte copii veneau acasă şi luam masa in grădină,împreună cu nepoţii…toată bogăţia din lumea aceasta nu poate cumpăra un astfel de moment!

Şezătorile şi sărbătorile au fost clipe unice…da,căci atunci păşeam cu adevărat în lumea poveştilor unde totul era posibil iar binele învingea răul .Atunci am învăţat că poţi fi fericit în viaţă doar dacă ai o inimă bună,că tot aurul din lume nu poate cumpăra …o clipă de linişte,de armonie,de iubire,că poţi obţine totul-funcţii şi onoruri-iar dacă nu eşti om de omenie,la nimic nu-ţi folosesc!

Da,pot spune cu adevărat că ,dacă aş putea întoarce timpul,fie şi pentru o clipă,aş dori să fiu în casa bunicilor mei dragi,care nu mai sunt de multă vreme…,mi-aş dori să o revăd pe bunica care trebăluia tot timpul,fie în casă,fie în curtea casei,ori în grădină,să mai pot merge la întorsul şi strânsul fânului,sa-i simt parfumul,cel mai scump din lumea aceasta,să aud Mureşul curgând şi să aud păsările ciripind în frăgarul cel mare şi stufos….

Da,doresc să retrăiesc acele clipe unice pentru că acestea îmi dau puterea de a merge mai departe,de a trăi în această lume atât de ancorată,parcâ mai mult ca niciodată,în materie,loc unde parcă nu mai există timp pentru nimic durabil care să aducă bucurie interioară.În această lume unde parcă nu mai există fericire,morală,bucurie,iubire,toleranţă….există insă ceva,ce are un preţ al său-banul!….dar,oare poate cumpăra toate acestea?

NEMEŞ CRISTINA GABRIELA