Cele trei prietene s-au asezat la o masa pe terasa micutului restaurant din Ouranopolis.

Nici una nu s-a asezat cu spatele la mare: cum ar fi putut?

Au sosit cafelele insotite de paharele aburite cu apa rece, de farfurioare cu cate un degetar de dulceata.

Sorbindu-si cafelele indulcite cu miere, cafele tari cu arome orientale, fetele sporovaie.

Despre ce vorbesc ele? Despre toate si despre nimic. Este destul ca se afla pe o plaja in Grecia, impreuna. Sub coviltirul albastru al terasei, albastru ca si cerul adanc si crud, vocile se ridica cu un ton. Ca viorile ce pregatindu-se de concert, scartaie si se plang sub mana nemiloasa a muzicantului, vocile fetelor se aduna, se zbat, se imprastie, pana cand isi gasesc tonalitatea dorita, oda concertanta din care se detasaza pe rand un solo…

Visez intinsa pe nisip pe plaja restaurantului; aud sunetul vocilor lor dar nu descifrez cuvintele; ele nu ajung clare pana la mine; muzica vocilor tinere pe fondul soaptelor marii, ma invaluie placut facandu-ma sa ma simt in siguranta.

Prea bine se inteleg aceste fete ca sa nu fi trait acum o suta de ani pe acest pamant!

Au trecut de atunci prin intamplari triste sau fericite; s-au regasit si si-au unit vocile intr-o simfonie de sunete si rasete. Povestesc intr-un ritm numai de ele stiut; tac o tacere pe care doar ele o cunosc, se asculta una pe alta auzind si ceeace nu-si spun…

Soarele, marele egoist, se face foc si para de gelozie; locul i-a fost uzurpat de fete: rand pe rand fiecare devine importanta in ochii celorlalte. Atunci soarele decide sa se amestece in povestile lor si urca usor spre apogeul cerului incat umbra aruncata de copertina restaurantului se face din ce in ce mai mica; fetele sesizeaza schimbarea si se uita in sus, spre el. Multumit ca le-a atras atentia, soarele arde mai tare pamantul, marea si pe mine, uitata pe plaja. Fetele hotarasc sa intre in apa si soarele isi pierde din nou importanta in ochii lor.

Timpul a trecut in zbor.

Vine seara si cu parere de rau soarele trebuie sa plece la treburile lui. Fetele care s-au mutat pe nisipul cald, isi continua sporovaiala fara a da nici o atentie soarelui ce va cadea in curand in mare.

“Uite, zice una ce orizont rosu avem. Este frumos si maine”…si soarele pleaca multumit sperand ca maine va avea mai multa atentie din partea fetelor.

Vocile fetelor au schimbat melodia…suna mai domol iar povestirile au devenit mai personale. Cea inalta isi aminteste de o seara de vara cu miros patrunzator de ierburi de mare si scoici uscate in soare; iesise sa se plimbe pe mal. Pierduta in ganduri, se apleca din cand in cand sa culeaga o scoica frumoasa ca o unghiuta roz sau o cochilie rasucita de melc. Cochili intepenite cate doua intr-o imbratisare muta, erau o multime, venite sa moara sub picioarele ei. O mana i-a intins un superb specimen; a acceptat oferta, a ridicat ochii si a intalnit privirea acelui tanar care a devenit tovarasul ei de viata. Sunt ani de atunci..si adesea, in serile tarzii, merge iar pe malul marii sa cauta pietre slefuite de mangaierea repetata a apei, de soare, ploaie si de vant…dar nimeni nu-i intinde cochilia minunata, iar ea nu regaseste ochii omului drag, plecat de mult. Visatoare, astepta briza care poate ii va aduce vesti…

Cea de a doua este sportiva urca pe munti; acolo sus, aproape de bolta albastra, avand soarele drept martor si-a intalnit dragostea. Iubitul o asteapta acasa cand ea merge sa viziteze locuri de reculegere si cugetare…

Cea de a treia nu are ce povesti. Ea nu si-a gasit perechea pe malul marii nici urcand pe muntii inalti; cele cateva scoici ce le-a gasit sunt fosile; cele cateva pietre ce le-a adus de pe munti contin licheni si fluturi intipariti in ele. Ea a colindat muntii considerandu-i egali ai omului; nu i-a preamarit nici nu le-a scris poezii…Cand dupa trei saptamani de lucru se intorcea acasa, studia esantioanele aduse si le clasifica asezandu-le in mari sertare cu etichete referitoare la epocile geologice. Acum cand mama ei este tot mai batrana, ea merge tot mai rar pe munte. Padurile de pini si stancile mandre pe care le considera studiu de serviciu altadata, si le aminteste cu drag.

Restaurantul micut de pe plaja si-a aprins felinarele; se aud voci si vine miros de peste prajit. Cele trei fete parasesc plaja si se indreapta spre el, atrase de aroma de saramura de peste. Se asaza la o masa cu un opait mare in mijloc pe sticla caruia stau tantarii atrasi de flacaruia inchisa in interior…Este adusa o stacana de vin rosu si pahare de lut. Stacana trece din mana in mana in timp ce fetele asteapta saramura. Nimic nu pare important; nimic nu le preseaza pe fete. In aceasta seara minunata de vara, timpul s-a oprit in loc; fetele se simt singure pe lume – celellate mese, ocupate de greci veseli si fete sprancenate sunt la o departare infinita…

Timpul a trecut ca o boare; se strang fetele de masa; localul se va inchide in curand. Cu parere de rau cele trei fete se indreapta catre hotelul lor. O iau incet pe malul marii ce-si arunca spumele valurile tivite cu alb la picioarele lor…se asaza un pic pe nisipul luminos; trei umbre tacute, nemiscate in lumina lunii; fiecare isi asculta linistea interioara ignorand zgomotul marii.

“Sa mai ramanem” zice fata cea inalta, “pana cand ceata diminetii se va topi catre orizont, putin inainte de rasaritul soarelui, cand retinandu-si o clipa rasuflarea, natura se pregateste sa izbucneasca in flacarile rasaritului.”

Trece o ora si inca una; uitarea se intinde peste toate intamplarile zilei, lunilor si anilor trecuti…se lasa racoare si soarele nu apare inca…

Infratite in tacerea lor, fetele se indrepta spre casa sa-si odihneasca trupurile obosite de apa, nisip, soare si amintiri vechi de o suta de ani…

“Poate ca maine vom vedea rasaritul de soare” zice geoloaga.

MARIANA POPA


  1. 1 PROZA - Mariana Popa(Canada): „Trei prietene în Ouranopolis“ « ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

    [...] Soarele, marele egoist, se face foc si para de gelozie; locul i-a fost uzurpat de fete: rand pe rand fiecare devine importanta in ochii celorlalte. >>>> [...]