ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

ISPRĂVILE LUI VLĂDUŢ(jurnalul unui copil obişnuit)

– selecţiuni –

31 ianuarie 2005

Începând din toamna trecută au crescut mult şansele de publicare ale celor consemnate de-a lun­­gul atâtor ani. Mama eroului principal consideră că nu ar trebui să fac aşa ceva, fiind ches­tiuni de familie (care nici nu ar interesa pe alţii). Totuşi, mă gândesc că unele „isprăvi” şi „pan­se­uri” ar a­vea receptvitate largă; oricum, documentul întreg este prea amplu pentru a fi publi­cat ca atare. În ma­rea majoritate a cazurilor sunt fragmente chiar şi din consemnările pe data res­pectivă, dar nu a­vea sens să încarc pagina cu puncte de suspensie între paranteze.

* * *

25 septembrie 1999

Acum aproape 13 ani, o dată cu naşterea lui Vlad (şi inspirat de mama mea) am început să ţin un jurnal – în care am notat toate evenimentele importante din existenţa lui. Între timp am mai e­vo­luat şi noi de la scrisul de mână, şi nu este rău să consemnăm în două locuri (dintre care com­pu­te­rul va rămâne întotdeauna al doilea) principalele momente din viaţa lui Vlad (şi din viaţa noastră – gândindu-ne că de fapt nu lăsăm nimic în urmă, dacă n-avem copii). Ar mai fi de spus că, o dată cu schimbarea din 1989, sărbătoarea naţională nu mai este la 23 august – pentru înţelegerea da­tă­rilor din primii ani.

- 1 9 8 6 -

12 oct. (duminică)

La ora 16 s-a născut Vlăduţ (VLAD-IOAN BOZAC). (Am considerat obligatorie această noti­ţă, chiar dacă nu e strict în cadrul subiectului.)

5 nov.

Azi a fost foarte drăguţ, dovedind că are deja discernământ. A fost pus în camera mare, cu ra­dio­ul lângă el, şi a stat cuminte cât a fost muzică. După aceea, a început brusc să urle când a început ra­dio­jurnalul (pe care se vede că nici sugarii nu-l agreează). (Toate adăugirile sau comentariile sunt cu litere cursive, deci e clar că paranteza dinainte a fost scrisă atunci.) Când s-a schimbat postul şi a auzit din nou muzică, a tăcut din nou.

19 nov.

S-a întâmplat o chestie tare nostimă cu cei trei bărbaţi ai familiei. A venit seara Grandpa (tatăl meu) să stea de vorbă cu Vlăduţ, afirmând – ca de obicei – că-i vor bate ei doi pe toţi. Văzând că micuţul nu a­doar­me, a venit Daddy şi l-a luat în braţe, după care a început să-i povestească „Prinţesa şi mază­rea”, rar şi monoton. Rezultatul a fost că la sfârşitul poveştii el era tot cu ochii deschişi, dar bunicul sforăia de mama focului.

23 dec.

După-amiază a rămas cu Grandpa şi a fost cuminte, deşi n-a vrut să stea în cărucior. Explicaţia cuminţeniei lui se pare că a fost faptul că bunicul avea un lucru teribil de nou şi de interesant: ochelarii. Nu mai spun că Vlăduţ a şi „citit” împreună cu Grandpa, aşa cum face şi cu Mummy.

- 1 9 8 7 -

10 ian.

Grandpa a îndrăznit să-l certe pe Vlăduţ că urlă când vine Daddy de la serviciu, în loc să-l în­tâm­pine cuminte. Efectul a fost că micuţul a început să urle şi mai tare – şi şi-a găsit urgent un a­­liat în Grannie (mama mea), care a declarat că nu aşa se vorbeşte cu un copil mic. Şi în ziua următoare, Vlăduţ plân­gea ori de câte ori îi vorbea Grandpa. Bineînţeles că Grannie îl alinta şi-l susţinea, şi atunci se li­niş­tea. E drept că perioadele de agitaţie erau determinate de colici, dar ca glumă povestea a fost bu­nă. De-abia a doua zi la prânz a stat Vlăduţ cuminte în braţe la Grandpa, după ce dimineaţa întorsese su­părat capul din direcţia bunicului.

30 ian.

Ioana (sora mea) îl ţinea în braţe când a venit Daddy de la clinică. I-a atras atenţia că a venit tata şi i-a spus să arate cum se bucură. Rezultatul a fost că a izbucnit imediat în nişte răcnete teribile, care au fă­cut-o pe Ioana să izbucnească în râs – şi la fel şi pe Daddy, care mai are câteodată simţul umorului.

4 oct.

Se pare că pricepe cam tot ce i se spune, dar numai în româneşte. De exemplu, într-o vizită la bu­­nici, Ioana a vrut să-i pună nişte muzică şi să danseze împreună. Cum a auzit cuvântul „muzică”, a început să joace – spre marea distracţie a tuturor. Poate că nu înţelege neapărat cuvintele, dar no­ţiu­nile le interpretează corect, aşa că s-ar putea să fi început să joace pentru că a văzut-o pe Ioana umblând la casetofon – şi el ştia ce urmează.

Tot ca manifestare de deşteptăciune (şi tot în sensul înţelegerii acţiunilor) am putea interpreta figura ce i-a făcut-o bunicii sale (dinspre mamă). Aceasta, ca să-l distreze, umfla pungi de nailon şi le pocnea. El s-a distrat teribil, iar apoi a pus mâna pe o pungă, a dus-o la gură, după care i-a întins-o bu­nicii. Mesajul a fost cât se poate de clar, şi întâmplarea aceasta aminteşte de mătuşă-sa şi ariciul fumător. (Îl cerea făcând „pff-pff!”.)

12 oct.

Câteva cuvinte despre modul în care şi-a sărbătorit ziua. A primit un scăunel şi un trenuleţ, şi s-a bucurat de ele aşa cum face totdeauna: scaunul şi l-a tras în cap, iar de la trenuleţ a desfăcut co­şul locomotivei (care are un clopoţel) şi a început să-l scuture. După ce i-a întâmpinat destul de civi­li­zat pe musafiri, s-a aşezat şi el la masă, aşa cum era de prevăzut – deşi abia mâncase. Şi, tot cum se putea şti dinainte, s-a înfruptat fără rezerve din ceea ce a pregătit Mummy – probabil vrând să-i încurajeze pe ceilalţi. Un singur lucru nu a reuşit: să sufle în lumânarea care trona în mijlocul tor­tului pe care scria V.B. cu bomboane mici. Deşi toţi au făcut antrenamente cu el, Vlăduţ s-a inhibat şi s-a uitat foarte uimit la cei din jur care pufăiau. A stat foarte solemn când i s-a cântat „Mulţi ani tră­iască”, probabil mai mult din curiozitate. În fine, obosit de evenimente şi de umblat pe jos, a a­dor­mit înainte de 8. (Cu titlu informativ: se sculase la 5 dimineaţa – ca să simtă părinţii că e du­mi­ni­că. E drept că, după un „intermezzo” de o oră, a readormit – până la 8 şi jumătate.)

15 nov.

Vlăduţ e un fin diplomat şi un băiat cu maniere alese. A dovedit aceasta când a venit Grannie în vi­zită. Văzându-se împreună cu ambele bunici, micuţul i-a dat uneia o răţuşcă, iar apoi i-a dat una şi celeilalte. Apoi, fiind în braţe la Grannie, s-a cerut în braţe şi la bunica cealaltă – ca să nu fie nici una nedreptăţită.

Drăguţ a fost atunci când s-a jucat cu ursul de plastic de la Ioana. Are obiceiul să-i des­facă aces­tui urs capul, mâinile şi picioarele, iar uneori umblă cu capul ursului în mână, făcând-o pe mă­tuşă să comenteze “To be or not to be”.

1 dec. (în original)

Dintre drăgălăşeniile lui, trebuie să notăm faptul că a încercat să deschidă dulapul din camera mare prin glisare, căci acest dulap are uşă de sticlă, ca vitrina noastră de la bibiliotecă. De câte ori i se cerea să spună „lampa”, el se uita în sus, iar când a fost întrebat unde-i mama lui, el a ridicat foar­te drăguţ din umeri. În plus, când nu-i mai trebuia mâncare, făcea „nu”din cap. Crezând că este ceva ne­­controlat, Daddy a mai încercat să-i dea o linguriţă, dar Vlăduţ l-a oprit cu mâna – ceea ce în­seam­nă o opoziţie fermă.

8 dec.

Dacă acasă n-a fost niciun eveniment venirea lui Moş Nicolae, în schimb la bunici toată lumea scotea strigăte de surpriză ca să-l stimuleze pe cel mic. Şi el – prin imitaţie – a început să facă „hiii”, şi a repetat aceasta ori de câte ori vedea ceva plăcut.

A doua zi a fost duminică – şi ne-am invitat la bunici, căci Mummy era de gardă. Când am a­juns, trecuse ora de masă, aşa că lui Vlăduţ îi era foame. La vederea mâncării şi-a manifestat en­tu­zi­as­mul cu strigăte de „hiii”, distrându-i pe toţi ai casei.

18 dec.

Aseară am fost în vizită la bunici, şi Vlăduţ a arătat încă o dată că şi-a pierdut atracţia ce o avea pen­tru Grandpa. A început din nou să se joace cu oalele, izbindu-le una de alta până când bunicul s-a încruntat şi l-a certat. Atunci Vlăduţ a făcut şi el o mutră fioroasă şi a ridicat mâna în care avea un i­bric către cel care-l iritase. I s-a trecut cu vederea acest gest, dar Grandpa era necăjit că micuţul nu vrea să meargă la el. Atunci i-a pomenit despre o eventuală excursie cu maşina, şi imediat şme­che­rul nostru a întins braţele spre el. Încă o chestie care l-a distrat pe Daddy a fost faptul că Vlăduţ a ri­di­cat din umeri în stilul său caracteristic atunci când a fost întrebat unde-i tată-său. Grannie a tras con­­­cluzia că el ridică din umeri ori de câte ori aude cuvântul „unde”, dar azi s-a demonstrat că de fapt face acest gest şi în alte situaţii, fiindcă ştie că toţi cei din jur sunt încântaţi când face aşa. În a­ceste cazuri noi râdem, şi atunci râde şi el.

23 dec.

Vlăduţ pricepe şi limba engleză, deşi nu vorbeşte nimic. A înţeles când Daddy i-a cerut să-i a­ducă un fragment de cutie pe care-l rupsese, iar apoi a adus şi celălalt frag­ment – tot la cerere. În plus, a dovedit că nu face ce-i spui din încăpăţânare, şi nu pentru că nu înţe­le­ge. În acest spirit a avut loc prima discuţie dintre tată şi fiu, desfăşurată cam aşa:

— Du-te şi te culcă, şi dormi! (în engleză)

— Nu. (negaţie din cap)

— Du-te, când îţi spun!

— Nu. (tot din cap)

— Nu vrei să-ţi asculţi părinţii?

— Nu. (s-a dovedit că neagă în mod conştient, şi repetă figura ori de câte ori i se pun aceste în­tre­bări).

26 dec.

Să notăm o întâmplare povestită de Mummy. Acum ea este în concediu, şi a trebăluit prin casă, „a­jutată” fiind de Vlăduţ. Uneori cel mic stătea în pat, alteori venea să vadă cum spală rufele (şi-şi aducea şi un scăunel) sau făcea dezordine. Într-o zi Mummy a găsit nişte ciorapi de-ai lui Daddy sub dulap şi a întrebat ce sunt. Atunci Vlăduţ s-a dus la dulap şi a scos alţi ciorapi ai aceluiaşi. E clar că pricepe tot, deşi nu vrea să vorbească. Asta cu atât mai mult cu cât ciorapii găsiţi de Mummy erau fă­cuţi sul, deci cel mic nu le-a putut vedea forma.

- 1 9 8 8 -

6 ian.

Se nimeriseră în vizită Grannie şi cu Mama Tildi (mama ei), iar Daddy se spălase pe cap şi voia să se u­su­ce. A băgat uscătorul în priză, dar Vlăduţ i-a întins prelungitorul, căci el ştia că acest dis­po­zi­tiv tre­buie să stea în priză ca să meargă aparatele. Daddy a spus că nu este nevoie de prelungitor, însă cel mic a continuat să i-l întindă, până când i-a făcut pe voie. După aceea a plecat de acolo şi nu a mai dat atenţie operaţiunii de uscare.

25 ian.

Episodul cel mai interesant este cel legat de aragaz, prilej cu care Dorina (buna noastră prie­te­nă) şi-a dovedit calităţile didactice. Vlăduţ începuse să înveţe să stingă focul la aragaz, şi tot acolo um­bla. A încercat Mummy să-l convingă, cu buna sau cu răul, dar n-a reuşit. Atunci Dorina l-a luat în braţe şi i-a apropiat mâna de plita caldă. Deşi nu s-a ars, a început să urle ca din gură de şarpe – şi de-atunci, chiar dacă-l rogi, nu se apropie de aragaz, căci ştie că „a-de”. Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu deschisul uşii de la camera mare. De când i s-a spus că acolo este „viermişorul” (noţiune in­ven­tată de Aliana – fata care stătea cu el), Vlăduţ nu mai intră în cameră, chiar dacă îi deschizi u­şa şi-l inviţi călduros.

19 febr.

Azi Vlăduţ a spus primul lucru cu sens din viaţă – eveniment la fel de important ca şi celebra ex­presie „Torna, torna, fratre” în istoria limbii române. Concret, Daddy i-a dat azi-dimineaţă nişte lap­te încălzit pe sobă, care se părea că e tocmai bun. Cînd i-a dus lui Vlăduţ biberonul la gură, a vă­zut că micuţul nu e prea încântat – iar apoi a fost foarte surprins, auzind că „a-de” (cu accent pe am­bele silabe). A răcit imediat laptele, iar Vlăduţ a mâncat frumos, până când mai erau vreo 50 de mi­lilitri. Atunci şi-a dat cu firma-n cap, zicând din nou că „a-de” – ceea ce a determinat-o pe Mum­my să-l facă mincinos.

7 mart.

Pe lângă faptul că acum spune în mod curent „mama”, Vlăduţ a rostit la Mama Tildi prima pro­po­ziţie din viaţa lui: „De ape”.

Imită cam tot ce-i spui. Când i s-a cerut să spună „Daddy”, n-a vrut, dar l-a arătat pe cel în cauză. În schimb, ştie să spună „pupa” şi (mai ales) „papa”, atunci când vede păpuşa sau mâncarea. E destul să-i spui numele unui animal de jucărie, că îl şi ştie deosebi – aşa cum s-a întâmplat cu câinele Sancho.

13 mart.

A primit de la Ioana cartea cu Apolodor, care i se citea şi lui Daddy când era mic. Deşi e inte­re­sat mai mult de imagini, cel mic vine cu cartea să i se citească, dar renunţă repede. Văzând însă că Grannie şi Grandpa îşi pun ochelarii ca să-i citească, Vlăduţ a venit şi la Daddy cu ochelarii când i-a a­dus cartea, crezând probabil că aceştia reprezintă un dispozitiv de citit. E şi firesc să fie aşa, dacă toţi cei din jur poartă ochelari când citesc, conduc sau se uită la televizor, Daddy fiind deocamdată sin­gura excepţie.

24 apr.

Am spus că îi place să-i dea lui Daddy sipca pentru ca să sufle în ea. Mai apoi însă, a început să-i bage sipca în ochi, după ce i-o băga în gură – şi n-am ştiut de ce. Explicaţia a găsit-o abia când şi-a dat seama că are un gest reflex – şi anume să verifice permeabilitatea, uitându-se prin sipcă, după ce a suflat în ea. Vlăduţ a văzut chestia asta, şi a procedat în consecinţă. Deosebit de nostim e fap­tul că are o mutră foarte serioasă când îi bagă sipca în ochi lui Daddy, iar dacă are biberonul în gură e şi mai grozav.

8 mai

Vlăduţ a fost în prima lui excursie mai lungă, în afara oraşului. Cu el împreună am dus-o acasă pe bunica de la Cugir. Bineînţeles că în acest context a făcut o serie de isprăvi care trebuie con­sem­na­te.

De la început trebuie să spunem că n-a dormit în maşină deloc, nici la dus, nici la întors – atât a fost de pasionat de tot ceea ce se întâmpla pe drum. A urmărit toate animalele, învăţând cum fac ele. Ast­fel, a recunoscut „canu”, pe „am-am”, „bee” sau „i-a”, iar ulterior a învăţat că vaca face „muu”, a­şa că acum ştie cum fac animalele, dacă-l întreabă cineva. Un singur amendament există la treaba as­ta: toate păsările de curte sunt „ga-ga”.

La plimbare prin oraş am mers numai noi, cei tineri. În legătură cu aceste plimbări să spunem că Vlăduţ a fost învăţat să coboare scările treaptă cu treaptă, comandându-i-se “one-two”. Fiindcă u­neori era un drum mai abrupt, Daddy trebuia să coboare scările cu el în braţe – şi pe chestia asta şi-a însuşit un stil propriu de a declara că este obosit şi a se cere în braţe: s-a oprit în faţa lui Daddy, a întins braţele şi a zis „a-tu”. De atunci, foloseşte chestia asta de câte ori nu-i mai convine să umble. A mai observat că i se spune „hop” atunci când trebuie să coboare de pe trotuar, şi atunci se joacă zi­când „op” şi tot urcând şi coborând de pe trotuar.

15 mai

Când vrea ceva, ştie să zică „dă-i”. De asemenea, formulează întrebarea „unde?” – şi uneori fa­ce asta când îl aude pe Daddy întrebînd “where?”. Tot la capitolul engleză, trebuie să spun că îl tot a­u­zeam pe Vlăduţ – pe când eram la plimbare – repetând „doo-doo”. Crezând că e vorba de „do­uă”, m-am uitat în jur să văd obiecte perechi, deoarece atunci când zice „calu” sau „am-am”, trebuie să fie vreun patruped prin apropiere, chiar dacă e mai greu vizibil. (Ultimul „calu” este leul de la Waterloo – de pe un tricou al lui Daddy). Reluând povestea, trebuie să spunem că nu am văzut o­biec­te perechi în jur – dar imediat cel mic m-a lămurit, îndreptându-se spre poarta unui garaj. Prin ur­mare, „doo” este un cuvânt englezesc (door), despre care ştie că înseamnă uşă. De fapt, de câte ori ve­dea apoi o poartă, se ducea la ea sau o arăta, zicând „doo”.

17 mai

Cel mai drăguţ lucru întâmplat recent este că Vlăduţ ştie cum fac câinele-bunic şi câinele-Vlad. Când este întrebat despre aceasta în română sau în engleză, spune despre câinele Grandpa că face „om-om” (şi îşi îngroaşă vocea), iar câinele Vlad face „am-am”, pe un ton foarte subţire – pe care îl imită cu succes.

30 mai

În legătură cu Jenu (vărul meu primar, pe care îl umează în carieră – ingineria calcula­toa­re­lor) trebuie să spunem că s-a ataşat foarte mult de acesta când a fost în vizită la noi. Deşi avea de lu­cru cu Daddy, Vlăduţ nu i-a lăsat în pace, deschizând tot timpul uşa şi repezindu-se la „Nenu”. I-a a­ră­tat bobocii de raţă cu care face baie şi – profitând de neatenţia noastră – a băgat aceşti boboci în sacoşa lui Jenu, care s-a trezit abia acasă. Ca dovadă că nici unchiul nu are mai multă minte decât ne­potul, Jenu i-a pus soţiei sale jucăriile în cada de baie

13 iun.

Daddy a primit cadou un basorelief cu chipul lui Eminescu. Lui Vlăduţ i-a plăcut tare mult „ne­nea” agăţat de perete, şi l-a cerut de la Mummy. Aceasta a spus că nu poate să i-l dea, fiindcă nu a­jun­ge. Atunci el a spus „nanunu” şi s-a repezit în bucătărie să-l aducă. Cu scaunul în braţe, a venit până în hol şi a ordonat „Mama-jos”. În aceste condiţii, e lesne de înţeles că nu am mai putut rezista şi i-am dat tabloul.

Şi la limba engleză face progrese, reproducând ce aude. (Ultimul cuvânt este “garbage” – gu­noi.) Când Aliana i-a arătat în carte un urs, Vlăduţ a zis “bear” – şi fata l-a popularizat în tot oraşul. De fapt acum şi Buni (Vlăduţ pronunţă acest cuvânt ardeleneşte) înţelege englezeşte, iar Aliana îl chea­mă cu expresia “come on” – spre hazul lui Daddy.

17 iul.

Ne-am întors acum trei zile de la mare, dar până acum n-am avut timp să consemnăm cele trăite a­­colo. Lucrul cel mai demn de semnalat este faptul că Vlăduţ a rostit prima lui propoziţie în limba engleză: “This is our car”.(Aceasta este maşina noastră.) E şi normal ca începutul în engleză să fie le­gat de maşină, deoarece de multă vreme „ina noastă” şi cheile de la ea sunt printre marile lui plă­ceri. Pe litoral se repezea la toate maşinile, iar Daddy i-o tot arăta pe a noastră. De atunci, de câte ori se vorbea despre aceasta, zicea la început “our car”, iar apoi “This is our car” – articulând cu grijă cuvintele, ca un şcolar silitor.

24 iul.

Acum 3 zile, Vlăduţ le-a făcut o nouă „bucurie” părinţilor: a fost muşcat de un căţel găsit de niş­te verişori de-ai noştri. Desigur că acel căţel nu are certificat de vaccinare anti-rabică, pentru că to­tul ar fi fost prea simplu. Prin urmare, în consiliu de familie s-a decis vaccinarea lui Vlăduţ, deşi Mummy şi Grandpa n-au fost prea încântaţi de această alternativă. Normal că plânge când i se face in­jecţia, dar nu plânge mai tare decât când îl pui în pat, de exemplu; asta o afirmă Daddy, care a fost prin­cipalul promotor al vaccinării.

Nu are rost să-l căinăm prea tare pe Vlăduţ, căci şi-a făcut-o cu mâna lui. La început s-a ţinut de­parte de căţel, semănând cu tatăl său în privinţa antipatiei pentru animalele de casă. Apoi a în­ce­put să-l lovească discret cu piciorul, deşi ştia că „muscă am-am”, iar mai târziu – când a scăpat din ra­za noastră de observaţie – se pare că l-a călcat pe căţel pe coadă (la propriu). Acesta – un pe­chinez mic, dar demn – s-a repezit la agresor. Nu am putut vedea dacă într-adevăr l-a muşcat pe copil, sau numai l-a zgîriat, dar cert este că au început să schelălăie amîndoi deodată, iar Mummy a văzut cum căţelul îl prinsese pe Vlăduţ de ciorap şi de gheată.

Folosirea pronumelor este o trăsătură distinctivă a lui Vlăduţ. A auzit-o odată pe Mummy zi­când „să-ţi dau ţie?” – şi de atunci, când vrea ceva, strigă „ţie-ţie!”. În schimb, dacă vrea ca ea să fa­că o treabă, vine şi zice „eu”, fiindcă a auzit-o spunând „lasă că fac eu”.

Alt capitol interesant este cel al culorilor. Încă de la mare, repeta „muscă calul alp”. Apoi, la un se­mafor, l-am auzit zicând „alben”. Acum a învăţat că la stop succesiunea este „loşu-alben-elde”, şi, dacă sunt două stopuri care funcţionează sincron, el ştie că e „încă elde” . Legat de problema cu­lo­ri­lor, menţionăm că Vlăduţ consideră că butonul de plastic de pe robinetul de apă caldă este „alben”. Când Daddy i-a spus că este roşu, cel mic a replicat „alben – bine”, ultimul cuvânt având pentru Dad­dy o semnificaţie asemănătoare cu cunoscutul “Howgh” al indienilor.

Cât priveşte limba engleză, Vlăduţ pricepe întrebările: “Where is…?” (răspunzând prin “there” şi folosind acest cuvânt şi împreună cu cuvintele româneşti) şi “What is this?” Mai notăm alte două pro­poziţii: “Put it back.” şi “Come here.” – pe care e firesc să le repete, căci le-a auzit de sute de ori de la Daddy. E foarte drăguţ, chiar când foloseşte greşit unele cuvinte şi propoziţii. De exemplu, azi îl îndemna pe cel cu engleza să ia pantofii care-i plac lui prin “I’ll take you.” – ceea ce de fapt în­seamnă „te iau” (în braţe).

2 aug.

Vlăduţ asculta povestea cu „Iţa Roşie”, de la Mummy. La un moment dat, ea a spus că lupul a luat-o mai repede decât Scufiţa Roşie. Atunci cel mic a zis „scurt”, şi nu s-a lăsat până când n-a auzit că lupul a luat-o pe un drum mai scurt – aşa cum zicea ea de obicei, şi cum i se fixase în memorie lui. (Încă o dată ne amintim de mătuşa sa, care ştia că fetiţa avea scufiţă, iar bunica – scu­fie, şi nu ad­mitea ca Mama Tildi să-i spună altfel.) Tot referitor la Scufiţa Roşie, Vlăduţ ştie că vîână­torul face „pa-pa”, iar lupul face nani după ce o mănâncă pe bunică şi pe Scufiţă.

Cât priveşte ceea ce vorbeşte Vlăduţ, e de remarcat că ştie care e mâna „dalptă”, iar apoi a în­vă­ţat şi despre mâna stângă. Când merge la plimbare, totdeauna vrea să-i dai mâna „dalptă”. Dacă-l prin­de pe Daddy la desenat, îl pune la cai fără încetare (era doar începutul!) – şi niciodată nu tre­bu­ie uitat ochiul. Când se opune la ceva, neagă ultimul cuvânt – şi uneori iese exact pe dos de ce vrea el să spună. Astfel, Daddy i-a spus să iasă din baie, iar Vlăduţ a răspuns „nu bathroom” – a­di­că exact ce i se spusese.

7 aug.

Vlăduţ a primit nişte cuburi de la Ioana, şi pe cuburi sunt desenate animale: calul maro, pisa, am-am (care – acum ştie şi asta – se numesc “cat”, respectiv “dog”), apoi „ipilasu”, „pintipanti” (elefantul) şi „liţa” (veveriţa) – pe care am învăţat-o cel mai greu. Desigur că el cere tot timpul i­ma­ginea cu calul maro – lucru pe care l-a făcut şi dimineaţă, de cum s-a sculat din somn. Daddy nu văzuse cubuleţele (aşa cum le zice Vlăduţ) şi n-a ştiut la care cal maro se referă. A căutat, dar n-a gă­sit decât un cal roşu cu roţi, pe care-l adusese Buni. Reacţia celui mic a fost promptă: „Nu calul ro­­şu, calul maro”, şi apoi a zis „Du-te, Daddy!” (probabil în căutarea calului). Până la urmă, Daddy a adus cutia cu cuburi şi totul s-a lămurit. În legătură cu aceasta, credem că Vlăduţ deosebeşte calul roşu de cel maro după alte trăsături (de exemplu roţile), căci nu ştie că noi ne referim la culori. De fapt, am mai spus că n-ar fi normal să le ştie, la vârsta lui. Ca dovadă că nici nu le ştie, a nimerit tot pe alături cu culorile maşinilor care treceau, atunci când a fost cu Grandpa în oraş.

Tot azi-dimineaţă, Vlăduţ l-a văzut pe Daddy nebărbierit, deoarece – fiind duminică – pro­gra­mul nu este cel obişnuit, drămuit pe minute. Cel mic, neobişnuit cu un astfel de aspect (căci de o­bicei, cînd el se scoală, taică-său e deja gata de plecare), l-a ciupit de mustaţă şi de barbă şi a zis „caca Daddy”. Aceasta vine în sprijinul hotărârii acestuia de a nu-şi lăsa să crească părul pe faţă î­na­in­te ca Vlăduţ să aibă cel puţin 3-4 ani, căci altfel s-ar alege cu observaţii de genul celei de mai sus. Sfâr­şitul poveştii este uşor previzibil: Daddy s-a repezit în baie, iar apoi cel mic nu a mai dat nici o a­tenţie feţei tatălui său.

9 aug.

Vlăduţ a fost supărat ieri că Daddy pleacă la servicu. Prin urmare, după ce nu l-a mai văzut, a co­mentat: „Dus Daddy ăsta, mapa mă-si!”. Mummy i-a atras atenţia că vine Grandpa şi îl aude. Vlă­duţ însă a ţinut-o pe-a lui: „Mapa mă-si, Ghenpa”.

18 aug.

Mai nou ne uimeşte cu asociaţiile pe care le face. De aceea nu trebuie să lăsăm ca această capa­ci­tate intelectuală să se piardă, şi să nu ajungă unde merită din cauza răsfăţului din copilărie. În sen­sul celor de mai sus, amintim că se obişnuise să obţină tot ce vrea urlând – şi im­pre­sionând-o astfel mai ales pe bunică-sa. Mai ales culcarea de seară era o adevărată tortură. De a­ce­ea, Daddy s-a decis să ia frânele educaţiei în mînă, şi – imediat ce a plecat Buni – l-a culcat el pe co­pil, nelăsându-l să-şi facă de cap. A urlat mai mult de jumătate de oră, dar Daddy n-a lăsat-o pe Mum­my să intre. A do­ua zi, ea a declarat că nu mai poate să suporte un asemenea spectacol, indi­fe­rent de consecinţe, însă – când a văzut că în seara următoare a adormit relativ uşor (căci nu s-a mai miş­cat de pe pernă când Daddy a stins lumina – şi a reaprins-o, la comanda „apeşi”) – tot Mum­my şi-a exprimat în­cân­tarea că Vlăduţ s-a cuminţit, ca şi cum ea ar fi fost cea cu coerciţia.

Să trecem acum la asociaţiile făcute de Vlad. Când am fost în vizită la tanti „Lana ” (Ileana) – la sosirea ei din Cehoslovacia – a zis că nu vrea să meargă la nenea Gogo (soţul ei şi fratele mamei me­le), deşi despre acesta nu vorbisem. Altă dată, când ne-am dus la Grandpa şi Vlăduţ se uita pe geam, a început să strige: Ana, Ana!” (Ioana nu era acasă.) Deşi ceilalţi n-au văzut-o, s-a dovedit că el avusese dreptate şi că într-adevăr Ioana venea pe drum.

Alt capitol interesant este cel al cuburilor. În curând va face singur completarea imaginilor de pe ele. Deocamdată a reuşit să compună capul calului (din două cuburi), iar în rest a avut nişte „mici” scăpări (coada ieşită direct din gât, picioarele deasupra capului, etc.). Remarcabil este că ştie să în­toar­că singur cuburile – şi mai ales că ştie exact ce imagine urmează (în special dacă vede prima tre­ime, nu mai e o problemă, căci recunoaşte imaginile după fond).

Vlăduţ este şi un lăcătuş pasionat. Grandpa l-a învăţat numele sculelor de la maşina lui Daddy – la care cel mic se repezise cu mult entuziasm. Învăţatul s-a făcut pe degete, ca semiologia lui Go­ia, ordinea fiind (de la degetul mare spre cel mic) următoarea: cleştele, „benţelele” (şurubel­ni­ţe­le), cheia mare, cheia „cie” şi cheia mică. Vlăduţ – care e un şmecher – trece direct de la cheia ma­re la cheia mică, fiindcă îi e greu să spună cuvîntul „mijlocie”. Atât a fost de pătruns de enu­me­ra­tul sculelor pe degete, încât – când Daddy a vrut să-l înveţe cum se numesc degetele şi i-a arătat de­ge­tul mare – a zis „cleştele”, adică scula corespunzătoare acestui deget, făcându-l astfel pe Dad­dy un şi mai convins adept al pavlovismului.

Referitor la lucrul cu sculele, este de remarcat că lui Vlăduţ tare îi place să „repare” robinetele, a­şa cum îl vede pe Daddy (destul de des, din păcate). Nostim a fost că o dată – când asista la aşa ce­va – Buni l-a întrebat unde e şi ce face, căci voia să-l ducă la plimbare. Răspunsul l-a făcut pe Dad­dy K.O. : „Zută Lad” – şi în continuare s-a lucrat cu mai mult spor, cu un asemenea ajutor de nă­dejde. Colaborarea se extinde la toate reparaţiile din casă, aşa că – atunci când Daddy a strâns pi­cioarele de la masă cu un cleşte – cel mic a luat şi el un cleşte şi l-a imitat, concluzionând că „repa­ră amidoi”. Tot ca un adevărat meşter, Vlăduţ are şi un vocabular colorat. Când am căutat cleştele-mops împreună şi nu l-am găsit, a exclamat: „Unde cleştele ăsta, mapa mă-si!”, deşi nici unul din părinţi nu înjurase. În aceeaşi seară a rostit această expresie referitor la Ioana – probabil fiindcă îl auzise pe Grandpa exprimându-şi nemulţumirea că ea şi Grannie iar au plecat la video.

Cel mai remarcabil fapt este că se pot lega şi dialoguri cu Vlăduţ, căci e foarte informat. Reproducem câteva:

– Unde-ai fost? (întrebase Mummy)

– Grandpa.

– Ce face Grannie?

– Spală vase.

– Ioana ce face?

– Coase maşină.

– Dar Grandpa ce face?

– Fumează. (sau: Cănduce maşina – în funcţie de ce l-a impresionat pe Vlad mai mult).

– Ce fumează?

– Ţigară.

………………………………………………………………………

Sau:

– Where is our car?

– Nenea Kiss (el pronunţă cum se scrie).

– And where is nenea Kiss?

– Acasă – dar uneori spune: „la Cugir”, caz în care Daddy neagă acest lucru şi zice:

– Nenea Kiss is not in Cugir. Who is in Cugir?

– Buni. (Daddy – din nou K.O.)

Mai trebuie spus că Vlăduţ are o pronunţie de bucureştean. Vrea să se suie „pă” masă sau „pă cap” (adică pe gâtul lui Daddy). Mai sinistru a fost când s-a suit „pă” pervazul de la fereastră cu ge­nun­chii, după ce se urcase pe scaunul de la bucătărie. Dramatismul situaţiei a constat în faptul că nu e­ra nimeni lângă el, căci Mummy era convinsă că nu se va urca pe pervaz.

23 August (în original)

La parastasul după bunicul său, Vlăduţ a fost departe de a sesiza solemnitatea momentului. Du­pă ce s-a aşezat pe toate scaunele din biserică, s-a cerut afară, şi n-a mai vrut să intre decât când a in­trat şi preotul – cu care dăduse mâna. Daddy s-a retras cu el într-un colţ mai depărtat, dar – ime­diat ce a început slujba – micuţul s-a repezit către Mummy şi Buni, însoţindu-şi fuga de răcnetul de război obişnuit. Până la urmă s-a cerut în spate (zicând „păr”) şi a stat câtva timp cuminte, mân­când din colacul primit de la o tanti, apoi plasând acest colac pe părul lui Daddy – uneori acoperind şi ochii acestuia. Când s-a plictisit şi de statul în spate, a trebuit scos afară, căci altfel cine ştie ce-i mai trecea prin cap – mai ales că nu înţelegea de ce Buni şi Mummy sunt aşa de sobre.

24 aug.

După cum se poate vedea, Vlăduţ vrea probabil să-şi scrie singur memoriile (mîzgălituri pe ca­iet), şi de aceea l-a întrerupt azi pe Daddy de două ori de la scris. Necazul e că întâmplările nostime se mai uită, dar trebuie să amintim cum a ţinut minte cântecul caprei cu trei iezi. Când Buni a în­ce­put să vorbească despre cei trei iezi cucuieţi, Vlăduţ a spus imediat: „Mama aduce vouă”. De fapt, lui îi plac poveştile, dar e cam grăbit şi-l solicită mult pe Daddy: nici nu apucăm să începem o po­ves­te, că el vrea alta – astfel că povestitorul e zăpăcit şi zice că Vlăduţ seamănă cu maică-sa în pri­vin­ţa priceperii de a induce agitaţie. Dacă el nu e cuminte, părinţii îi spun poveşti ursului de plastic, aşa cum i-a sfătuit Mama Tildi. Uneori e gelos („Du-te, ursu-bear!”), dar alteori nu vrea să doarmă – şi atunci Daddy trebuie să spună povestea „nu la Lad, la ursu-bear”, ca să doarmă acesta din ur­mă.

Are şi un vag simţ al răspunderii; când l-a întrebat Mummy cine a tras cu ciocanul în perete, a răs­puns „Lad” – cu multă seninătate. A plătit pentru această naivitate, căci l-a tras de urechi – lu­cru cu care Daddy n-a fost de acord, pentru că nu i-ar plăcea ca Vlăduţ să-şi tăinuiască greşelile din fri­că.

Tot cu această ocazie, putem să mai amintim că la Cugir Vlăduţ era foarte drăguţ când voia să-i fie întoarse cuburile: spunea „întoarce” sau „învîrte”, şi se răsucea şi el. Apoi a vrut să mănânce niş­te pufuleţi şi ştia că Mummy îi spusese „numai una”, aşa că – pe măsură ce înfuleca – se înfiinţa la pungă şi zicea „numa’ una”, astfel încât a trebuit să ducem punga sus, ca să nu-şi strice pofta de mâncare. În fond, el avea dreptate: mînca numai un pufuleţ o dată, dar s-a repezit la pungă de vreo 10 ori.

Ar mai fi de spus că Vlăduţ vorbeşte despre el însuşi la persoana a treia şi că ştie deja să ex­pri­me clar ce vrea. De exemplu: „spele Daddy” sau „milose”, atunci când i-a întins aceluiaşi Daddy o floare şi acesta n-a ştiut ce trebuie să facă.

29 aug.

Îşi cunoaşte numele com­­plet (deşi îl spune sub forma Vlad Bozac Ioan, fiind al doilea caz de a­cest fel cunoscut de Daddy; primul avea 6 ani). De aseme­nea, distinge câteva culori. Cunoaşte acum tri­colorul belgian (roşu, galben, negru),

5 sept.

Începînd cu lucruri mai vechi, trebuie să spunem că Vlăduţ a învăţat termenul “kitchen” – pe care îl foloseşte în propoziţii, în româno-engleza lui, articulându-l româneşte (ca masculin). De când ne tot pregătim să scriem, cel mic a învăţat şi termenul de „bucătărie” – dar parcă tot cuvântul en­glezesc îi place mai mult. Deşi pricepe aproape tot în engleză, când i se spune să traducă unele cu­vin­te în această limbă, el răspunde „Daddy, tată-su, englezeşte”.

În perioada care a trecut, Vlăduţ s-a apropiat de tehnologia modernă. A învins reţinerea faţă de „tă­lăfon” şi acum vorbeşte cu Grandpa, cu Buni sau cu Daddy. Ne uităm şi la „tivuzor” – la calul Ka­rino din serialul pentru copii, dar şi la tanti „sumoasă” (prezentatoarea) sau la nişte tanti mici (ba­lerine filmate de la distanţă).

Prinde repede tot ce i se spune (inclusiv înjurăturile, pe care le reproduce cu fidelitate), aşa că nu e de mirare că acum ştie că Grannie e profesoară, Ioana – studentă, iar Daddy e „dolctor” de oa­meni şi îi face bine pe nenea bolnavi – căci aşa l-a învăţat Dorina. (Ultima parte a frazei este mai mult un deziderat, dar aici vorbim despre Vlad.) Nu ştim însă de unde a învăţat cuvântul „porcărie”, cu care a caracterizat un cal desenat de Daddy; de fapt copilul avea parţial dreptate, căci la al două­ze­cilea cal consecutiv desenat, începi să mai faci şi lucru de mântuială.

Încheiem cu o întâmplare povestită de Mama Tildi, care a fost foarte mulţumită de el în seara când părinţii au fost la operă. Neştiind să deseneze cai, i-a desenat „pise”. Când i-a făcut mustaţa pi­­sicii, Vlăduţ a zis „mustaţa Grandpa” – dovedindu-se că a observat acest semn distinctiv faţă de ce­i­lalţi din familie.

18 sept.

Să mai menţionăm că îşi ştie foarte bine poveştile. Are o carte cu o mănuşă în care s-au înghe­su­it tot felul de animale, cărora Dorina le-a dat nume ungureşti – învăţate şi reproduse de Vlăduţ cu toată seriozitatea. Subiectul întâmplării de faţă este de fapt o greşeală făcută de Daddy la lectură; din neatenţie a pomenit despre o broască ţestoasă. Vlăduţ a zis imediat „broască ţopăită”, după care – la verificare – s-a constatat că în carte scria că broasca a venit ţopăind.

În încheiere notăm două cuvinte din vocabularul său: „cuvietă” şi „asept” (în loc de “upset” – ne­căjit). La capitolul acesta, trebuie să ne lăudăm că expresii ca „fantastic”, „nemaipomenit”, „car­dio­patie ischemică” sau „coriză banală” nu reprezintă dificultăţi pentru Vlăduţ – spre hazul lui Dad­­dy, care-i toarnă pe gât tot felul de prostii.

25 sept.

Vlăduţ a fost pentru prima oară la teatrul de păpuşi, înpreună cu Dorina. Au văzut un spectacol cu un subiect arhicunoscut de cel mic: „Scufiţa Roşie”. S-a comportat destul de civilizat şi a rezistat pîână la capăt, spre surpriza tuturor. Nu a plâns, cum au făcut unii copii mai mari decât el, dar a vo­ci­fe­rat – în spiritul bunelor tradiţii de acasă. Când a apărut lupul, şi-a exprimat ura, zicând „Du-te, lu­pule!”. Apoi s-a întors în spate şi a comentat către un copil: „lupul Janos”, căci aşa ştie el de la Do­rina că-l cheamă pe lupul din cartea cu mănuşa. În concluzie, Mummy (căreia îi plac şi desenele a­ni­mate, şi cărţile cu Apolodor şi Ciopârţilă), vrea acum şi ea să-l ducă pe băieţel la teatrul de păpuşi. Sin­gurul necaz a fost oboseala cam mare, căci Vlăduţ nu şi-a dat seama de noua schimbare a ora­ru­lui, aşa că a mâncat de prînz cu o oră mai târziu.

Seara am fost la sărbătorirea lui Tata Mare Milu, care a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani. Ca de obicei, la început a fost cuminte, iar apoi agitat. Remarcabil a fost însă ce s-a întâmplat la ple­ca­re. Era deja noapte, şi a vrut să fie luat în spate. Părinţii s-au opus, dar Daddy i-a promis că-l ia cînd ajung la parc. Cel mic n-a mai zis nimic şi au pornit-o toţi trei pe jos. La intrarea în parc însă, Vlă­duţ s-a oprit brusc, a întins braţele şi s-a cerut din nou în spate. Părinţii au rămas impresionaţi şi a­muzaţi de chestia asta – şi bineînţeles că a fost luat, din moment ce i se promisese. Trecând prin parc, am văzut încă un băieţel în spate la tatăl său, şi Vlăduţ a comentat: „doi Vlad”.

Cu această ocazie, amintim şi alte treburi mai vechi. Având în vedere nestinsa pasiune pentru cai a lui Vlăduţ şi faptul că Daddy trebuie să deseneze multe exemplare ori de câte ori este prins la în­ghe­suială, am încercat să diversificăm mărimea cailor. Astfel au apărut cinci tipuri: minuscul, mic, mijlociu, mare şi enorm – clasificare pe care beneficiarul a reţinut-o, şi o poate reproduce, cu un pic de ajutor. În fine, din vocabularul lui reproducem două tipuri de haine: „pulovrul” şi „paji­ma­ua”.

9 oct.

Cât priveşte oraşul său natal, Vlăduţ a auzit o discuţie despre tăbliţa indicatoare, noi fiind pe şo­sea. Peste câtva timp, când Buni se plângea ce frig e în Cluj, Vlăduţ a comentat: „Nu Cluj, Cluj-Na­poca!”

11 oct.

În ultima zi când Vlăduţ mai figurează în acte cu vârsta cea mai remarcabilă, notăm ce ne-a indi­cat Grannie. Eram la bunici în vizită, şi cel mic se tot suia pe scaunele din bucătărie. I s-a spus că va că­dea, dar nu s-a lăsat până n-a început să mănânce. După aceea s-a aşezat şi Grannie pe scaunul res­pectiv, iar Vlăduţ i-a spus „Nu şede acolo, că cazi!”. Ea s-a distrat foarte tare, crezând că nepotul ei a considerat că în bucătărie există un scaun special pentru căzut, şi a sfătuit-o să-l evite.

Daddy s-a distrat mai tare, însă, de vocabularul lui Vlăduţ. Cel mic a venit cu un creion neas­cu­ţit, zi­când „curăţă-l”. (Probabil le-a văzut pe femei curăţând legume şi a făcut această asociaţie nos­ti­mă.) Cu ocazia referirii la vocabular, mai amintim termenul de „calop” (e logică ideea, fiind o fu­gă a calului) şi de „pinghiţă” – referitor la locul unde lucrează părinţii.

22 oct.

Cel mai teribil eveniment al săptămânii este faptul că Vlăduţ ştie să spună poezii dacă-l ajuţi pu­ţin, impresionându-ne pe toţi cu aceasta, inclusiv pe şeful lui Daddy. Bineînţeles că repertoriul este cel clasic, chiar dacă uneori primele versuri sînt combinate – când Mummy începe cu „Pisicuţă”, Vlăduţ com­pletează câteodată „cu părul creţ”, dar apoi îşi ia seama şi nu mai greşeşte, deşi are şi el o con­tribuţie la această poezie (doi de „pis” în loc de trei).

30 oct.

Acum caii nu se mai clasifică după dimensiuni, ci după poziţii: bolnav, cu mucii curgând, „coan­ci” (exact aşa pronunţă Vlad – ca şi „stoary”, căci nu a deprins pronunţia ardelenească). Alţi cai ar fi: calul din spate, calul care stă în genunchi sau pe burtă, etc. – cu combinaţii între aceste di­ver­se atribute. (E uşor de imaginat că o dificultate insurmontabilă este a desena calul „coanci” din spate.)

Are unele intervenţii care-i distrează pe părinţi, mai ales când se culcă sau se scoală din somn. În primul rând strigă „mama” cu un timbru extrem de drăguţ, iar apoi – când este întrebat ce vrea – răspunde „ceva nou”.