Se rătăcesc crinii albi în viaţa noastră, inundându-ne cu perenitate…, prea murdari pentru a plânge…, prea tăcuţi pentru a ţipa, acceptăm tălpile crinilor ce ne înfioară…Hohotim învinşi, pe la colţuri de lume, murmurând în surdină, rugăciuni neînţelese de oameni…Îngerii sunt plecaţi din cer, nu ne aude nimeni…, doar Diavolul stă de veghe rânjind de plăcere…Cu sufletele pătate de trecerea iernilor, culegem crinii albi şi roşii presăraţi în viaţa noastră, torturându-i cu vise ciuntite, amăgindu-i cu umbrele Îngerilor dispăruţi cu prea multe treburi…

            Viermii pământului, ne caută rădăcinile îndemnaţi de Diavol, să nu cedeze descântecelor şoptite de fecioare despletite şi goale, vara, la ceasul amurgului…

            Crinii înaintează spre Moarte, căutându-ne…

            Târziu, aproape de miezul nopţii, ne ivim de după stâncile unei peşteri necunoscute…

            Goi, necunoscând ruşinea, înaintăm spre civilizaţie cu alţi crini pe braţe…, sunt crinii vieţii! Ne însoţesc din umbră Credinţe, Speranţa şi Dragostea…

            De învins vom învinge în lupta cu Diavolul, cu noi este Dumnezeu…

            Cântecele noastre, se pierd, ascunzându-se la temelia castelelor de piatră, pe când Diavolul se ascunde la temelia castelelor de nisip, prima ploaie îi va arăta adevărata faţă…

            Prinţi şi prinţese ne întâmpină, dăltuindu-ne lacrimi de ceară pe trupurile noastre, calcinate de atâta dragoste…

            Crinii albi, nasc vise roşii, amestecându-le cu umbra crinilor de pe pământ…

            Peste lacrima norilor, învinşi de rana amintirilor noastre, picură sânge de Înger…

            Crini şi Om, ajung împreună în faţa Creatorului, în genunchi şi în rugăciune… Poarta raiului e închisă azi, şi mâine, şi săptămâna aceasta şi luna viitoare, şi anii următori, şi… Doamne, suflă peste noi iubirile Îngerilor de dimineaţă, sărutările lor şi dragostea Ta, ce o porţi pentru oameni…

            Doamne, suflă vise albastre peste crini şi om, pentru ca Speranţa, să dăinuie în faţa Diavolului…

            Dă-ne Doamne, stele cu coadă, pentru a lumina drumul Îngerilor rătăciţi, prin culturile de crini albi şi nu uita, Doamne: Crini şi Om, o singură Moarte!

GEORGE CĂLIN