ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Dedic această poveste tuturor

Celor care au iubit, iubesc şi vor iubi.

Dedic această poveste iubirii

mele din anii studenţiei, Elena C, din

Pieleşti, Dolj.
În camera 13 de la Căminul studenţesc Matei Voievodal UniversităţiiBucureşti stăteau trei fete:Raluca, Delia şi Elena, cea mai frumoasă dintre ele. Era încă o ţărăncuţă. Îşi împleteapărul în două cozi groase şile lăsa în faţă, peste sânii ieşiţi în relief, care jucau sfidător, după mers, în bluza albă. Nu avea nevoie de sutien. Picioarele erau drepte, cu pulpe netede, puţin proeminente. Fesele rotunde, se evidenţiau discret în fusta largă de fată de la ţară. Vorbea puţin cu colegele ei, fete de oraş, una de la Cluj şi cealaltă de la Craiova, pe care Bucureştiul nu le impresionă prea tare. Anturajul lor va schimba viaţa fetei ce veni din Nordul Moldovei, de dincolo de Dorohoi, unde obiceiurile oamenilor nu ieşiseră încă din tiparele secoluluial XIX-lea.

* * *

- Mergem la teatru? I-am spus ofiţerului meu să cumpere cinci bilete, le zise Delia, după ce veni de la masă, nemulţumită că mâncase tot crep, o felie mică de griş peste care se turnase puţin sirop.

Era după Festivalul Tineretului din 1953, când ţara cunoscu al doileaval de foamete după cel din’47. Raluca sări în sus de bucurie.

- Tu nu te bucuri? Mai ieşi şi tu din cameră. Nu mai buchi atâta! zise ea lui Nuţi, cum odezmierdau ele pe Elena.

- Dacă ziceţi voi, nu vă refuz.

Raluca şi Delia se apucară să se pregătească. Îşi scoase rochiile din dulap şi-şipuseră părul pe bigudiuri şi îşi încercau colierele. În totdeauna când venea sâmbăta şi trebuiau să meargă la un spectacol sau, pur şi simplu, să se întâlnească cu băieţi, în camera 13 se petrecea un adevărat ceremonial, aproape ca pentru pregătirea unei mirese. Nuţi se uita la ele şi se mira de câtă atenţie dădeauacestui eveniment.

- Parcă aţi merge la nu ştiu ce bal…De ce vă gătiţi atât?

- Trebuie să fim mai frumoase ca la bal. La teatru vine lume bună, îmbrăcată elegant, îi esplică Delia, fată ce avea experienţa Clujului. Nu poţi merge oricum.

- Atunci, eu nu merg.

- De ce? o întrebă Raluca.

- Alături de voi, cu hainele mele par o caraghioasă.

- Asta-i problema? Stai căte îmbrăcăm noi. Te facem o prinţesă să se uite tot teatrulla tine. Vrei? o întrebă Delia.

Îi scoase din dulap un furou de mătase, un sutien brodat, o fustă neagră.

- O bluză mai elegantă ca a ta nu avem. E din borangic şi cred că aşa cevan-au văzut bucureştenii.

O îmbrăcară.Toate erau de fineţe şi prin ele se vedeau formele ferme ale fetei ce abia împlinise doar 18 ani. În picioare îi puse pantofi de lac, care se potriviră ca de minune pe piciorul ei mic, deşi verilecopilăriei şi le petrecuse zburdând pe câmp sau mergând desculţă alături de părinţi la prăşit sau secerat.

- Ia, învârte-te puţin! să vedem cum eşti, îi comandă Raluca.

- Cu ea alături n-avem nici-o şansă la băieţi, îi răspunse Delia.

- Nici-o grijă! N-aveţi de ce să vă temeţi de mine. Eu am venit să învăţ. Nu mă interesează băieţii.

- Şi eu am zis la fel, dar, uite că m-am îndrăgostit de Mitu şi învăţ filosofie stând în braţele lui. Şi ce filosofie!…Să tot înveţi…Şi Raluca începu să-i esplice ce frumoasă e filosofia dragostei.

- Şi Platon a scris despre dragoste. Spune ceva mai frumos decât ziceţi voi, le replică Nuţi.

- Să lăsăm filosofia că se apropie ora de mers, interveni Raluca. Vom vedea ce va fi la teatru. Sigur că o să fie remarcată de vreun prinţ.

* * *

În holul de la parter, mai mulţi băieţi aşteptau săcoboare fetele cu care aveau întâlnire. Printre ei, chiar în faţa scărilor, stăteauofiţerul, îmbrăcat elegant, cu haină lungă de piele, pantaloni la dungă, în picioare cu pantofi de lac, şi Mitu, mai puţin ordonat, totuşi pregătit pentru teatru:cămaşă albă, cravată de mătase naturală, cu nodul bine legat, în triunghi dreptunghic, specialitate a studenţilor din camera 7 de la Călăraşi, asortată la culoarea hainelor. Se deosebeau de ceilalţi tineri, desigur studenţi, ce, în aşteptare, sprijineau pereţii holului. Le primiră pe fete cu eleganţă, fiecare sărutând mâna prietenei luişi aşteptând să se facă cunoştinţele de rigoare. Băieţii dădură dovadă de educaţie aleasă: făcură complimente fetelor, spunându-lecă sunt admirabile.

- Pe ea am remarcat-o de la facultate, vorbi Mitu despreNuţi. Am avut chiar un incident, n-a vrut să vorbească cu mine.

- Rău a făcut.Scăpam eu de insistenţele tale, a zis Raluca.

- Păpuşo, de ce vorbeşti aşa? doar ştii cât de mult te iubesc, însă mai prieten este adevărul,parafrază el pe Aristotel. Toate sunteţi frumoase!Însă ea are ceva aparte. Nu ştiu cedar atrage atenţia de la prima vedere. Aşa damă…

Mitu nu avu timp să-şi termine ideea că primi o palmă usturătoare.

- Nu sunt damă, îireproşă Nuţi, pentru care cuvântul damă avea un sens peiorativ.

- Bine! Nu eşti damă ci domnişoară, dar pentru palma primită ar trebui să mă răsplăteşti în spiritul lui Cuza.

- Nici să nu gândeşti la un asemenea lucru. Îmi cer scuze…Doar atât.

- Nu vrei să-mi dai un pupic pe obrazul bătut?

- Poate vrei să ţi-l înroşesc şi pe celălalt.

Delia şi ofiţerulasistară amuzaţi la cele întâmplate. Raluca regreta că nu a procedat şi ea fel când a fost agăţată. Acuma era prea târziu.

- Bravo! Ce bine îmi pare! Te crezi un crai. Aşa trebuia să fac şi eu.

- Iubiţico, de ce vorbeşti aşa? Doar ştii că numai pe tine te iubesc.

- Lăsaţi supărările şi să mergem că se apropie ora, interveni ofiţerul.

Luară tramvaiul din staţia Mătăsari şi coborâră la Universitate. Nuţi o luă înainte pe lângă Facultatea de Matematică şi pe Academiei spre Teatrul de Comedie.

- Văd că ştii drumul, îi spuse Delia.

-Ai crezut că merg pentru prima dată la teatru?

- Singură?

- Singură. Doar nu trebuie să fiu dusă de mână.

- Şi nu a pus nimeni mâna pe tine? se interesă Mitu.Dac-aşi fi ştiut…

- Dac-ai fi ştiut luai mai devreme palma.

- Dar nu te-am văzut să fi venittârziu la cămin.

- Mai există şi matineu. Nu ştii? îi răspunse, cu superioritate, Nuţi.

* * *

La teatru, după cum anticipase colegele ei, Nuţi atrase atenţia spectatorilor încă din foaier, după ce-şi lăsă paltonul de suman de casă la garderobă. Ocupară locuri la lojă. Mitu, grijuliu, îi oferi scaun în faţă, lângă Raluca, în marginea din stânga a lojii. Nu peste mult timp în loja oficială intră Răducu, profesor la Istoria filosofiei antice şi decanul facultăţii însoţit de o doamnă îmbrăcată elegant. În urma lor intră Radu, băiatul lui Răducu. Fetele se ridicară în picioare. Obiceiurile de la şcoală nu le părăsise. Profesorul le salută şi le zâmbi prieteneşte.

- Îmi place că frecventaţi teatrul, le spuse el. Şi aici se învaţă filosofie, poate mai multă decât în amfiteatru.

Fetele se aşezară pe scaune. Acelaşi lucru voi să-l facăşi Răducudar Radu îi făcu loc să steaîn stânga lojii iar el se aşeză lângă fete. Chiar lângă el, dincolo de pereteledespărţitor se afla Nuţi. Îi simţea respiraţia, mirosul trupului tânăr, incitant, nealterat de parfumuri. Emoţionată, Nuţi simţea cum curge respiraţia pe ea. Nu se mai uita la spectacol. Privea de sus în sală, unde un bărbat îşi ţinea partenera de umeri. Îşi aduse aminte că şi taică-său, în unele clipe de odihnă,o cuprindea pe maică-sa pe după gât iar ea se lipea de el, privindu-l direct în ochi, zâmbindu-i. Se iubeau.

Şi Radu nu se uita la spectacol. Ochii lui erauîndreptaţi spre Nuţi. Îi mângâia cu privirea părul castaniu, roşcat, lăsatîn bucle pe umerii firavi. Din profil îi vedea genele mari, plecate peste ochii aproape închişi. Pentru prima dată simţi un fior necunoscut, iubirea, deşi la facultate avuse atâtea colege iar la spital întâlnise o sumedenie de paciente pe care le dezbrăcă în realitate şi nu în gând,cum încerca fără succes să facă acum. Pacientele erau femei bine, dar îl interesau doar din punct de vedere medical sau le analiza doar pentru o schiţă de portret, hobbyul lui din copilărie de a face pictură. Ar fi vrut s-o îmbrăţişeze, s-o ţină strâns lângă el, cum o mamă îşi ţine copilul nou născut cu grija de a nu fi strivit.

EMIL BUCUREŞTEANU