ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

SPITALUL (XXVI)
Traiam intr-o lume de nebuni,in care nu se putea trai normal,cu toate ca si noi si cei din jurul nostru,mimau normalul.Indoctrinarea continua lasa urme.Nu ne facea comunisti,nici nu stiam ce insemna asta.Probabil ei intelegeau distrugerea permanenta si minciuna continua.
Nu pot sa concep,ca cei cu functii nu devenisera constienti, cat rau faceau societatii.Ei profitau si deci se lasau cumparati.Pe noi ne minteau fara rusine si  nu aveam cum sa ne eliberam din mocirla in care vietuiam.
In cadrul unei societati reglementate de legile lor,pe care le puteau schimba cum si cand doreau,exista totusi o ordine.Nu era ordinea normala a lucrurilor,dar cei care voiau,in anumite limite si fara pretentii,puteau vietui.
Nu era absolut necesar sa devina omul securist ,sau informator.Putea sa traiasca si fara compromisuri,stiind ca va trebui sa renunte la sansele oferite, daca servea nomenclatura.Fiindca ordinea lor sociala,intrerupea pentru “cei care nu meritau”dezvoltarea si realizarea si crea pentru altii sanse nemeritate.Era ca si cum toti acceptam o astfel de ordine.Unii sa fie sus,iar altii sa nu aiba revendicari si sa execute .Cei care nu se incadrau sistemului  aveau necazuri.
La incadrarea in institut ,m-am ocupat cu omolagarea  produselor industriale.Adica trebuia sa verific, daca ele indeplinesc normele tehnice.In laborator era un coleg,pe care-l vedeam rar. Tot timpul era la sectorul de partid.In timp ce seful de cadre pazea poarta de intrare la ora de incepere a programului si tipa la noi ,pentru intarzieri de minute,colegul venea cand voia si statea cat dorea.Apoi zicea.

-Plec la sector.
Si dus era.Nu-i cerea nimeni socoteala.Mi-a trecut pe la ureche,ca fusese sef de cadre undeva.Nu se pricepea la nimic dar era bine vazut.Odata i-am dat sa masoare ceva Cu dispozitiile de la mine,nu era obisnuit.S-a apucat de treaba totusi si peste un timp mi-a adus rezultatul.
Apoi a plecat la sector.
Nu stiu de ce ,dar am vrut sa verific ce facuse.Si totul era gresit.Eu ar fi trebuit sa trec in buletinul de incercari rezultatele eronate. Am refacut tot ce lucrase. Sigur nu sunt,ca nu voise sa-mi faca necazuri.
A doua zi ,i-am zis

-Masuratorile erau gresite,nea Barsane
-Se poate ,tov.inginer.
Alta data nu l-am mai deranjat cu ceva.Era oricum prea ocupat ,numai el stia cu ce.
Am avut si colegi care incercau sa faca lucrul ca lumea.
Aceia nu ajungeau sefi.
Seful de laborator,care de altfel nu mi-a facut greutati, mergea tot timpul la organizatia de partid Aveau sedinte Ce se discuta acolo, nu stiu. Seful lasa pe masa doua hartii,una cu lucrarile pe care le aveam de facut ,alta cu rezultatele.El tinea evidenta.Nu s-a mai intors dintr-o deplasare in afara.
La terminarea stagiului de doctorat,cand m-am intors la institut , am avut ghinionul sa intalnesc in curte,un fost asistent,care mi-a propus sa lucrez cu el.
Era cel ,care la practica in productie,alerga prin fabrica dupa noi studentii,sa vada ce facem.Am trait si acolo o adevarata aventura.Stateam pe iarba in pauza cu colegii, cand pe langa noi ,a trecut directorul intreprinderii.
Colegii l-au vazut si s-au ridicat sa-l salute.Eu am ramas in continuare pe iarba.Adevarul este ,ca nu-i respectam pe directorii comunisti.I-a sarit mustarul ,m-a luat de mana si m-a dus la comitetul de partid.M-au mustruluit, eu am zis ca nu-l vazusem si m-au lasat sa plec. Probabil aflasera ca tata era in puscarie,fiindca au vrut sa-mi faca referat de exmatriculare ,dar s-au calmat.
Ceva similar patisem si la stagiul militar,cand am calarit un cal prin curtea regimentului si am stat doua zile la arest.M-am razbunat apoi si  marsul de sfarsit de stagiu l-am petrecut la infirmerie.
Am acceptat sa lucrez cu omul acela si dupa o saptamana,m-am pomenit cu o admonestare scrisa din partea directorului adjunct.M-am revoltat si am fost mutat in alt laborator.Si bine am facut,nu doar
fiindca dupa 90,am aflat ca omul lucra cu securitatea,dar si fiindca,dl.profesorAvramescu,conducatorul meu de doctorat,mi-a spus ca primise vizita sefului meu si propunerea de a-mi schimba teza de doctorat.Cu siguranta nu mai aveam nici diploma acum.
Fapt este ca mie,timp de 25 de ani,cat am lucrat la ICPE nu mi s-a majorat salariul ,decat cand s-au facut majorarile pe tara,iar incadrarea de cercetator simplu, a ramas aceeasi in tot acest timp.
au tinut 5 ani si teza depusa ,pana cand mi s-a permis sa o sustin.
Nici locuinta  n-am primit,cu toate ca traiam cu camera mobilata si dupa regulile lor,s-ar fi cuvenit sa primesc locuinta de la stat,cu chirie.
In comunism totul era arbitrar, legile erau aplicate discretionar si numele PCR se citea justificat drept “pile,cunostinte,relatii”.
Coruptia s-a dezvoltat in timpul comunismului,dar era ascunsa de cei interesati.
Timpul s-a inseninat.Avem una din putinele zile insorite in acest martie.Ma duc sa cumpar vederi si un ziar.In clinica nu primim ziare.Am ales vederile.
-Doresc si trei timbre.
-Pentru Germania ,sau in alta parte?
-Pentru Germania si Europa,am zis
-Trebuie sa va hotarati,pentru Germania,sau pentru Europa.
-Nu stiam ca sunt preturi diferite pentru timbrele la vederi.Pentru scrisori au acelasi pret.
Am lipit timbrele si le-am lasat la posta.Apoi m-am plimbat putin prin padure.Primavara este aproape.
Padurea seamana cu cea de la Samara.
Acolo,in curtea casei,spre ulita,cineva dintre stramosi,
plantase candva,doi stejari minunati,care in copilarie,
crescusera ,poate mai inalti de 50 de metri si drepti ca lumanarea.Erau emblema satului,niciodata colectivizat.
Au disparut si ei.Am auzit, ca au taiat si padurea.
____________

SPITALUL (XXVII)
Eram convins,ca relatarea intamplarilor traite este mai simpla.Aveam in minte continutul,atat macar,cat ramanea in amintire.In clinica aveam si timp. Constat insa ,ca m-am inselat.Usor nu este, sa extragi dintr-o viata,mai plina de evenimente decat pare la prima vedere,fapte si intamplari,care sa reflecte intentia de a oferi o imagine autentica,reala si interesanta.
Sub aparenta banalului,care acoperea adancurile existentei noastre cotidiene,intr-o tara cuprinsa de imobilismul anticipand schimbarea,in care energiile oamenilor se concentrau in lupta pentru existenta si monotonia planificata,individualul gasea poteci inimaginabile.
Ceea ce ne era interzis,devenea atractiv.Cumparam un pachet de cafea ,cu preturi exorbitante,de la cei carora probabil le era permis sa comercializeze la negru,chiar in incinta institutiilor si astfel invitatia unui coleg la o cafea,ajungea sa fie un eveniment.Ne obisnuisem sa bem fiecare cafeaua proprie.Era prea scumpa s-o oferim

Plecam de la locul de munca,cand se “dadea cate ceva” la magazine in apropiere,stateam la cozi interminabile, aveam plasa pregatita in permanenta si eram mandri, cand cumparaturile ajungeau pe masa zilnica.Parea absurd ,ca nu valoarea marfii sau calitatea,ci timpul de stat la coada ,devenea masura existentei sizilnic cel putin doua ore,stateam la cozi.De multe ori de prisos.Doua ore se duceau cu transportul in tramvaie, troleibuze si autobuze supraaglomerate si nepunctuale,o perioada de timp variabila, in functie de taria gazelor era necesara pentru pregatirea alimentelor,dupa cele 8 ore de la servici,in birouri ,care iarna deveneau frigidere.
Aveam norocul,ca ziarele si programele la radio si televizor,erau neinteresante si nu pierdeam timpul si cu ele-Cozile faceau parte din strategia de organizare sociala,fiindca astfel nu observam monotonia vietii si in plus,cand cumparam cate ceva,aveam sentimentul unei realizari importante.
Din cand in cand,petreceam ore intregi,sunand la casele de comenzi,care  livrau marfuri rar vazute in comert,cacao,ciocolata,peste,carne,ulei si eram multumiti cand reuseam sa dam comenzile.
Se intampla astfel,ca din cauza penuriei de alimente si a preturilor din restaurante,comparabil nu foarte ridicate ,sa devina preferabil sa mananci acolo si nu acasa.
Restaurantele aveau aprovizionare mai buna si magazinele erau goale.
Comertul la negru capatase extindere de neimaginat.La negru se gaseau de toate.Mult mai scumpe ,se intelege.

M-am intalnit odata cu un cunoscut si am intrat sa bem o bere la braseria Athenée Palace.Era dupa cutremuruldin 1977,fiindca cladirea se repara.Am comandat berea si ne-am gandit sa apridem si o tigare.Fiindca tigari nu aveam ,prietenul s-a oferit sa cumpere el ,un Kent.
-De unde,l-am intrebat?
-Lasa ca stiu eu.Tu da banii.
-Cumperi un pachet?
-Cum un pachet?Un cartus.Jumatate pentru tine,jumatate iau eu.
A lipsit 10 minute si s-a intors cu tigarile.
-De unde le-ai gasit?l-am intrebat
-De la zidari ,a venit raspunsul.
Totul era atunci,sa ai relatiile potrivite.
Cu mine s-a intamplat astfel,ca nu cunosteam nici vanzatori,nici securisti,nici activisti, nici speculanti.Eram doar cumparator.Cand luam chenzina,alaturi de cel  care impartea salariul,statea cel care vindea la negru. Odata cu salariul se platea si cafeaua cumparata de la el.Si un pachet de 500 de grame de cafea, costa o jumatate de chenzina.Cealalta jumatate erau gazele si
lumina,iarna.Frigul se dadea gratis.
Cand locuiam pe Calea Grivitei,m-am pomenit cu un vizitator necunoscut.A sunat si s-a prezentat.
-Eu sunt seful strazii,de la gara pana la Podul Basarab.
Te-ai mutat de curand.Daca vrei sa ai liniste sa-mi dai mie,lunar o contributie.
Am acceptat.Nu era o suma ridicata.O plateam cand venea scadenta.Cat timp am locuit acolo am avut liniste.
Ma intalneam adesea in autobuz ,cu un fost coleg de liceu,mai mare decat mine.Stiam ca lucra la radio si eram mandru ca ma cunostea.Intr-o zi ne-am intalnit in centrul orasului.Eu l-am invitat respectuos
-Vrei sa bem o cafea?
-Cu placere.Intamplator am timp.De regula,la ora asta sunt la radio.Am acolo o emisiune noua.
Am intrat intr-o cafenea si am comandat ceva.Se intelegea ,ca eu urma sa platesc.Dar merita,ma gandeam.Nu am ocazia mereu sa vorbesc cu un redactor.Prietenul a adaugat.
-Ce fumam?
-Eu n-am tigari.
-Fac eu rost.Da-mi o suta si iau un Kent.
I-am dat banii ,era in ziua de salariu.
A plecat ,el stie unde si s-a intors fara tigari.
-Le-au vandut,mi-a explicat
M-am mirat ca nu mi-a restituit banii,dar m-am gandit ca uitase.Un asa om important.Cum sa-l banuiesc.
A vrut sa ma conduca pana acasa si pe drum am mancat ceva intr-un local.Tot eu plateam.Ne imprietenisem.
A doua zi ,cand am venit de la servici,am gasit un bilet de la noul prieten.
-Am trecut pe la tine,dar nu te-am gasit.Te vizitez duminica la pranz,fiindca am ceva important sa-ti zic.
Duminica,m-am sculat de dimineata,am facut ordine in casa ,am pregatit ceva de mancare si l-am asteptat.
Punctual,a sunat la usa.
Ne-am asezat la masa si dupa un timp,mi-a spus de ce venise.
-Stii tu!Ieri m-a chemat ministrul adjunct al turismului si mi-a propus,sa organizez muzica pe litoral.Eu m-am gandit la tine si de asta te vizitez.
-Cum adica?
-Poti sa-ti iei concediu in vara trei luni?
-Nu cred,dar de ce?
-Pai uite cum facem.De acum incolo,pana prin mai,mer-
gem in restaurante,unde suntem asteptati.Ne asezam la o masa rezervata si ascultam programul muzical.Consu-mam ce dorim si decontam totul.Cautam orchestre potrivite pentru litoral.
-Noi doi?
-Mai este si un al treilea. Eu trebuie sa stau laMamaia,
tu la Eforie si celalalt la Neptun.Avem casa si masa platite si 3000 de lei.Iti convine?
-De ce nu ?Trebuie sa intreb la institut.
-Stii cum merge treaba?De acum incolo facem contracte cu orchestrele.Ei sunt interesati si-ti baga un plic in buzunar,ca sa contractezi.Banii ii impartim.Ne umplem de bani.Mai ales ca in sezon,ei se mai cearta si schimba compozitia orchestrelor.Noi avem lista cu cine am facut contractul.Daca nu corespunde ,intrerupem colaborarea.
Luam alta orchestra.Atunci,iar iti baga plicul in buzunar
Ca sa-i lasam sa cante.
-Chiar asa,curg banii pe noi?
-Tu ce crezi.Degeaba sunt eu,cine sunt?
Maine am termen la ministru.Vreau sa cumpar un costum nou.Sa fac impresie buna cand semnam contractul.
Poti sa-mi dai imprumut 3000 de lei,pentru doua zile?
Daca aveam,cred ca-i dadeam.I-am spus.
-Scuza-ma, dar n-am.
S-a suparat pe mine,ca n-am atata incredere in el.
Am avut noroc.Era un excroc.Pierdeam banii.
Am aflat mai tarziu ca-l dadusera afara de la radio.
Imprumuta bani de la colegi si nu-i restituia.Pana cand unul l-a reclamat,se stransese o suma considerabila Nu m-a mai vizitat.
Peste ani,ma casatorisem si mergeam la o gradina de vara
L-am vazut acolo si i-am spus sotiei.
-Mergem in alta parte.Stiu eu ,de ce.Aici nu e de noi.
Teama ramasese.Cine stie ce se mai intampla.
____________

Spitalul(XXVIII)
Caietul scris in clinica se apropie de sfarsit.Curand se va incheia si relatarea.Ar putea sa fie continuata,fiindca se intelege ,povestea unei vieti omenesti,nu se  rezuma intre copertile unui caiet, nu se limiteaza la amintirile transcrise in intervalul de trei saptamani, petrecut in Landshut.Am trait la Curtea de Arges,primul an de viata si amintirile de acolo s-au pierdut.Copiii  mici poate nici n-au amintiri.
Sunt nascut intr-o miercuri,dimineata spre ora 9.Mama avea 25 de ani.Eram primul copil al parintilor .Mi s-a spus,ca m-am nascut intr-o casa cu o gradina de flori mare si frumoasa. Tata s-a gandit, ca sfarsitul lunii,nu se potriveste cu inceputul unei existenta si a declarat copilul o zi mai tarziu,pe 1 iunie.Astfel incat am doua zile de nastere.Cea adevarata si cea din actul de nastere.In copilarie ,stiam ca m-am nascut pe 31mai data reala a nasterii.In toate actele data nasterii este 1 iunie,de ziua copilului.Ziua mea de nastere este si ziua tuturor copiilor.
La intrebarea
-Cand v-ati nascut?
Raspunsul este
-Sunt nascut pe 1 iunie.
Stiu numai,ca a fost o nastere grea.Doctorul,un om in varsta,care a avut un rol esential in viata mea,imi este complet necunoscut.Nu l-am mai vazut.Ramane anonim

M-a scos cu forcepsul,un fel de cleste,cum cred si acum
si m-a aruncat pe pat.Trebuia sa se ocupe de mama.
Acolo am ramas pana m-au regasit,jucandu-ma cu o bucata de vata.
-Doctor o sa se faca,a fost concluzia.
Tocmai doctor ,doctor uman,n-am vrut sa devin.Puteam sa intru la medicina fara examen,fiindca aveam diploma de merit.Asa dorea si tata.Sa devin medic.Eu n-am vrut.
Spitalele si puscariile nu-mi plac.
Sunt nascut la Curtea de Arges.De acolo ne-am mutat la Pitesti,in anul urmator.Copilaria mea s-a desfasurat in acel oras,care are o asezare potrivita si o clima convenabila.Vara nu este excesiv de cald si iarna nu este prea
friguroasa.Data nasterii a fost mutata cu o zi mai tarziu.
Locul nasterii a ramas Curtea de Arges.In exil vietuiesc de aproape 19 ani.O viata.Si totusi raman pitestean.
S-ar fi cuvenit sa ma fac medic.Voiam sa merg la drept, convins ca se impunea sa inteleg, cum este organizata societatea .Am ajuns inginer .
Am invatat, ca in viata nu se petrec multe dupa dorinta fiecaruia.De multe ori hotarasc imprejurarile pentru noi.
Clinica,este ca un spital.Se fac tratamente.Nu este totusi chiar un spital,fiindca bolnavii au mai multa libertate de a-si organiza viata.Pot iesi la plimbare cand doresc,dar trebuie sa respecte programul de tratament.Primesc in fiecare seara medicamentele si programul pentru ziua care urmeaza.Deci se traieste intr-o libertate controlata.
Si  asteapta vindecarea.
Unul ca mine,care intreaga viata a trebuit sa traiasca in umbra,ascunzandu-se de fapt ca sa-si protejeze existenta si avand grije sa respecte limitele care-i erau impuse,se adapteaza usor conditiilor de aici.
Oamenii care traiesc in vest,in capitalism, au mai multe sanse.
Par mai siguri pe ei si mai responsabili,fata de existenta proprie.Stiu ca hotararile lor si  ce fac, se regasesc in rezultate.Traiesc,cum se zice la noi,pe propriile picioare.
Societatea capitalista creste altfel de oameni.Nu inseamna ca toti au succes sau sunt multumiti.Dar au posibilita-ti mai multe si responsabilitati pentru ce se va intampla.
Concurenta este  motorul  evolutiei si se cauta cresterea transparentei actiunilor si rezultatelor.Fiabilitatea sistemului are garantia in sistem.Crizele nu se pot exclude total.Ele sunt insa percepute si ca sanse,iar depasirea lor face perte integranta din sistemul organizarii vietii.
Nu “tovarasia”,care ascundea tendintele criminale si prostia asa numitilor “reprezentanti” ai poporului,cum se autodefineau,ci concurenta deschisa duce lumea spre viitor.Omul “nou” era integrat intr-o turma,condusa de caini si magari,ca orice turma.
Nu inseamna ca sub comunism cresteau doar nemernici.
Existau si oameni cum se cade.Dar aceia nu erau comunisti.Erau nevoiti sa se dedubleze.Dialogul nu era sub nici o forma acceptat.Numai ce zicea partidul era bine.
I-am spus doamnei doctor la consultatie.
-Vad ca pacientii sun impacati cu soarta lor.
-Cu cat sunt mai grav bolnavi,cu atat sunt mai resemnati
Apatia devenise caracteristica vietii sub comunism.
Toti eram grav bolnavi.Lumea comunista era un spital.
Dupa 19 ani de convalesenta,vindecarea nu este totala.
Astazi parasesc clinica.
A venit Daniel sa ma duca acasa
-Cunosti drumul ?
-Ajungem noi undeva…a venit raspunsul.
Acasa eram asteptati.
In clinica venisera noi pacienti.Undeva vor ajunge si ei.

DAN FLORIAN SĂMĂRESCU