ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Spitalul (XXIII)
Privind inapoi pricep, ca dupa caderea dictaturii,am fost lipsiti de sansa schimbarii adevarate.Cei apartinind clicii
de activisti si securisti ,s-au regasit imediat in FSN.
Acum se stie ,ca Atanasie Stanculescu,dupa moartea lui Milea,ramasese ,pentru scurt timp,seful armatei.El se stia implicat in represiunea de la Timisoara.Dorea sa paseze raspunderea conducerii.Armata,pe de alta parte, nu-l sustinea pe Ceausescu,fiindca in ultimul timp,li se
confiscasera privilegiile materiale avute inainte. Pe langa aceasta,militarii fusesera transformati in forta de munca,participau la stransul recoltei,la constructii, erau trimisi cam peste tot,unde planificarea centralizata, lasa cererile de muncitori fara salariu neacoperite.
Ofiterii , dupa 65facusera scoala militara si nu erau cei care dupa razboi,adunati de pe strada,trebuiau  sa aiba doar spirit  partinic si origine sanatoasa. Profitorii perioadei comuniste,pentru a nu pierde pozitiile in societate,deci avantajele ,intelesesera ca au nevoie de un sef cunoscut,comunist in divergenta cu Ceausescu si care in plus era agreat de Gorbaciov.Acela se numea Ion Iliescu.Daca ce s-a intamplat in decembrie a fost lovitura de stat, sau ridicare populara ,din cauza conditiilor materiale mizerabile in care vietuiam,nu pot sa apreciez.Cred ca au fost combinate.Urmarile au confirmat ,ca ei,”agatatii”, s-au regasit impreuna si activi,chiar pana la uciderea lui Ceausescu,pe care tot ei,la congresul XIII il aplaudasera unanim.La comunisti era posibil orice.Practic ei erau lipsiti si de convingeri si de demnitate.Ei stiau ca totul le venea de la partid si trebuiau doar sa fie ascultatori.
Posibila atractie a “invataturii marxist-leninist-staliniste, cu trasaturi ceausiste,pierduse de mult orice legitimare, prin confruntarea cu realitatea sociala.Dupa ce n-au mai avut de furat de la concetatenii,care aveau ceva,facusera imprumuturi si cand Ceausescu o luase razna de tot,si-au vazut periclitat viitorul,alaturi de acesta,care nu era capabil ,sau nu putea sa se schimbe si cand s-a ivit ocazia au trecut,cu arme si bagaje,de partea lui Iliescu.
Securitatea,singura institutie care ramasese functionabi- la pana la sfarsit si care exercita puterea ,s-a raliat noilor potentati si astfel s-a facut transferul de putere.
Ca apoi s-au certat si o parte din FSN a trecut strada, si  se denumeau democrati,fara sa fie,a reprezentat atunci un simplu eveniment pe parcurs.Celelalte partide,nou aparute ,sau reaparute,au fost impanzite si controlate in mare masura de oamenii fostului regim.Schimbarea nu a avut sansa de a defini o noua directie.Noi mergeam pe strazi,strigand ”securistii in mina” si aceia ,in locuri necunoscute de noi,poate aceleasi in care statusera si pana atunci,fixau coordonatele viitorului.Sloganul,”noi muncim nu gandim” nu aparuse,dar energia si dorinta sincera de schimbare ,fusesera confiscate .Au ramas la putere si in timp,ne-am dat seama ca sperantele de mai bine,de libertate ,corectitudine,responsabilitate devenisera utopii.Se vede doar,ca si dupa 18 ani,schimbarea este, nu realizata,ci doar mimata.Sigur , realitatea este diferita, au aparut unii foarte bogati si altii,majoritatea, foarte saraci,dar la conducere se regasesc tot“ei”cei care aveau experienta comunista, in tragerea sforilor .
Si in spital, personalul medical si administrativ ramane in activitate si clinica este aceeasi,chiar cu alti pacienti. Doar cand boala devine cronica,raman  pacientii spitalizati mai indelungat.Boala cronicizata ,este mai dificil de invins.Necesita eforturi deosebite si alt tratament.
Incercarile,de a ma muta cu serviciul in Bucuresti,ramaneau infructuoase ,din cauza originii nesanatoase.Eram nevoit sa insist,pe de o parte fiindca industria electrotehnica era stabilita in special acolo,pe de alta parte hotararea mea era intarita de dorinta de a mi se pierde urma in orasul mare.Doar si unchiul meu statuse ani in sir fugit,pierdut in Bucuresti.In 61 criteriile de origine erau definitorii.Au ramas importante si dupa aceea.
Ministrul adjunct ,care-mi fusese asistent si la care cerusem audienta ,aprobase angajarea mea si dupa trei luni ma trimisesera la Sacele.Gasisem un post la o intreprindere cu santiere in jurul Bucurestiului si ma dadusera afara,avusesem promisiune de angajare la o intreprindere
si nu iesise nimic, tot din cauza de dosar.
Nu aveam bani si nici locuinta, cand intamplarea a facut sa intalnesc pe strada pe  Titel Constantinescu,fiul unui avocat pitestean al carui tata nu s-a mai reintors din detentie.Titel fusese un an inaintea mea la liceu si il admi- ram,fiindca formasera echipa de baschet a  orasului.
Mi-a spus ca lucreaza in cercetare si ca se cauta ingineri Mi-a incoltit ideea si m-am dus sa intreb .Am fost programat la concurs si m-am prezentat.
Seful comisiei era un fost asistent,care cunostea povestea mea,fiindca fusese referent la proiectul de diploma. Mi-a fost rauvoitor,mi-a pus intrebari incuietoare si nu m-au angajat.Seful de cadre m-a dus la director si acolo am relatat ce fusesem intrebat.Directorul,D.F.Lazaroiu, care intre timp traieste la Paris,a decis sa ma prezint din nou la concurs.
Era in 1964.Tata iesise din puscarie,dar se gasea in perioada de interdictie a drepturilor civile si nu fusese reintegrat in biserica.Asa era atunci…
Am imprumutat niste notite si m-am dus la Pitesti,unde am invatat doua saptamani,dupa care am revenit la al doilea concurs,care s-a desfasurat cu o comisie,al carei sef fusese numit dl.Florin Theodor Tanasescu,viitorul director al I.C.P.E.-unde apoi am lucrat 25 de ani.
Angajarea mea se facuse temporar,fiindca nu aveam buletin de Bucuresti si nici casa,apartamentul cumparat de tata fiind ocupat ,de chiriasi care nu plateau nimic.
Dupa un an,seful de cadre,m-a chemat  si mi-a spus ,ca trebuia sa aduc pana la ora pranzului,o declaratie de primire in spatiu.Nu cunosteam pe nimeni in afara de unchiul meu Florian Samarescu,atunci dirijor la Teatrul de Opereta si m-am dus sa ma sfatuiesc cu el.Spre norocul meu,era acasa.S-a imbracat si am mers la notariat ,unde a declarat ca ma ia in spatiu.Conventia noastra,pe care am respectat-o fusese, ca nu voi sta la el.Locuia intr-o camera mare,intr-un apartament in comun cu o familie.
Am dus declaratia la cadre si asa am devenit, dupa cateva luni,bucurestean,fara casa insa.
Istoria camerelor mobilate continua…
Am gasit ceva,un hol de trecere,separat cu o perdea,apoi o camera la usa careia am gasit intr-o noapte dormind pe fostul locatar si m-am mutat.Am gasit o camera-demisol in care proprietareasa ,cand eram la servici,pregatea mancarea,am gasit o camera unde inchideau usa la intrare la ora 10,si mie nu-mi dadeau cheie,asa incat intram in camera, catarandu-ma intr-un pom si lasand geamul deschis, la plecarea din locuinta.
Uneori ma duceam in vizita la apartamentul nostru si  am avut surpriza sa gasesc locatari noi…Primise repartitie un colonal de securitate cu familia.I-am intrebat de ce stau acolo,fiindca eu cerusem sa ma lase sa locuiesc in proprietatea mea si mi-a spus ca  fusese repartizat.Familia fostului chirias plecase in Canada ,iar locuintele emigrantilor le lua securitatea…Cu securistii nu era posibil sa te pui.Erau mari si tari.
Aventura a continuat,intrasem la doctorat la Academie,  bursier al dlui.academician Aurel FlaviusAvramescu, dar casa nu aveam…pana cand sora mea si cumnatul,au contractat prin 67,o locuinta si s-au mutat.Camera lor de pe Calea Grivitei,o camera mare,la strada si foarte frigu-
roasa mi-a ramas mie.Acolo,fiindca incalzirea era imposibila si lemnele scumpe,facusem un cort ,din cearceafuri incalzit cu un radiator electric,luat de la Pitesti.
Bursa nu era prea mare,viata era tot mai scumpa si eu eram tanar ,deci cheltuielile erau mai mari.Am locuit ani intregi in acea camera si dupa reincadrarea la I.C.P.E.,la terminarea stagiului de doctorat.
Am facut o vizita unui prieten,care acum este in Suedia si al carui tata,tot preot, facuse si el puscarie.A doua zi, la reintoarcerea de la servici,am fost surprins ca un baiat cunoscut in ziua precedenta,ma astepta si mi-a zis ca sotia il daduse afara din casa ,ca are bagajele la cofetaria de vis à vis si ca ma roaga sa-l primesc temporar,pana gaseste ceva,la mine.Nu aveam decat un pat, dar mi-a spus, ca poate sa doarma pe jos.M-a convins sa-l accept sa ramana.Trecusem si eu prin astfel de situatii.
Provizoriul ,a durat ani in sir,l-am lasat dupa mutare in locuinta,dar pana acolo,s-au intamplat destule…
In clinica,la exercitiile de coordonare,vecinul are greutati de respiratie.Il vazusem fumand si l-am intrebat:
-Va este permis sa fumati?
-Imi este egal,a venit raspunsul
Mi s-a parut tot atat de curios,ca si urarea personalului medical,adresata pacientilor.
-Va dorim o sedere placuta,in clinica noastra.
Primesc vizita medicului ,care-mi spune,dupa control:
-Nu este normal,ca dupa o congestie cerebrala,sa ramana urme atat de putine. .Ati depasit bine accidentul Aproape totul este in ordine.
Se intelege, ca m-am bucurat.
Altii spun:
-Ati avut mult noroc.
Cand vad ce se intampla in jurul meu,cred si eu ,ca asa este.Congestia venise in ziua de nastere a mamei.Iar mama,mama mea,m-a aparat tot timpul.
_____________

SPITALUL(XXIV)
In 1965,cand m-am angajat la I.C.P.E.Bucuresti,tara se afla intr-o perioada de reorientare.Inainte de a muri,Dej se certase cu rusii,din cauza planului Valev,sau din motive cunoscute doar de cei de sus si urmarea a fost o anumita liberalizare a regimului.Cred ca atunci permisesera si mici afaceri particulare.In 1964,eliberasera din puscarii detinutii politici.Unora le permiteau chiar sa lucreze.Tata se afla inca in pperioada de interdictie a drepturilor cetatenesti si biserica nu-l primea ca preot.
Catedrala orasului,la care  fusese preot –paroh si ale carei reparatii se terminasera tocmai inainte de arestarea sa,era demolata din 1962.Pe mama,o adusesera dupa eliberarea tatei ,mai aproape de oras,intr-o scoala de 7 clase,de unde putea sa faca naveta zilnic.Sora mea primise in sfarsit diploma de liceu,care-i fusese retinuta la arestarea tatei si avea alt nume,fiindca fusese infiata.Facea o scoala tehnica de farmacie.Bunica era tot mai bolnava. Atmosfera generala devenise mai putin opresiva.
Serviciile de cadre ramasesera importante ,ca si dosarele Acolo lucrau tot fosti ofiteri de securitate reciclati ,sau comunisti verificati.In Romania nu mai exista opozitie. Partizanii fusesera exterminati pana in 1962,cand terminasera si colectivizarea.
Oamenii se temeau in continuare unii de altii,corespondenta cu strainii era interzisa,dar dupa 65 venisera specialisti sa lucreze in Romania si numarul turistilor care ne vizitau ara,crescuse.Ceausescu facea imprumuturi pentru industrializare.Este adevarat,ca pana in 65,produsul intern brut al tarii  scazuse de la an la an.Se vedea o crestere economica si lumea incepea sa spere . Nu exista libertate in intelesul occidental,traiam tot cu teama securitatii,dar simteam ca ceva se schimba. Ceausescu incepuse turneul propagandistic prin tara si-i placea sa-si organizeze tot soiul de primiri triumfale,pe unde se ducea.Securitatea isi schimbase strategia,in di- rectia prevenirii actelor de opozitie posibile.Romanii nu devenisera comunisti,dar erau constienti ca nu pot schim ba soarta tarii. Stiam ca treceam printr-o tranzitie si nu ne faceam iluzii de mai bine.Supravietuirea ramasese
scopul vietii, dar arestarile in masa erau intrerupte.
Mie mi s-a intamplat asa,ca parca anumite situatii m-au urmarit.La examenul de stat fusesem intrebat despre incalzirea motoarelor electrice si mai tarziu , in teza de doctorat am dezvoltat subiecte de incalzire.
Odata, prin curtea institutului l-am vazut pe dl.profesor Aurel Avramescu si l-am intrebat:
-Pot sa fac doctoratul la Dvstra,dle profesor?
-Invata,a fost raspunsul.
Si m-am apucat sa invat pentru examen.Atunci nu erau prea multi amatori sa faca doctoratul.M-am inscris .Nu se cereau recomandari de la partid si m-am prezentat la concursul de admitere,pe care l-am promovat.Peste doua luni am aflat ca fusesem admis.Am intrerupt studiul la fizica, ceea ce a fost o greseala si am inceput doctoratul la electrotehnica teoretica.Electrotehnica imi placea. Trecusem intr-o noua etapa de viata.Aveam voie sa sper Imi faceam sperante de mai bine,prima data in viata.
Si aveam 28 de ani.Nu mai eram tanar,dar nici batran. Pana in 1968 am avut bursa Academiei si am trait oarecum in afara mediului social.Cand prin 68, am revenit la institut,am constatat ca atmosfera lasata in urma cu trei ani se schimbase,dar nu esential.Aparusera cei cu facultatea muncitoreasca,dar tonul il dadeau tot fostii mei colegi de generatie,cei care dupa terminarea liceului,intre 53 si 56 intrasera la facultate,dupa examene cu zeci de concurenti pe un loc.Multi erau pasionati de cercetare.
Printre noi,se ratacisera si activisti de partid care faceau mai mult politica decat cercetare,dar se putea lucra.
Faceam teza de doctorat, pe care am predat-o in 1974.
Intre timp cereau aprobarea partidului,pentru sustinerea tezei si la mine au intarziat-o pana in 1979,deci 5 ani, cand spre norocul meu,a semnat directorul nostru in nu-mele comitetului municipal de partid,la solicitarea  conducatorului de doctorat,acad. Aurel Flavius Avramescu.
Un an inainte ma casatorisem.Am primit apoi diploma. Nu stiam atunci ca zece ani mai tarziu voi ajunge in exil Fusesem totusi prevazator,cand depusesem teza la biblioteca Institutului Politehnic Bucuresti,dupa ce Actele de la Helsinki ,fusesera semnate. In aceeasi perioada ,intre 68 si 78,reusisem in 71,sa castig procesul cu chiriasul securist si sa ma mut in apartamentul, cumparat de tata cu 25 de ani in urma.
Tata avusese prudenta sa cumpere casa in numele copiilor minori,astfel incat nu fusese confiscata,dar nici nu locuisem acolo.
Colonelul de securitate afirmase la proces ca apartamentul ar fi trebuit sa fie nationalizat,dar legea data in 65, corespunzator careia proprietarii aveau dreptul sa ceara sa locuiasca in apartamentele ale caror proprietari erau, a fost aplicata.
Cat priveste profesia,eram doctor,terminasem si dreptul, scrisesem trei carti de specialitate,dar am ramas simplu cercetator stiintific,pana la exilul din1990.Timp de 25 de ani,incadrarea avuta prin 66,nu mi-a fost schimbata.
N-am “meritat” sa devin nici membru PCR.Asta m-a suparat cel mai putin.Ma uitasera.Nu ma bagau in seama Dar nici eu pe ei.Eram obisnuit sa fiu lasat la o parte.
Vecinul de masa a ciocanit la use si m-a intrebat ,daca nu vreu sa bem o cafea inainte de masa de seara.
Am coborat in hol si am luat doua cafele.Interesul meu a crescut,cand mi-a povestit ca prin anii 90 ,lucrase in Rusia,la instalarea unei fabrici de confectii.Am intrebat:
-N-a fost o aventura?
-Intai organizasem o reprezentanta in Moscova.Era un birou cu o secretara si doi rusi.Apoi m-au solicitat la alt contract.
-Familia ce parere a avut?
-Au fost ingrijorati ,dar totul a decurs bine.Cate odata trebuia sa platesc mai mult pentru respectarea termenelor la lucrari.Cand nu gaseau conteinerele cu produse, trebuia sa platesc ceva unuia,care gasea locul unde sunt si le spuneam eu, unde sa le caute.
-Si cu lucratorii cum mergea?
-Erau relatii de colaborare,sustinuta cu anumite sume de bani,drept premii,cand aveau rezultate.Seful de echipa primea mai mult.
-Cu autoritatile cum va intelegeati?
-Uneori simteam ca sunt supravegheat.Aveam de-a face chiar cu KGB-isti.De multe ori gaseam solutii pe moment.Improvizam.
-S-au dezvoltat relatii de prietenie?
-Poate ,nu de prietenie,dar de respect.Uneori beam
vodca, sau bere.Odata m-au invitat si am baut impreuna.
Petrecerea s-a terminat si m-au dat afara.
Ramasesem noaptea ,la minus 25 de grade,pe o  strada in Petersburg.Nimeni nu voia sa ma duca la hotel.Nu stiam nici limba.S-a gasit unul, care pentru 20 de euros m-a dus acasa.
-Am trecut si eu printr-o situatie asemanatoare.Am fost dat jos din autobuz,fiindca nu aveam viza poloneza si am ramas pe granita.Peste doua saptamani erau in Shengen.Nu se mai cereau vize.Tot asa,nu voia nimeni sa ma ia.Pana la urma ,s-a rezolvat.Tot cu 20 de euros.O fi tarif fix?
-Ca sa te apropii de ei,trebuie sa te acomodezi cu mentalitatea.Le-am spus odata.Va rog sa ma scuzati,eu nu pot sa beau 150 grame de vodca,pe nerasuflate.Fac doua, trei pauze.Au ras.Rusul a prins paharul de vodca cu dintii si l-a dat pe gat.Eu nu puteam.Am baut cum am putut.De baut ,trebuia sa beau.
-Ca si la mine,atunci cand lucram pe santier.Acolo se bea molan,un fel de vin rosu.
-Hai sa bem un molan,dl.inginer.
Eu aveam cam 24 de ani.
A fost un motiv ca n-am ramas acolo.De castigat, castigam mai bine.La dvstra,cine platea?
-Uneori,au platit si ei.
De zece zile nu mai bausem cafea.M-am dus  la inot. Ajunsesem cu 5 minute mai devreme,dar supraveghetorul a deschis .Pentru putin timp,bazinul a fost al meu. Apoi au venit inca 4-5 inotatori.Mereu aceiasi. Sunt la jumatatea curei.Mai stau zece zile aici.
_____________

SPITALUL(XXV)
Ma aflu deci la jumatatea curei si cu acelasi program . Componenta  principala raman  medicamentele.Ele vor trebui luate toata viata.Nu este o perspectiva agreabila, dar si de mancat ,mananca omul in fiecare zi.Astfel ca ma voi obisnui cu ele,daca le suport.In clinica sunt obli-
gat sa fac ce mi se cere.Acasa , voi decide eu cand sa le iau.Imi dau seama, ca fara medicamente nu se poate.Am auzit ca in Germania sunt milioane de oameni, care iau medicamente de scaderea tensiunii.Sunt si eu,unul din acele milioane.Accidentul m-a luat prin surprindere si m-am trezit repede internat la spital. La fel fusese si cu sfarsitul razboiului.Aveam 5 ani pe 23 august 1944. Raman in amintire doar cateva scene din razboi.Mai ales ca ne temeam de bombardamente.
Adapostul din fundul gradinii  din Pitesti,cel dintre salcamii coastei de la Samara,de unde ieseam sa vad avioanele,ferestrele camunflate si mai ales ,cum la anuntarea avioanelor, plecam toti in valea Barei,un parau totdeauna secat, unde gaseam lut umed si faceam tot felul de animale,asa cum puteam.
Ne  placea sa ne jucam cu lut.N-am simtit deci razboiul.
Lumea ,asa cum fusese pana atunci,se prabusea si noi ne jucam cu lut.Ii asteptam pe anglo-americani fara sa stim ce urmeaza.Erau ele publicatiile acelea de propaganda,
in care scria ca vin rusii si iau totul de la oameni, iau si copiii de la parinti,ca trimit lumea in Siberia,dar pe noi Siberia nu ne interesa,noi ne vedeam de jocurile noastre de copii.Realitatea a fost si mai rea. Fiindca in refugiu locuiam in casa bunicilor la Samara,unde erau struguri, prune,mere ,lapte proaspat si locuri de alergat si de jucat ne placea si acolo.
Cand ne-au rechizitionat partea din fata a casei si au facut  serviciul de informatii al armatei ruse,n-am prea simtit.Noi statusem si pana atunci,mai ales in curte, in gradina,in bucatarie,in fanar ,in adapostul din fundul gradinii si nu in camerele din fata.In casa dormeam doar Intelesesem ca era interzis sa ne mai ducem pe terasa si in gradinita de flori ,dar pe rusi nu-i prea vedeam.Poate stateau mai mult in casa,sau erau plecati.Cine mai erau si rusii ,nu stiam.Nici nu ne gandeam la ei…
In 44, mergeam  la gradinita ,iar in 45 incepeam scoala, Intr-o scoala jumatate bombardata,dar cu o curte mare, cu clase inalte,la care era si tata profesor de religie si colegii de clasa imi erau prieteni de pe strada, sau vecini. Pitestiul era atunci un oras mic si cochet,cu 30 de mii de locuitori,asezat intre dealuri, pe valea Argesului ,intre care se ascunde,de unde poate si numele.Era un oras medieval ,despre care Nicolae Iorga ,spunea ca nu avea periferie dar avea numeroase cladiri onumentale,scoli
si biserici,centrul fiind situat in jurul catedralei daramate de comunisti si la care tata era paroh.Acolo, imbracati de sarbatoare, mergeam duminica la slujba,eu intotdeauna in altar alaturi de tata si cu atributii precizate, mama si sora mea in biserica.Statul comunist era un stat ateu si religia era combatuta agresiv in primii ani.Lumea incepuse sa se teama sa intre in biserici.Se spunea, ca se faceau liste si ca oamenii erau “comprimati”,daca intrau sa se roage.Uneori la slujba de duminica in biserica , cu icoane aurite,cu policandrul acela de sub turla mare, despre care am aflat dupa 89, ca fusese daruit de Regele Carol I,cu stranele imparatesti,una pentru rege si alta pentru arhimandriti,mereu neocupate,participau  cativa credinciosi,dar corul pe care biserica l-a avut pana l-au arestat pe tata,dadea raspunsurile la slujba.Tata nu s-a rugat,pana la arestare pentru,“conducatorii RPR”, in ectenia mare.Picturile Regelui si Reginei erau acoprite. In unele duminici participam la slujba eram numai noi, cantaretul dl.Herescu,corul in loja sa,doamna Boranescu domnisoarele Mielcescu,matusile lui Maty Aslan si inca doi-trei credinciosi.La denii.la Inviere,de Craciun si la
hram,de Sfantul Nicolae,biserica devenea neincapatoare Oamenii faceau botezurile ,nuntile,sfestaniile,in ascuns, se rugau lui Dumnezeu,sa ne scape de urgia comunista, mai ales in casa,la adapost informatorii securitatii. Aceia se inmultisera,ca si arestarile si procesele .In aparenta,pana in 62,cand au demolat tot centrul,orasul nu se schimbase.Se construise numai cladirea urata de langa Casa Armatei,in care se mutase posta.Teatrul si si baia comunala erau inchise.In casa Bratianu se facuse spitalul de tuberculoza,in care murise tanti Florica.

Si cam atat.Orasul lancezea.Nu stiam despre crimele din puscarie si de la securitate.Ne obisnuisem sa stam la coada la paine,nu ne mai mira ca” noii chiriasi“-militari, dupa ce se mutasera securistii, spargeau lemne in holul, in care ar fi trebuit sa dansam,dupa ce cresteam mari,dar n-am apucat niciodata,devenisera normale perchezitiile nocturne, ca si pascutul vacii pe marginea santului.
Asa erau timpurile si asa trecea copilaria,cu lipsuri si cu bucurii de copii.Jucam pe strada fotbal cu mingea de carpa si cu picioarele goale,ne scaldam in Arges,ieseam cu patinele,cumparate cu banii castigati cu colindatul de Craciun,veneam cu note bune de la scoala si poate le faceam o bucurie parintilor,care pareau tot mai ingrijorati.
Mama ne lucra pulovere de lana,ne cosea camasi,ne carpea ciorapii,care se tot rupeau,cand ne urcam in pomi si cand venea de la scoala,ne controla temele. Intre timp ne gonisera de la Valea Mare si tata trecuse si prin arest,cateva luni.
Duceam o viata de provincie sub comunism.
Cand au venit cele doua femei sa schimbe lenjeria de pat,le-am spus:
-Eu merg zilnic la inot si apoi fac dus.Nu este necesar sa schimbati asternutul.
-Lenjeria se schimba dupa program,a venit raspunsul.
Si nu stiu cum ,mi-am adus aminte, de perioada liceului, cand celor care se plimbau pe Strada Mare,le erau taiati cu foarfeca pantalonii,cand le pareau controlorilor prea stramti .Ideologia straina era periculoasa.Pantalonii puteau periclita ordinea de stat.

DAN FLORIAN SĂMĂRESCU