Cateva zile am intrerupt transcrierea.Nu sunt scriitor profesionist.Descriu cele traite,  pentru a ilustra viata sub comunisti, ca o avertizare pentru viitor.Fiindca
in perceptia mea, cerul nu este senin inca.Cine stie ce va mai cadea pe capul romanilor.
Am fost la o conferinta de NBIC,care inseamna tehnologii nano-bio-info-comunicare .Sunt gandite ca tehnologii convergenta.Nu ma asteptam ca dupa prevederile dezvoltarii in urmatorii 10-15 ani,activitatea sa reprezinte afaceri de mii de miliarde de euros. Fantastic si totusi realist.
Omenirea intra intr-o noua era .Este ciudat cum evenimente de asemenea amploare, ne gasesc neinformati si nepregatiti.Unde se forjeaza viitorul ,s-ar cuveni sa fim prezenti..Altfel,pierdem pornirea…
Ieri ma asezasem la masa de scris si chiar pusesem cateva randuri pe hartie.
A sunat Sorana,care promovase examenul final ca profesoara si dorea sa ne intalnim.Am amanat iar lucrul inceput.Intre timp am avut de cumparat cate ceva,am dormit nu prea bine,din cauza durerii de ureche,care persista de cateva zile,am mers la farmacie si am cumparat un medicament,am pus pe foc o supa…care acum  fierbe.Lucruri marunte ,care toate iau timp.
Ca si gimnastica  in clinica,efectuata la ore dinainte precizate,in grupe cu pacienti in stare de sanatate diferita.Este interesant de vazut ,cum chiar cei in varsta se straduiesc sa faca exercitiile corect.In tinerete nu dadeam importanta unor astfel de amanunte.
Cu burta goala,nu se pot face antrenamente de gimnastica, de doua ori pe saptamana.Imi faceau placere,mai ales ca ma simteam in forma dupa lucrul la aparate,dar a trebuit sa renunt.
Am initiat, impreuna cu noua sau zece colegi,un cenaclu literar,fapt cam neobisnuit la Politehinca.Au iesit scriitori dinte noi,amintind pe Marcel Mihalas,apoi redactor la Viata Literara sau Lucia Sfetcu,care ca poeta a primit si un premiu.
Eu faceam mai mult critica,fiindca asa comentam nu productiile mele literare,ci pe ale altora.Era poate un soi de timiditate sau discretie,care in contradictie cu aparentele,m-au insotit toata viata.Era pentru mine ,mai la indemana sa vorbesc despre altii,decat despre mine.Ce sa le spun?
-Ca tata era in puscarie si ca numaram zilele care ramaneau, pana la eliberarea sa,sau ca ma gandeam la chinurile din detentie.Nu aveam voie sa vorbesc despre asa ceva.Mi-a povestit dupa eliberare cate ceva..dar n-am insistat cu intrebarile,fiindca ma gandeam ca asa revine mai rapid la viata normala,atat cat era de normala viata in comunism,fiindca biserica insasi,ii considera vinovati ,fata de ea,pe cei care fusesera condamnati politic.Cat a durat interdictia ,de dupa puscarie,n-a reprimit post de preot in biserica.
Asa se scurgeau zilele tineretii,cu grija pentru mancare,
-de bani sau haine ,nu era vorba-,cu ceva miscare pe terenul de tenis,cu mersul la cursuri,seminare si laboratoare,dar fara mare entuziasm,deoarece eram constient ca sanse,ca fiul unui detinut politic,nu-mi erau rezervate.Invatasem insa sa tac,sa vorbesc despre de toate si nimic,sa citesc ziarele printre randuri.
Cei ca noi,aveau si in afara puscariei limite bine definite
fie din cauza grijilor materiale,fie din cauza gandurilor negre sau a sentimentului de insingurare.Aveam prieteni,dar erau din alta lume,nu din cea a copiilor de puscariasi.Si eram tanar.Aveam in jur de 20 de ani.
Fara bani,mereu fara bani,fara haine ca lumea,cum ma gandeam atunci,fara posibilitatea de a oferi o cafea unei fete,treceam prin viata ,ca un proscris.imi amintesc ,si ma apuca rasul,cum la un examen,un profesor,si inca unul din vechea generatie,ramas conferentiar pe viata,dina cauza ca locurile se ocupau cu oamenii zilei,a fost surprins la examen,ca nu aveam cravat si m-a intrebat:
-Cum te prezinti la examen fara cravata?O sa fii inginer,deci trebuie sa dai exemplu de ingrijire.
Ce puteam sa raspund?Ca nu aveam cum sa-mi iau o cravata?
Greutatile se suporta mai usor in tinerete,cred.
Tanar student,fara bani,fara casa,fara haine ,fara viitor
clar.Nu este astfel de imaginat o viata de boem?
Mereu a trebuit sa umblu dupa mancare.Experienta din tinerete s-a dovedit folositoare.Confirma proverbul,tot raul,spre bine.Atunci judecam altfel insa.
De colegi,nu ma pot plange.Unul chiar mi-a spus.
-N-am sa te reclam ,pentru ce ai spus.
Am inteles ca fusese pus sa ma urmareasca.Cred ca nu ma reclama,altfel ma dadeau afara din facultate .Este profesor in SUA,acum.Mai apoi ,am devenit prieteni.
Chiar m-a ajutat,cand ramasesem fara camera.
Foarte probabil ,se va gasi un loc si pentru povestea cu locuintele.S-a intins pe o durata de 15 ani. Tata cumparase un apartament pentru cei doi copii,
atunci cand vor deveni studenti,dar era ocupat.Asta insemna,ca primisera unii repartitie,fara sa fie intrebat proprietarul.Nu plateau nici chirie.

DAN FLORIAN SĂMĂRESCU