ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

A devenit clar pentru mine,ca intr-o clinica,in care se urmareste micsorarea suferintelor provocate de boala si insanatosirea pacientilor,au loc activitati legate de boala si in favoarea bolnavilor.Neprevazutul joaca un rol secundar.Viata este reglata cu precizie de ceasornic si se desfasoara dupa programe stabilite de doctori si pe care cei in cauza le afla prin planuri de tratament aduse de surorile medicale in camere, seara odata cu medicamentele.Cu toata stricta desfasurare a activitatilor,cei internati pot avea si alte preocupari,daca le ajunge timpul. Este altfel decat afara ,in libertate.O parte din raspunderea pentru viata fiecaruia ,este preluata de personalul medical.Cei internati sunt convinsi ,ca tot ceea ce se face ,este spre binele lor.Si asa si este,chiar daca uneori ,rezultatele nu sunt pe masura asteptarilor sau dorintelor fiecaruia. Progrese spre vindecare se vad.
In lumea comunista totul era hotarat de partid,partidul hotara ceea ce aveau de facut oamenii,dar de fapt,hotara unul singur,o persoana care se erija in conducator absolut,care avea mereu dreptate,care nu putea sa fie contrazis.Nu era tolerata opozitia.Cum ajungea acel om “conducator” si de ce era ascultat de cei din jurul lui,nu stia nimeni.Hotararile veneau “de sus” si tot ce se intampla “jos” ,era determinat de acele hotarari.Un sistem bine rodat de trepadusi profitori,asigura indeplinirea sarcinilor.Serviciile de cadre si organele de represiune,ca si cele de partid si de stat,preluau rolul personalului medical,si obligau oamenii sa aduca “sarcinile”-asa se si zicea-la indeplinire.Sarcina se executa,nu se discuta.Aceasta era deviza partidului si era trasata membrilor de partid.Toti eram “condusi” ,ca vitele la taiere.Dar societatea era tot mai bolnava,mai deceptionata,mai vlaguita.Atunci cum sa ne mire ,ca in 89 trezirea la realitate, confruntarea cu viata in afara spitalului, punerea la incercare a fortelor fiecaruia, angajarea vointei si raspunderii pentru rezultate, controlul si corectarea traiectoriei desfasurarii proceselor ,au fost stanjenite si manipulate,spre avantajul “noilor profitori”,care se identifica tot mai accentuat ,cu cei vechi..La noi s-a zis,”noi muncim ,nu gandim”.La fel ca si pana in 89,cand munceam fortat ,fara sa ne gandim ce si de ce nu rezulta ce doream.Cum ziceau oamenii,”ceea ce auzeam ,nu se potrivea cu ceea ce vedeam”.De vina nu putea sa fie doar Ceausescu.Vinovat era sistemul si cei care-l serveau.Sistemul “pcr”,pile ,cunostinte,relatii s-a perpetuat in ” democratia originala”.Din nefericire,viata de spital nu s-a incheiat.Nu ne-am vindecat de trecut.
Ma gandesc la viata lui Karl Marx,care a inventat sistemu.Era fiul unui avocat din Trier si mostenise ceva avere.A inceput sa studieze dreptul si nu l-a terminet.ii placea vinul si a vandut via mostenita.s-a casatorit cu o aristocrata si a facut un copil cu o servitoare,obligandu-l pe prietenul Engels,sa recunoasca el copilul.A trait in anglia din mostenirea sotiei.n-a cunoscut viata in fabrica,dar s-a considerat specialist in problemele muncitoresti.”Opera” lui a stricat mult mai mult de cat a folosit si concluziile au fost infirmate de evolutia sociala.Nici macar socialistii nu mai sunt marxisti.La trier doar turistii din China au interes pentru casa in care s-a nascut,dascalul proletariatului. Este locul lor preferat pentru a se fotografia.Si Trierul are ruine istorice bine conservate din timpul romanilor.
Posibil ca din “invatatura marxista” sa se conserve doar pozele cu turistii chinezi.
Romanii,prin eroii si martirii din munti,au continuat rezistenta armata la invazia comunista pana in 1962.
Societatea,prin protejarea celor prigoniti de activistii de partid,a rezistat pasiv pana la sfarsitul tragediei.
Cunostintele despre viata lui Marx ,nu se datoreaza interesului pentru persoana acestuia ,ci plictiselii din spital si faptului ca se implineau in timpl internarii 125 de ani de la moartea sa si apareau in presa locala ,unele articole.Marxismul va ajunge la “lada de gunoi a istoriei”,asa cum se cuvine.

DAN FLORIAN SĂMĂRESCU