ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

Cand s-a trezit la ora trei dimineata profesorul parea scos imbracat dintr-un bazin de inot.S-a asezat la marginea patului si a rmas o vreme cu gandul departe.La ce se gandea?

La nimic.Imaginile pe care le primise in vis se conturau din ce in ce mai clar…Erau imgini din filmul Calauza.
”Filmul Călăuza (1979) (rusă: Сталкер Stalker) a fost regizat de rusul Andrei Tarkovsky şi are la bază scenariului un roman SF scris de scriitorii fraţi Arkadi şi Boris Strugaţki, cu numele de Picnic la marginea drumului. O variantă prescurtată a acestuia a apărut şi în România înainte de anul 1989 într-o ediţie a Almanahului Anticipaţia, iar după aceea Editura Nemira a publicat romanul integral, sub titlul Călăuza, în colecţia Nautilus.

Filmul are un traseu aparte. Hotărându-se să ecranizeze cartea celor doi fraţi, Tarkovski le încredinţează acestora realizarea scenariului pentru filmul său, care iniţial era menit să trateze ideea deziluziei survenite la atingerea fericirii. Tarkovski acceptă, într-un final, cea de-a cincea variantă a scenariului, dar fără a fi prea convins. După ce trage două-trei duble, le trimite la developat la laboratoarele studioului de filme Mosfilm din Moscova. Sabotaj sau accident nefericit, Călăuza şi alte două producţii care intră la developat sunt distruse. Tarkovski reia totul de la capăt, după varianta a unsprezecea a scenariului.”

Dupa ce a citit in Wikipedia cele de mai sus profesorul a simtit ca este apucat de friguri.Bluza pijamamlei era uda comlet , lipita de spate, o transpiratie rece s-a pornit si pe piept. L-a apucat tremuratul. Un frison s-a instalat in tot corpul.Avea pregatit un tricou de schimb, l-a folosit, s-a asezat din nou in pat, a tras peste corp o invelitoare usoara , s-a linistit si a adormit din nou.

Se afla la sediul unei societati comerciale.Cauta pe director sa-i propuna sponsorizarea unei carti noi,ZABAVA CITITULUI. S-a aprpiat de director, l-a salutat respectos si a primit raspuns fara sa descida macar gura sau sa arate coala a4 pe acre era tiparit Contractul de mecenat.

-Plecam si ne intoarcem abia peste doi ani. Poate atunci va vom apopba ce doriti. Pe chipul directorului se citea o hotarare ferma.

Era limpede ca amanrea cu doi ani insemna de fap un refuz diplomatic.

De profesor s-a apropiat un tanar mic de sataura, cu o fata de elev de calasa a 8a .

-Domule, profesor, ma bucur sa va vad dupa atia ani..

Cum dupa atatia ani?

-Chiar dupa douazeci de ani. Sunt Preda Constantin, cel pe care l-ati numit la o ora carandas(creion). Eu sunt Titi Carandas. Asa mi-a ramas numele. Si aici toti imi zic Carandas.Nu stiu ce insemna carandas in limba romana, dar va spun ca si mie imi placeacest nume.Si sotia ma alinta tot cu acest nume.Imi scria in armata , Dragul meu Carandas.Vino mai iute acasa carandasul meu drag…

Profesorul n-a mai apucat sa spuna nimic.

-Sunt directorul economic al firmei , Euroconstruct, lucram de doi ani cu bani de la Uniunea Europeana, avem realizari mari. Am primit o suma uriasa sa refacem o mica localitate undustriala din Ucraina, la 4o de km de Cernobal .De azi toata suflarea firmei  pleaca acolo.

Am un bilet de calatorie in plus.Poftiti biletul.

Carandas i-a intins un bilet de culoare verde si a disparut.

Profesorul s-a trezit din nou. Frisonul trecuse, dar tricolul era din nou parca scos din vana.

L-a schimbat cu al tricou s-a linistit si a adormit din nou.

Povestea imaginata de cei doi frati Strugatki a facut ca de la bun inceput cenzorii sa fie reticenti : undeva, in urma unei vizite din partea extraterestrilor, a aparut “Zona”. Un perimetru cu accente sacre, inviolabil si pazit cu inversunare de paznici inarmati, o regiune misterioasa cu forte, legende, valori si povesti proprii, cunoscuta tuturor si totusi o enigma pentru intreaga planeta. Singurii care au curaj sa treaca dincolo de bariera sunt asa-numitii “stalkeri” (un alt termen inventat de Arkadi si Boris Strugatkicare avea sa dobandeasca celebritatea) cautatori care isi risca viata pentru artefacte ramase in urma vizitei. Numite “inele”, “biberoase”, “AV”-uri, etc, sunt ramasitele lasate de o civilizatie mult prea avansata pentru a fi altfel decat de neinteles si inspaimantatoare. Iar printre stalkerii se numara si Redrick Schuhart, un stalker poate nu atat mai priceput, dar se pare foarte norocos, pentru ca este unul dintre putinii care nu este ucis de Zona. Si nu este singura zona, mai exista si altele, zeci de kilometri patrati de mister si de amenintare, fascinand si punand cercetatorilor intrebari la care nu pot raspunde.

Ca si ceilalti, Red este atras nu doar de contrabanda cu obiecte si artefacte din Zona, care aduc bani frumosi pe piata neagra, ci de o legenda. Se spune ca in Zona ar exista un obiect, o sfera, care poate indeplini cele mai ascunse dorinte. Doar ca nu a fost inca gasita de nimeni, iar temerarii care au avut curajul de a infrunta gloantele patrulelor si-au gasit sfarsitul in Zona. Red este unul dintre cei care incearca, fara a avea in fata ochilor si a mintii decat certitudinea esecului si mortii. Numai ca “Zona” isi cere tributul ei. Iar cand copiii de Stalker sufera de malformatii inspaimantatoare, cand mortii par sa revina din Zona in cautarea familiilor pe care le-au iubit sau detestat, cand Zona isi apara cu gelozie si furie secretele, ucigand intr-o clipa in moduri abominabile, oare un stalker in cautarea a ceva nedefinit este altceva decat un nebun sinucigas ? Este, spun fratii Strugatki, sau cel putin asa pare.

Sigur ca orizontul Strugatki este mult mai amplu si mai vast, Zona are legile sale, stalkerii sunt practic o confrerie in afara legii, oficialitatile nu ezita sa ii aresteze si sa le confiste artefactele, pentru a le vinde mai departe. Este fascinant de trasat o paralela intre carte si filmul lui Tarkovski. Cat de mult si-a imaginat genialul regizor si cat de mult era in paginile cartii ? Unde se realizeaza ruptura, unde intervine filmul, unde apare fascinatia interzisului ?

Numele de “Picnic la marginea drumului” este o metafora care descrie vizita extraterestrilor ca pe o simpla excursie. Asa cum oamenii merg la picnic si lasa in urma lor gunoaiele, la fel si vizitatorii au venit, au pus stapanire pe Zone si au lasat in urma gunoaiele lor, ceea ce nu le mai folosea, reziduurile, care sunt cu ani-lumina dincolo de intelegerea umana.

Pendula din sufragerie a batut de patru ori.

“Trebuie sa adorm din nou, trebuie sa termin odata cu visul acesta pacatos, Doamne, ce se intampla cu mine?”

De la o vreme profesorul visa atat de mult incat somnul parea o trecere in alta lume, in alta viata.Visa colorat, imaginile din vis erau atat de luminoase si expressive incat incepuse deja sa incurce visul cu realitatea. Cand avea cate o bucurie mare simtea nevoia sa se ciupeasca de pielea mainii spre a fi sigur ca e in realiatea fizica si nu in cea onirica. Se trezea din somn brusc.

Uneori era frant de oboseala, alteori era ata de bine odihnit, incat simtea cum se plimba sanatatea pin cele mai indeparate fibre ale organismului.Intindea mainile date peste spate si picioarele ca atunci cand , in adolescenta, a crescut intr-un an peste douazecide centimetri. O stare de bine venea cu o forta uriasa prin organismul sau care ii purtase sufletul si gandurile timp de saptezeci de ani.

Batranetea nu are prea multe bucurii si cu toate acestea starea de bine care il inundase i se parea uneori un fel de cantec de lebada.Uneori chiar se temea , poate ca  acesta este ultiml dar pe care il primesc, se gandea unori, si, asezat la marginea patului dintr-o noua calatorie in vis multumea Celui de Sus printr-o scurta rugaciune pentru atatea daruri pe care le primise intr-o viata de om.

S-a culcat din nou. Mai am inca trei ore si trebuie sa ma odihnesc bine, maine am o zi grea, trebuie sa plec la Bucuresti impreuna cu directorul firmei.

Si adomi din nou.

In cateva secunde se afla in Zona.

Cladiri uriase, fara usi si fara ferestre, ,strazi largi , nesfarsite , gramezi de gunoaie, carazmizi sfarmamate, bare metalice din fier si aluminiu, colaci cu fier beton, un laminor fara acoperis, inghetat de zeci de ani,  role ruginite, o mazga de ulei si vaselina rau mirositoare, si geamuri sparte. Peste tot geamuri, cioburi ,gramezi uriase de geamuri sparte , bucati din cercevele, jumatati de usi gramezi de balast si nisip, mult nisip, un nisip de culoare gri catre albastru acoperea totul…

Ajuns aici profesorul se sperie cumplit.Se trezi din nou din somn si simti o oboaselea atat de puternica, incat nu avu putere sa se mai ridice din pat. Inchise ochii si adormi din nou.

Pe strazile acestea pustii vazu si auzi oameni, mai ales tineri, erau tinerii de la firma lui Carandas.

Dintr-o carte care ma tine in aceeasi masura in realitate si in vis.Poate va fi prima mea carte.Poate acesta carte ma va face si pe mine sa cred ca am depasit zona evocarilor in proza.

AUREL ANGHEL