ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

REJELE ASFALTULUI

Ma ia de brat si ne indreptam catre Seminar. E un intuneric dens, aproape ca nu vedem unde calcam dar in jur pluteste parca un sentiment de liniste coborat din alta lume. Ajungem in camera unde ne imbracam in pijamale groase si ne ascundem sub plapumi de lana. E aproape miezul noptii. Povestim despre drum, despre Mihai si pachetul de tigari ajuns la maica. Chicotim ca doua scolarite puse pe sotii candi imi suna telefonul. Nu-mi gasesc ochelarii asa ca nu stiu cui raspund

-Alo ? o voce de barbat. Teodora, ce faci tu la ora asta, nu vii la o cafea ?

-Buna –seara, multumesc de invitatie dar nu stiu cu cine vorbesc.

-Hai mai, Teodora, cum sa nu stii cine sunt ? Sunt din ce in ce mai nedumerita. O voce pe care totusi o cunosc de undeva.

-Va rog sa va prezentati, altfel inchid telefonul, spun eu scurt. Nu o data m-au sunat tot felul de oameni cu chef de gluma iar acum eram prea obosita.

-Teodora, ma enervezi, nu-ti mai aduci tu aminte de « rejele asfaltului » ?

-Ha, domnul Umbrarescu ? Nu pot sa cred…

-Sunt in Miercurea Ciuc si ma intrebam daca nu iesi cu noi la un pahar de vorba

-Mi-ar face placere sa va revad dar acum sunt la Agapia…multumesc mult ,ramane pe alta data, poate…

-Sper ca nu te-am trezit din somn ca m-ai luat cam de sus cu « va rog sa va prezentati » !

-Imi pare rau…sper sa nu va suparati pe mine.

- Te mai sun, daca-mi dai voie, sarumana si noapte buna.

-Cu placere. Ma asez pe marginea patului si-mi aprind o tigara uitand ca sunt intr-un camin al unui seminar teologic.

-Ce faci tu, zaludo, stinge tigara aia ca poate ne trasneste cel de Sus, striga Mariuca la mine. Deschid geamul si ma atarn peste pervaz tragand cu sete din tutun.

-Cine-a fost ?

-« Rejele asfaltului »

-Cine dracu’ mai e ,Doamne iarta-ma, si asta ?

-Un milionar in euro care construieste drumuri.

-Si tu-l iei asa, in balon cu aerul ca vobesti cu « neica nimeni » ?

-Ei, asta-i acum…n-am mai vorbit cu el la telefon, de unde sa-i recunosc eu vocea ?

-Lasa ca te stiu eu, « duducuta » ce faci cand unui barbat i-ar cam placea de tine…Il insfaci de guler si-i aplici un croseu de de stanga de nu-i mai trebuie sa-ti de buna-ziua in veci…nu te cred ca atunci cand l-ai cunoscut nu l-ai luat la trosnit. E drept, Mariuca nu-i departe de adevar. Pentru ca nu vazusem niciodata atat de aproape unul care, ca sa-si numere banii ii trebuie lopata nu m-am putut abtine sa nu-mi despic limba. De altfel, daca prefectul judetului n-ar fi insistat-caci el ne-a facut prezentarile-nici nu l-as fi bagat in seama. Asa, doar cat sa sfidez notorietatea cifrelor de pe el .Nu prea inalt, cu parul grizonat tuns perie, Dorinel Umbrarescu are o infatisare de-a dreptul slava din cauza ochilor albastri si a rotunjimilor excedentare. E trecut binisor de 40 de ani. Imbracat in blugi, o camasa cadrilata, cu pantofii plini de praf si unghiile neingrijite pare mai degraba unul dintre cei multi care nu stie cum sa-si intinda banii de la un salariu la altul si nu –si poate permite mai mult decat luxul unei beri data pe gat la crasma garii o data pe luna.

-O-ho, pune frana la cai, ca te-ai urcat gresit Mariuca ! Nu-i nimic mai mult decat capatatio binevolentiae. Am nasul fin , ai uitat asta. Daca voia sa ma invite la o cafea de dragul meu ca-s rapitoare, tanara si cu picioare pana in amigdale n-ar fi facut greseala sa ma sune la o ora ca asta ca nu de tembel si-a facut miliardele .

-Da, biiine ca le stii tu pe toate. Poate e vreun nonconformist. Ma rog , le faci cum stii.. renunta Mariuca la vreun curs de istorie a cuceririi unui barbat. Hai sa aprindem niste betisoare parfumate c-am « tamaiat » pe aici cu tutun ca or sa trebuiasca sa dea cu var dupa noi. Scoate din valiza betisoarele, lumanarile si cu o meticulozitate pe care i-am invidiat-o intodeauna, le gaseste pe rand un loc sa nu ne sufocam de parfum si sa nu ne joace ochii toata noaptea dupa umbre bezmetice. Ma intind din nou sub plapuma groasa care s-a racit intre timp de la datul dracilor de fum pe fereastra. Mariuca e o dulce si cum ma vede cuibarita sub asternuturile albe merge sa stinga lumina. Acum asa o sa dorm … imi spun in gand dar n-apuc sa ma gandesc cum o sa dorm de bine ca Mariuca cred ca inceput sa sforaie inainte de a pune capul pe perna. Am o problema asadar. Trebuie doar sa-i prind ritmul , sa-i creez monotonie sa sa-mi imaginez ca ascult Chopin. Si :un- doi trei : un -doi trei, un doi trei-hopa, un doi trei pauza-accent-tobe-clopote. De la capat…nu-mi iese Chopin. Asta e fanfara de la Clejani.

-Buuundi, intoarce-te pe-o parte ca sforai de ma dai jos din pat.

-He-he…inima mea…si se roteste adoarmind instantaneu . O vreme situatia e sub control. Intr-un tarziu, rupta de oboseala si de viata mea trepidanta in care au intrat tumultuos doi barbati intr-o singura dupa-amiaza dupa vreo sapte ani statuti, adorm cu o promisiune pe care mi-o fac mie insami. Oare cand mama naibii am uitat ca sunt femeie ? De maine ma fac femeie, hotarat. Cu toti dracii de pe ea, smacsurile, parfumurile, fumurile si ce mai e nevoie in inventar. A, si sa nu uit, trebuie sa dau jos vreo douazeci de kilograme ca endocrinologul meu imi spune ca-s cat Casa Scanteii dar nu de inalta cat de lata.

ANGELA BÎRSAN

_____________

MAI MULT DECÂT ÎNSEMNĂRI DE JURNAL

Stau in fata televizorului. Nimic nu pare a fi mai important ca patratul de sticla pe care se misca bezmetice toate nuantele de gri, de alb de negru. Tocmai s-a incheiat spectacolul Revolutiei. N-au trecut nici doua saptamani de cand s-a difuzat mai in toata lumea fuga Ceausestilor si asasinarea lor in sfanta zi de Craciun. Acum vorbeste un preot batran care aerul sfintilor pe care i-am vazut pictati prin bisericile manastirilor. Ochii stau sa-mi iasa din orbite. Pana mai daunazi programul tv dura doar doua ore, de la 19 la 21, in care se elogiau magnificele cincinalele in patru ani si jumatate ale Romaniei aflate pe drumul societatii socialiste multilateral dezvolatate, vizitele si dicursurile ingrozitor de plictisitoare si identice ale Marelui Tovaras insotit de Marea Tovarasa. Cred ca nu vad bine…Precis nu vad bine…Las carpa de stres praful sa-mi cada si ma asez pe marginea patului de parca-s gata sa o iau la fuga…E de necrezut cum lumea pe care o stiam si despre care credeam ca e si cea mai buna pentru ca de alta nu ma lovisem s-a prabusit brusc, cu zgomot si moarte. Preotul are un timbru al vocii care ma tintuieste si ma face sa ascult cu atentie…Vorbeste despre tot ceea ce as fi vrut sa aflu in amfiteatrele Facultatii de Filosofie din Iasi. Ma ia cu lesin de cateva ori pentru ca uit sa respir incercand sa nu pierd nici un cuvant. Nu stiu cum il cheama si nici de unde este. Dar imi raspunde la un card mare de intrebari pe care le lasasem fara raspuns in timpul studentiei pentru ca profesorii sau au evitat sa ma lamureasca sau n-am stiut eu in ce carti sa gasesc ce caut…Ma strafulgera un gand : trebuie sa plec la Bucuresti sa-l gasesc pe omul asta care m-a facut sa uit in trei ore ce am invatat in patru ani la facultate.

XXX

Biserica din strada Mosilor pare mai degraba zvarlita in mijlocul drumului sau in mijlocul unei gradini hacuite. N-am insa timp sa ma gandesc ce-i nelalocul sau . Urc scarile grabita si astept sa-l revad pe preotul batran pe care l-am vazut la televizor, cumva aratand cam tot ca pe sticla, cu o draperie albastra in fundal. Dar nu-i asa. In biserica se scurge o lumina aramie prin geamurile minuscule si cele cateva lumanari dau o stralucire imperiala, bizantina, misterioasa. In fata mea, un altar dantelat din lemn si un preot cu mainile ridicate spune ceva ce am impresia ca e de pe alta lume…la cate slujbe am fost pana acum nici nu ma mira ca nu inteleg nimic din ceea ce se inampla si se spune…Si cum sa nu fie asa cand ni se spunea mai toata ziua “religia e opium pentru popor”iar Biblia e o “carte plina de neconcorante istorice si fantezii tembele”… De emotie nici nu vad cata lume sta ghemuita pe genunchi si murmura. O baba cu baticul legat strasnic sub gat ma strapunge cu privirea dintr-un scaun lipit de perete si-mi face semn sa ma asez ca si ceilalti….N-o bag in seama, ma itesc spre altar pentru ca acolo ar cam trebui sa fie locul preotului, imi dau eu cu parerea in gand…Sa fac infarct si nu alta cand toata lumea incepe sa cante cu putere si abia reusesc sa-mi reprim un stragat de spaima. Intr-un tarziu, cand ma cam luase binisor cu disperare si plictis incep sa ma intreb ce mama naibii caut eu aici de parca am plonjat intr-o lume paralela iese din altar preotul de la televizor.

Daca toata lumea sta pe jos imi dau si eu drumul , ma asez turceste si stau cuminte sa vad ce urmeaza… Are omul asta o voce asa de calda ca mai degraba as zice ca a facut cursuri de canto si actorie…Isi tine cumva fata usor aplecata dar privirea parca sta atarnata de turla bisercii iar mainile, care au tremur imperceptibil stau impreunate asa de frumos ca-mi vine sa ma reped sa i le sarut…de unde mi-o veni mie gandul sa pup mana omului astuia habar n-am ca n-am mai gandit asa ceva pana acum… Si incepe sa vorbeasca…acum cred ca mi-a rapit mintile si mi le-a dus in rai…atunci credeam ca m-am lovit ca berbecul de un miracol si ca n-o sa mai ies niciodata din Biserica aceea de pe Mosilor, o sa raman acolo pana la sfarsitul lumii sa-l ascult pe parinte…parintele Galeriu aveam eu sa aflu intr-o buna vreme. A, uite ca e si Mazilu…Dumitru parca, cel care s-a urcat pe tanc pe undeva pe langa cladirea Guvernului…ce multi sunt dintre aceeia pe care i-am vazut la televizor…Ce-or fi cautand oare oamenii astia in Biserica?

ANGELA BÎRSAN