SOLZII FIECĂREI ZILE
în cădere

îmi îmbracă

talia, şoldurile, mersul;

iată-mă!

sirenă

alunecătoare

prin siesta

bărbatului fumător

de primejdii îmblânzite

sirenă incitantă: eu, precum

Circe ţâfnoasa

frâng cântecul cunoscut

îl arunc: eu după eu în

bulboana plictisului;

cu mişcări nărăvaşe,

tăcerea bărbatului

se dezbracă încet

între obloanele doi şi trei

maronii

galben-iluzorii;

m-agăţ

de scripetele

pe care, bărbatul

a-nşiruit păcatele

cântărite la nud;

din joacă,

ating

cu vârful de sabie

cântecul de sus.

În jos

şi mai jos

trudnic

se scurge

ce va să fie.

 

SFINCŞI TARDIVI
Oricum ar fi

nu pot ucide

puii de sfinx

cu ochi pustiitori

pripăşiţi pe la uşile

noastre;

deşănţata dezolare

a puiat

sfincşi tardivi

nici credinţă

nici mit,

lipsindu-le dintr-un început,

dorinţa

de a fi iubiţi

puşi să păzească riscul

viclean

al depărtării încremenite

într-o curbă

gata-gata să ne atingă .

Ar trebui

să inventez

o frică

şi nişte arpegii

care

să-i pună pe fugă,

dar,

mocnit şi absurd,

accept

să alcătuim

un desen

aproape perfect

al tăcerii

(fiecare convertit la partea lui

de singurătate)

eu, pe furiş, mai asmut

alegoria începutului

şi vama trădării.

 
LUSTRUIREA PĂCATELOR, O ÎNDELETNICIRE SEZONIERĂ

Gorunii sădiţi

în simţăminte (de 7 x 7)

(vietăţi misterioase alungite

peste umărul meu),

rodeau fulgere,

zile de fructe

şi flori

umbrele conturau cetăţi

din vechiul Egipet

bunăoară

când

nechezatul vreunei zile

comercializate pe nimic

m-asurzea,

eu mai sădeam un pom

de răcoare

bună

pentru lustruirea păcatelor

aromate aţâţător,

le gustam

scandalos de plăcut

(se ştia?)

vietăţile

 
se-nfruptau incestuos

din tristeţile

zvâcnite

la rădăcini;

al treilea rod

se-nfăptui

(în păpuşi uscate şi împăiate)

mimând suduieli

ce-or să prăpădească

ramuri şi întâmplări

atingerea lor,

duhoare,

irosire, clocot.

peste…

VERONICA BĂLAJ