VERSURI DE TOAMNǍ

Bǎtrânul teasc topind arama

Într-un izvor  de tǎmâioasǎ,

De bucurie, cu pastrama,

I-a invitat pe toţi la masǎ :

***********

Ca şi un fur, printre muşcate

Vǎrsându-şi auru-n odaie,

Soarele-n cer, peste bucate

Se-alintǎ blând cu-a lui vǎpaie ;

***********

Pe searǎ, stelele-ntr-un car

Toate coboarǎ-ncetişor,

Iar cǎlǎuzǎ le e doar

Mireasma pâinii din cuptor ;

***********

Mai nemilos teascul apasǎ

Pe bobul ruginiu ce-şi crapǎ

Arome în buchet de-i lasǎ

Chiar şi fântânii gura apǎ…

***********

Dar la ospǎţ cine lipseşte ?!

E Luna, prin livezi şi vii,

Flǎcǎi şi mândre-ademeneşte…

…E pusǎ iar pe nebunii (!)

***********

Frumoasa Venus, dimineaţǎ,

Curtatǎ de aştrii cereşti,

Pe stropi de rouǎ se rǎsfaţǎ

În raiul toamnei româneşti…

***********

Doar praful uliţei ignorǎ

O melodie ce-i gǎtitǎ

Cu flori de ii cusute-n horǎ

De o lǎutǎ îndrǎcitǎ.

________________

TOAMNA

De-o dimineaţă, parcă două,

Ceva îmi este de mirare,

Se-aude frunza cum tresare

Când se alintă-n zori la soare

Mărgăritarele de rouă (!)

***********

Şi-un greieraş, ca după nuntă,

Pierdut aiurea pe islaz,

De supărare şi necaz

Ne-având o clipă de răgaz

Din scripca lui abia mai cântă,

***********

Iară în plopii de la gară

Sub mieluşeii albi de nori,

Un cârd, agale, de cocori

Se-ngână cu privighetori

Făcându-i parcă de  ocară ;

***********

Însă aud osii de care

Şi zarvă mare peste vii…

Din mâini ţesute-n flori de ii

Coboară iz de razachii

Spre ale teascului izvoare !

***********

Dar ce să mai întreb prorocii (!)

Căci mi-au ajuns ochii s-o vadă

Pe Mărioara prin ogradă,

Înnumărând, pusă pe sfadă,

Că tot nu îi ieşeau…bobocii !

VALERIU CERCEL