De n-ar fi existat prostia

Şi viciile-n astă lume,

N-am fi ştiut ce-i parodia

Şi…care-ar fi ştiut de glume ?!

****

Noroc că El, deloc zgârcit,

Pe lângă celelalte toate,

Mărinimos ne-a oferit

Şi-aceste daruri minunate,

****

Aceste scumpe nestemate,

Ce umoriştii le-au bătut

În fraze, rime sincopate,

De când umorul s-a născut,

****

Maeştrii înzestraţi, ce-n viciu

Lovind, îl fac pe cititor

A trece prin acel supliciu

Produs de musca de pe bor,

****

Sau, care iau peste picior

Năravuri, ce mereu apar,

Bătând în şa cu pana lor,

Doar o pricepe vr’un măgar…

****

Însă de-un timp, fără pudoare,

Uitând de artă, telelei,

Au apărut şi unii care

Făcut-au bâtă din condei,

****

Şi nu atacă vr’un nărav,

Ori vicii, ca cei stilaţi,

Ci, cu-n umor ieftin, bolnav,

Lovesc direct în viciaţi,

****

Râzând cu patimă, aprinşi,

De câte-o perso…nulitate,

Fiind, în tagma lor, convinşi

Că fac umor de calitate,

****

Dar, de i-am pune la cântar

Cu-adevăraţii aşi, din sfere,

În termen ecoliterar,

Sunt triviale…hahalere,

****

Aşa că, de privim în plan,

De vicii râd cei stilaţi,

Iar hahalerele,-n alt clan,

Fac haz, râzând de viciati,

****

Iar dac-ar fi să recitim

Despre “prostie”, în esenţă,

La umorişti din nou găsim

Această mare diferenţă,

****

Fi’ndcă şi-aici, precum se scrie,

Sunt împărţiţi în două oşti :

Maeştrii râd de ce-i “prostie”,

Iar hahalerele, de proşti.

VALERIU CERCEL