(poem de toamnă târzie)

Îmi amintesc, nostalgic, câteodat’,

Cât de naiv eram la vremea mea,

Copil fiind, aşa cum mi-a fost dat,

Sub poale de Carpaţi, în micul sat

Ce-atât de mare,-atunci, mi se părea (!)…

* * * *

Priveam, suind cu greu pe deal, în zori,

Gemând sub ale toamnelor poveri,

Căruţele-nspre cer, unde cocori

Dădeau înc-un ocol s-alunge nori

Ca stelele să licăre în seri,

* * * *

Şi-a doua zi iar frunze tresăreau

De piatra sub copite ce scrâşnea

Când boii-n jugul crâncen se-opinteau…

Frumoşi, dar şi ce mândri arătau (!)

Cred că şi Grigorescu gelozea…

* * * *

Dar se-ntâmpla, sub cerul neguros,

Cum toamna-şi cerne ploaia de sudori,

Un car, urcând pe deal, cu fân, burtos,

Prin colbul pân’ la glezne de clisos

Că se-nglodea în coastă uneori,

* * * *

Când ăl mai bun, din boi, şi mai vânos,

În jug se opintea, privind spre cer,

Trăgând, şi car, şi p’ăl neputincios

Care,-n genunchi, târât, fără folos,

Căta să mai şi-mpungă, de mizer…

* * * *

Târziu am înţeles, cu ani ‘napoi,

Trecând prin şcoli înalte, la Bucale,

Că, ce văzusem eu , în sat la noi,

Nu se-ntâmpla, de fapt, numai la boi

Ci şi la multe alte animale.

VALERIU CERCEL