MAMA

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieţii, regăsesc 

Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,  

Am înţeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut

Prin ochii şi prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

 ****

O văd şi-acum, ce vis frumos ! la patru anişori ai mei,

Când o priveam numai de jos, tot agăţat de fusta ei,

Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, şi-apoi bucate,

De-aveam impresia că ştie ca să le facă ea pe toate,

 ****

Dar când crescusem puţintel, făcând “cei şapte ani de acas’”    

Fi’nd primul ei învăţăcel, şi “corijent” nu am rămas (!)

Eram convins sută în mie, şi cât de mult o admiram,

Că dumneaei mai multe ştie chiar decât eu mi-nchipuiam !

 ****

De-abia prin şcoală, eu boboc, ştiind ce-i prin abecedare,

Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,  

Iar pe la şaişpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)

Ii răspundeam, şi cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,

 ****

Ca pe la optuşpe… ce ani ! mergând la dans cu prima fată,

Când s-a zgârcit mama la bani, mi s-a părut că-i demodată…

La douăzeci şi cinci ajuns, cu facultate, sus de nas,

Mă minunam, mai pe ascuns, cât de…în urmă a rămas (!)

 ****

Iar pe la patruzeci, povaţă, se întampla că îi ceream,

Ştiind atât de multe-n viaţă,  cam după ce eu hotăram,

Iar la cinzeci…n-o deranjam, şi nu eram într-o ureche…

Aşa pe-atuncea o vedeam, bătrână şi de modă veche…

 ****

Dar iată că la şaizeci şi…mulţi dintre voi nu vă daţi seama

Cam cât de mult eu mi-aş dori un sfat, o vorbă de la mama,

Cu şcoala veche ce-a făcut, prin ce-a trecut în anii grei,

Să o admir ca la-nceput când mă ţineam de fusta ei,

 ****

Chiar de mi-ar fi puţin cam teamă, cicălitoare cum e ea,

Aş asculta-o că mi-e mamă şi mai ales la vârsta mea,

Că ce păţeşteee, nu vă spui, tăticu’, da’ nu-i supărat… 

Şi-acuma stă pe capu’ lui…ca să se lase de fumat !

_____________

  BANII…N-ADUC FERICIREA

 

Pe cât e de paradoxal, aşa cum astăzi omenirea,

Convinsă de un fapt real, că banii n-aduc fericirea,

Se zbate,-aleargă clocotind, având probleme foarte mari

La gândul că,-ntr-o zi, muncind, vor deveni milionari,

 ****

La fel şi eu, săptămânal, pensionar de meserie,

Cu-al meu noroc congenital iau un bilet la loterie,

Căci tot mereu cum socotesc, nu-mi pare-a fi o aberanţă,

Câţiva mangoţi de investesc într-o asemenea speranţă,

 ****

Şi-n special, pentru covrig, o şansă nu cred că există 

În viaţa mea ca să-l câştig dacă nu sunt înscris pe listă,

Jucând de ani, perseverent, aceleaşi numere cu gândul

Ca vreodată, evident, îmi va veni şi mie rândul,

 ****

De aia mă şi îngrozesc, ce-oi face când voi câştiga ?!…

Nici vorbă c-am să construiesc veceuri pentru bafta mea !

Însă, cu-atâtea milioane,  probleme grave s-or ivi,

Căsuţa mea cu trei şoproane, confort nu-mi va mai oferi,  

 ****

Iar tărăboanţa, un Fiat, cadou de la bunicul meu,

Părându-mi mic şi demodat, l-aş da precis la vr’un muzeu,

Ca să nu zic de Leana, care, ce-i drept, nu e ca-n prima zi,

Pe lângă o Lenuţă “mare”, mii de cusururi i-aş găsi…

 ****

Şi-apoi, mai mare mi-este teama, de-aş câştiga un sac de la bani, 

Gândind ce şoc ar fi pe mama, şi de trăit mai are ani,                   

Dar cel mai mult m-aş oftica pe-amicii mei ce, în neştire,     

Ar chefui, s-ar bucura…pentru a mea nefericire.

 VALERIU CERCEL