De s-ar vinde-n târg prostia,

Sau la mall în vr’un butic,

N-aş plăti la bloc chiria

Şi-aş lua şi eu un pic ;

****

Doar un gram şi-ar fi de-ajuns,

Chiar inspector prin Paşcani,

După cât aş fi de uns,

N-aş mai scârţâi de bani,

****

Iar cu două, fac prinsori

Că-ntr-o zi m-aş procopsi,

Aş vota de patru ori

Şi-aş scăpa de datorii…

****

Dar cu cinci, pe cinstea mea !

Aş fi sculă-n minister,

Plus că am şi-o pilă grea…

Văru’ Lică…e şofer,

****

Şi…de n-aş avea eu minteee,

La vr’un kil, n-ar trece-un an

Şi-aş fi, sigur, preşedinte,

Sau prin U.E., din cioban,

****

Însă, cu atâtea rele,

Nu se vinde-n galantar,

Că, la fel ca toate cele

Şi prostia e un dar,

****

Bâzâind, ca toţi deştepţii

Amărâţi şi ofticaţi,

Că doar proştii şi inepţii

Au fost binecuvântaţi.

VALERIU CERCEL