Mi-am potrivit costum de nostalgie,

Servesc din vinul nopţii—fin trotil

Şi plîng,strigînd la ceruri,să se ştie:

“De-acum nicicînd  n-am să devin copil!”.

Mai pot fi neauă albă  pe coline,

Mai pot să fiu copac de vulturi plin,

Ulcior cu miere duce-vor albine

Din floarea lui spre stupii din destin.

M-aş proclama stăpîn pe amăgire,

S-adorm la pieptul beznei ca un tril,

Dar sufletul din mine vă  dă ştire

Că eu nicicînd n-am să devin copil.

Mă voi visa poveste fără  seamăn,

Pe care-o regizează-un strănepot,

Sperînd în darn să-mi dau murirea-n leagăn,

Am să încerc s-o-ngîn  şi n-am să pot.

Tăceri voi cuvînta,le-o spune-n grabă,

Luna din palme să le-aşeze-n cînt

Şi  într-o zi,ca fiu al maicii-iarbă,

M-oi transfera în satul de pămînt.

Surîde-voi,falsînd,şi-atunce vîntul

Ca pe-o căinţă ce şi-o spune-n gînd,

Săpîndu-şi în priviri de stea mormîntul

Va tot monta tristeţea mea ,plîngînd,

Iar plopii mi-or şopti dinspre părinţi:

“Tu eşti copil de mult.Degeaba  minţi.”

TRAIANUS