A CÂTA TOAMNĂ-I ASTA?

Dansează picăturile de ploaie

în toamna ce-mi aduce amintiri

îşi udă vântul haina

prin vechile clădiri

Copacii se despoaie

bătrâne frunze cad

sub stropii grei de ploaie

se adună apa-n vad.

A câta toamnă-i asta

Ce vine lăcrimând?

Nu vreau ca să le număr

şi nu voi şti nicicând…

_____________

A VENIT TOAMNA

A venit toamna  încă o dată

am mai îmbătrânit puţin

sunt un şurub ce-a ruginit în poartă

ţi    şi scârţâie-n prelung suspin.

Aleargă frunze pe asfalt

şi se lipesc de el, prea ude,

când curge ploaia din înalt

fiorul toamnei mă pătrunde.

De mă cuprind melancolii

nădejdea mi-e, Doamne, la Tine

Eşti raţiunea mea de-a fi

că-n rest toate-s deşărtăciune.

_________________

CHEMAREA PLOPILOR

Mă plimb  pe lăngă plopii foşnitori

cu o sacoşă goală într-o mână

am luat-o, aşa, de ochii lumii,

să nu se creadă că-s nebună.

Că cine azi mai are timp

să le arunce o privire?

In lumea aceasta prea grăbită

plopii rămân doar amintire.

Eu am venit ades la ei

să mă înveselesc puţin

ei freamătă privind spre cer

şi parcă plouă din senin.

E bine, ca din când în când,

pe plopi să îi mai luăm în seamă

prin frunza lor cu murmurat  de râu

întotdeauna către ei ne cheamă.

________________

E TOAMNĂ

Ce vreme mohorâtă!

Copacii se dezbracă

o floare ofilită

aşteaptă să se treacă.

E vântul plin de frunze

le-ntoarce, le răstoarnă,

aleargă-n aer gâze

mă uit în jur: e toamnă.

_________________

FRÂNTURĂ DE SOARE

E toamna frântură de soare

ce peste câmp, uşor s-a întins

şi fără să prindem de veste

cu braţele ei ne-a cuprins.

E toamna o blândă chemare

ce brumă la tâmple ne-a pus

hai să simţim împreună

nostalgia timpului dus.

Să mai privim împreună

cum cade o frunză, planând

cum doarme pădurea sub lună

în cântecul vântului band.

___________________

IAR…

Stau la geam cu capu-n mână

iar  pisoiul toarce timpul

ca pe un fuior de lână.

Iar se schimbă anotimpul!

Plouă-ncet cu picuri mici

peste câmpuri, peste floare,

vântul taie ca un brici.

Toamna aceasta iar mă doare.

Amintiri mă-ncearcă iar

peste tot sunt frunze ude

totu-mi  pare în zadar.

Aş pleca , dar nu ştiu unde

__________________

INTREBARE

A cîta primăvară-i asta?

Au înflorit din nou castanii

iute şi pe nesimţite

trecură peste mine, anii.

Izvoare reci şi-nvolburate

brăzdară faţa mea curată

luînd cu ele tinereţea

ce nu se-ntoarce niciodată.

Drumul vieţii ce am parcurs

e mult mai lung ca cel din faţă

şi nici nu pot ca să-nţeleg

că sînt la margine de viaţă.

Mă străduiesc din răsputeri

ca să gîndesc mai pozitiv

dar cum pot, Doamne, să fac asta

îmbătrănind definitiv?

____________

LUMINAREA
Astăzi am uitat de Tine Doamne

M-am luat cu cele pămînteşti

Deşi ştiu că peste tot sînt rele

În locurile-n care Tu nu eşti

Chiar şi necuratul cîteodată

Face bine ca să dea dovadă

Că e bun şi noi îi dăm crezare

Deşi ştim că vrea ca să ne piardă

Si atît mă rog de Tine Doamne

Să mă ajuţi ca să-Ţi găsesc cărarea

Căci pe aici pe unde rătăcesc

Nicidecum nu aflu Luminarea.

______________

PRETINSA MOARTE

Doamne Te caut mereu

Undeva acolo-n cer

Si de n-am sa te gasesc

Doamne Sfinte simt ca pier

Caci nimic nu are rost

In asta lume muritoare

Daca nu putem umbla

Pe ingusta Ta carare

Ne desprindem tot mai greu

De placerile desarte

Si ne temem tot mai mult

De pretin sa noastra moarte

________________

RĂZVRĂTIRE

Evo, uite ce ai făcut

Mâncând mărul interzis

Ne-ai dăruit nouă moartea

Fără pic de compromis

Eu nu vreau să mor şi gata

Un izvor de-ar exista

Să beau din el nemurirea

Nici un pic n-aş ezita

Viaţa aceasta e frumoasă

Primăvara e un vis

Iar cei trei nepoţi ai mei

Sînt un fel de paradis

Si apoi unde să te duci

Tam nisam spre alte sfere ?

Eu mă rog de Tine, Doamne

Numai Tu îmi dai putere.

Căci izvorul nemuririi

e,Doamne ,numai la Tine

şi cu toţi vom bea din el

pe pământ de-om face bine.

_____________

DOAMNE, AJUTĂ-MĂ…

Doamne, ajută-mă să pot

să dau timpul înapoi

să fiu iar copilul mamei

fără griji, fără nevoi.

Părinţii, fă-i Doamne, tineri

eu, la lumina din stele,

să mă joc, ca altădată,

cu copiii, pietricele.

In livada picurată

cu argint din raza lunii

prea plăcut înfiorată

să scutur de roade prunii.

Când în ceaţa dimineţii

soarele varsă scîntei

eu, cu drag, să alrg descuţă,

către braţele mamei….

Dar, căruţa răsturnată,

lîngă plugul ruginit,

mi-aminteşte, încă odată,

că prea tîrziu am venit.

Bătătura e pustie

casa-nclinată-ntr-o parte

prin unghere ţes păianjeni

urlă vîntul în geamuri sparte.

Buruienile-n grădină,

mă întreabă, din ochi verzi:

“ce se întîmplă, Titină

Ai venit să ne mai vezi?

noi o ducem foarte bine

nimenea nun e mai sapă

nu ne trebuie nimica

poate cîteodată, apă.”

Mă plimb singură prin sat

soarele bate pieziş

simt cum mă cuprinde toamna

şi-mi şterg lacrima,furiş.

TITINA NICA ŢENE