SCAUNUL HARULUI

Se simte primăvara-n aer

copacii deschid ochii-n vânt

şi parcă simt cum creşte iarba

şi ghioceii din pământ.

O altă primăvară  vine

şi-mi înfloresc cuvinte-n gură

şi cad tristeţile din mine

ca florile de pe răsură.

Vino-n pădure să simţim

natura-ncet cum prinde viaţă

să ne cuprindă  primăvara

în nesfârşit-ai dimineaţă.

______________

CĂRAREA

Doamne Te caut mereu

Undeva acolo-n cer

Şi de n-am să te găsesc

Doamne  Sfinte simt că pier.

Căci nimic nu are rost

In astă  lume muritoare

Dacă nu putem umbla

Pe ingusta Ta cărare.
***************

Ne desprindem tot mai greu

De plăcerile deşarte

Şi ne temem tot mai mult

De pretinsa noastră moarte.

________________

VIS

Miroase a iarbă  crudă şi a floare

Copacii râd cu răsăriri de muguri,

Noi  în livadă  suntem iarăşi singuri

Şi ne-mpletim un vis din razele de soare.

Toate par mai clare în răcoare,

Cerul se apleacă peste noi,

Culegem flori din verdele zăvoi

Şi legăm cu raze buchete de cicoare.

______________

AŞA-I VIAŢA…

M-am întors la mine-n sat

şi-am găsit casa-ntr-o rână,

nimeni nu mai stă în ea

decând s-a dus maica bună.

Râul Beica clipoceşte,

via s-a-necat în ruguri

deşi nimeni n-o munceşte

tot mai dă vreo doi-trei struguri.

Părul, nucul şi gutuiul

sânt deja cam ofiliţi,

nu e nimeni prin ogradă

să simtă că  sânt iubiţi.

Lângă prispă-n grădiniţă,

Prea plăpândă, o zambilă

a-nflorit şi anu-acesta,

îmi vine să-i plâng de milă.

De-atâta singurătate

a secat apa-n fântână,

cumpăna a-nţepenit

şi se sprijină de lună.

Parcă văd pe-a mea măicuţă

stând la masa cea rotundă

şi tăind cu o aţă albă

mămăliga aburindă

Şi pe noi, cei opt copii,

râzând din orice nimicuri

eram tineri şi frumoşi

cum puteai să nu te bucuri?

S-a dus mama, s-a dus tata,

sus în deal la cimitir,

le-am aprins o lumânare,

le-am sădit un trandafir

Şi, apoi, ne-om duce noi

c- aşa-i viaţa, trecătoare,

vor venii copiii noştri

să ne aprindă o lumânare.
***************

Multe aş putea să  fac

acuma am chiar şi banii

dar toate ar fi în zadar

nu putem întoarce anii.

Deşi, aşa cum se spune,

niciodată nu-i târziu,

am să constuiesc o casă

şi-am să alung acest pustiu.

_______________

PĂRINŢII

Dacă mi-ar trăi părinţii

Să le spun pe unde am fost

Aş fi mult mai fericită

Viaţa mea ar avea rost.

Dar părinţii mi s-au dus

Până dincolo de stele

Am rămas aici cu plânsul

Şi cu dorurile mele.

TITINA NICA ŢENE