IZVORUL DIN TUGĂ
Când cântă guguştiucul printre blocuri

îmi aduc aminte cum la mine-n sat

juca, în aer, fagure, căldura,

iar eu mergeam, cu tata, la arat.

Tata-ntorcea cu plugul brazde lungi

iar eu eram cu gândul doar la masă

când boii se vor odihni şi vor bea apă

şi noi vom sta sub salcia pletoasă.

Tata-mi spunea atunci poveşti cu zâne

iar eu beam apă rece dintr-o tugă

de pe ştergarul alb, pe iarba verde,

mâncam cu poftă ceapă, mămăligă…

Dar tata nu mai e, nu e nici plugul,

nici boii ce trăgeau din greu la jug,

curtea-i pustie, casa stă  să cadă

iar buruiana creşte din belşug.

Şi dacă aş putea întoarce timpul

să merg sub salcia pletoasă  de la drum

să mai mănânc aşa mâncare simplă

dau toate bunătăţile de acum!

______________

PE APROAPE E CRĂCIUNUL

Parcă-i primăvară, Doamne,

iar pe-aproape e Crăciunul,

caut anii tinereţii

şi nu mai găsesc niciunul.

Umedă îmi e privirea,

mângâi  creanga de copac

mi-o imaginez în floare

înghit  lacrima şi tac.

Şi e, totuşi, iarnă, Doamne,

într-un decembrie rebel

ce nu vrea să intre-n schema

iernii acesteia, de fel.

Câte ierni şi câte toamne

au trecut, nici nu mai ştiu,

doar atâta simt eu, Doamne,

că mi s-a făcut târziu.

________________

UITARE
Bolnavi şi trişti ne sunt bătrânii,

au mai  trecut peste o toamnă,

iar de la viaţă nu aşteaptă

decât un frig, cumplit, la iarnă.

Au vrut ca să trăiască bine,

mai au puţin până la  noapte,

dar s-au îmbogăţit aleşii

iar ei în… viaţa după moarte.

Conducătorii se tot ceartă

şi  altceva nu au în minte

decât că-i foarte împortant

ca să dea jos pe Preşedinte.

Această  ură i-a unit

că lup cu miel se-mpreunară

uitând, de tot, bătrânii noştri,

uitând de biata noastră ţară.

________________

CU FIECARE ZI MURIM CÂTE PUŢIN…

Cu fiecare zi murim cîte puţin

dar noi de asta nu avem habar,

ne străduim din ce în ce mai mult

să strîngem de-ale gurii în hambar.

Nu mai privim un răsărit de soare

şi nici o frunză legănată-n vînt

uitînd că-n viaţa aceasta trecătoare

sântem doar o umbră pe pămînt.

Şi trece timpul, aşa, pe nesimţite

cum trece ploaia-n zilele de vară

şi ne trezim, deodată,  Doamne,

că viaţa  noastră ni se face seară.

________________

TRISTEŢE

La colţ de stradă  o bătrână

cu un buchet de flori, plângea,

frigul îi pătrunsese-n oase

iar florile nu le vindea.

Şi se ruga de trecători

dar nimeni nu o lua  în seamă

deşi aproape pentru toţi

putea să fie un fel de mamă.

M-a cuprins un fel de milă

şi-am cumpărat acele flori

iar bucuria-i din priviri

mă urmăreşte deseori.

TITINA NICA ŢENE



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.