NATURI LICHIDE

M-am cocoţat cu ploaia
pe colţul unui bloc
scuipând satisfăcute
peste mărunţii străzii
crucificaţi de-a latul
de unicul lor scop
să-şi ducă ziua-n casă
şi să-şi hrănească plozii.

Râdeam că nu-s ca ei:
hrănitu-m-am cu fluturi,
călcând prin ochiul bălţii
cu tălpi de clopoţei
în ritmul unor tobe
şi-apoi prin aşternuturi
pierdutu-m-am cu cerul
rănit de curcubei.

Cu gestul ca al mamei
îşi face plopul pleata
şi-şi sprijină cu fruntea
durerea ca-ntomnat
pe un genunchi de ploaie;
parcă-l şi văd pe tata!
Pe umăr bate toaca
jelind că-s condamnat

să mă preling din nalturi
prin transparenţa ploii
spre crăpături de palmă
căci încă n-am găsit
de-i toamna blestemată
sau mi se joacă zeii
cu ocheade să-mă-ncerce
de-am sufletul lichid.

TANIA RAMON

_______________

POEMUL LUMINII MIGDALATE

Aşa precum e toamna, ce sadic s-a impus

Prin siluirea verii cu glasu-i de tutore
Făcându-şi umbra-n ceară cu firavul păiuş,
Vor fi cele mai grele acele prime ore

Când se răceşte ceaiul şi-n ochii se încurcă
Modelul de pe masă cu-n colţ de rai promis.
Soldaţi stau să perinde spre tâmpla care încă
Mai macină la digul ce uşa l-a prezis.

La fel vor fi şi primii ani. Vor trece apoi
Când vor toci şi masa ce coatele ne-a strâns
La ceai, ca să-l sorbim? Uita-voi de convoi
Şi de strâmtoarea zilei, de orbul care a plâns?

Cristaluri verzi scăpate-n teluricul imens
Pe orbitele olive vor epata oglinzi
Căci cea mai grea ţi-e viaţa până vei dai un sens
Luminii migdalate din ochii mari şi blânzi.

TANIA RAMON



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.