CEAS ALBIT

Arde steaua luminînd distanţa

Rouă-n buze iarba poartă

Ceas albit al dimineţii

Mi-ai promis o altă soartă

Timpul curge în clepsidre

În poeţi dureri şi spaimă

Numai îngerii albaştri

Şi cu marea se îngaimă

Ochilor căprui-lentile…

Ştiu că mă încearcă vina

Că nu m-a uitat Augustus

Şi-am iubit-o pe Corinna

_________________

OGLINDA

S-a dus bruma de tinereţe deodată

Cu liniştea din casa noastră

Deasupra stejarilor canadieni

S-a dus totul într-o vagă  uitare

Venele se-ngroaşă peste pulpe

Genunchii-s moi tociţi ca piatra fântânii

Pisoiul nici nu  miaună,el ar vrea

Să poată vorbi să fie stăpîn

Peste porţelanuri şi alte obiecte

Încremenite-n vitrine

Doar oglinda culoarului stă

Ca o proastă ce-şi arată goliciunea

Stă aşa mută  îşi arată averea

Crengile de tei zac aruncate în colţ

Lângă uşă mireasma lor ne adoarme

Trecem în vise vârtoase ca într-o

Apă străvezie în care

Plutim fără noimă

Toate s-au dus numai florile

De tei stau la uscat pe ziare

Doar oglinda ca proasta-şi arată

La toţi goliciunea.

____________________

PRICEASNĂ
Hai,spune Fecioară

Că primăvara e sfântă

Când lumina răsare pe lume

Sufletul exaltă şi cântă,

Că pomii-s cuprinşi

În corole de flori

Firul de iarbă-nverzeşte

Sub văzduh fără nori

Prezenţa ta e un duh

Ce porneşte lumina pe munte

Aripi de înger înfloresc în grădini

Văile trec în valuri cărunte,

Cât de firesc se aşterne

Zumzetul ce sporeşte

Să revină la viaţă

Toată fiinţa-şi doreşte…

Ascultă măicuţă

Rugăciunea străbună

Fă să-ncolţească în lume

Sămânţa cea bună.

ŞTEFAN JURCĂ



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.