VOI TRĂI…
O voi lua de la capăt

Aşa îmi spuneam. Ştii.

De mâine…viitorul

Voi face sport, voi trăi, voi iubi. Voi?

Acum e doar o perioadă de tranziţie

Ştii. Repetiţia. Preludiul.

Totuşi unii oameni mor firavi. Nu noi!

Libertatea supremă e o temniţă

Trecutul o oglindă care stă cu spatele

O locomotivă. Oamenii fug să o ia de la capăt.

Uneori ameţesc, am o stare confuză

de slăbiciune

Am să fac sport

Voi fi puternic

Zilele trecute mi-a căzut un dinte

Mă simt bătrân. Urât

O alveolă goală

Ecouri. Un inorog

Fildeşul dragostei

Desigur şansa mediocrităţii

Voi iubi, voi citi, sigur că da

Voi fi cult şi slab copleşit de

bubele singurătăţii.

Dar ce voiam să spun? A da!

Voi trăi….totuşi.


TE CAUT
Constelaţii de oxigen într-o vază cu apă

Caut o femeie în care să-ncapă

Universul întreg, dorinţa mea toată,

Formele şi toate senzaţiile

O femeie nouă mereu,

Curcubeu şi cascadă

Care să răsară, să explodeze, să ardă

Să facă din mine ce vrea

Atom, om sau stea

Tot timpul să ia şi să dea

Sângele din inima mea

Să ne topim într-o singură fiinţă

Într-un orgasm de conştiinţă

Într-o furtună de zbor şi splendoare

Din care naşte şi moare

Viaţa cea verde şi luminoasă

Femeie frumoasă urcându-mă-n cer

Între constelaţii şi îngeri de miere

Până sus, sus la Dumnezeu

Unde nu mai eşti tu sau eu

Doar adevărul, lumina şi viaţa!


COMOARA TRISTĂ

Generalii s-au urcat în tren

Războiul e pierdut, o ştiu cu toţii

Şi-ncarcă sute de vagoane mari

Cu tot ce-au jefuit în timp ca hoţii.

Cu garda personală, cu muniţii,
Cu câteva surori pentru răniţi,

Cu-arhiva bătăliilor pierdute

Şi-o mână de spioni descoperiţi.

Şi-ncepe goana către vizuină
Locomotiva geme de efort

Iar la opriri se abureşte toată

Se-nchide ca şi pielea unui mort.


Prin staţii generalii mai adună

Câte-o comoară sau câte-un muzeu

Cu care umplu multele vagoane

Ale acestui tren mereu mai greu.

Şi fuga lor devine mai înceată
Iar generalii au priviri uriaşe

Dau ordin ca să se dezlege grabnic

Vagoanele răniţilor în faşe.

Şi fuga se continuă bizară
Adăugând vagoane cu averi

Şi semănând tot ce-i în plus în urmă

Spioni, soldaţi, muniţii, armurieri.

Aflaţi în situaţia ciudată
Când nemaifiind nimica de lăsat

Înconjuraţi de aur, diamante

Chiar generali-n gol s-au aruncat.

Unul pe altul, până când, în urmă,
În ordine crescândă morţi pe drum

Cu faţa răvăşită de izbândă

A mai rămas un general nebun,

Dar şi el va muri căci nu e cine
Să-l apere de-acest pierdut război

De inamicul care iată, vine,

Să-şi ia comoara tristă înapoi.

RODICA ELENA LUPU



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.