~Olga Alexandra Diaconu: Poeme

SUNT EVA ŞI MĂNÂNC UN MĂR
Sunt Eva şi mănânc un măr

să aflu cum a-nceput viaţa

şi port în suflet un pridvor

ca să contemplu dimineaţa

Dă, Doamne, norii mai la nord

să iasă soarele din ceaţă,

să-mi crească-n suflet un fiord

să simt că am pătruns în viaţă

Aveam pe suflet o perdea

ce mă ţinea învăluită

în necunoaştere şi-aş vrea

să nu am viaţa prea cernită

Sunt Eva, da, şi am uitat

în clipă să-ţi dau ascultare

De nu era întâi Adam,

nici eu nu mai aveam cărare

L-ai vrut doar singur mai întâi,

născut din lacrima iubirii

ce-ai pus-o gaj şi căpătâi

ca să susţină capul firii

Şi lucrurile-n jurul lui

stăteau ca el să le numească

prin schimburi tainice cu ele

şi-ncet iubirea să le-o crească

Dar, Doamne, cerul cobora

peste Adam lumina-n sită

şi nici un lucru nu vedea

de nu-i eram eu hărăzită

E-adevărat că trebuia

să vină-n viaţă mai întâi

Eu am venit prin voia Ta

în viaţă să îi fiu călcâi

Cum altfel ar putea umbla

prin lume voia să Ţi-o crească

fără să-şi sprijine-n sanda

tulpina cea dumnezeiască?

Eu sunt lumina ce-o lăsai

să-i stea doar adormită-n pântec

Nemuşcând mărul, mă voiai

doar pasăre, nu voiai cântec

Dar, Doamne, cum aş fi putut

să separ cântecul vieţii

de cântecul din suflet rupt

când dau bineţe doar tristeţii?

Cum s-ar căli sufletul meu

să poată-n vis doar să Te-atingă,

să ştiu că Tu eşti Dumnezeu

ce laşi durerea să mă-nvingă?

Durerea s-o transform în cântec

m-ajuţi tot Tu din fruntea bolţii

când mă pătrunzi să fiu avânt

ce şterge baierele nopţii.
6. IV. 2008

______________
BĂRBAŢII
Bărbaţii sunt

o străfulgerare de cer

când ţi-e trupul prea strâmt

şi-ai un suflet prea mare,

dar tot ei sunt

şi îngusta cărare

dintre bine şi rău

într-un vârf de hanger

Bărbaţii sunt

voinici preistorici

ţinând cerul pe umeri,

dar ochii-n pământ

şi-au auzul beteag

când vrei viaţa să-ţi numeri

clipă cu clipă

aşteptând veşnicia,

înţepenită în tine

cum prăselele înţepenite-n briceag

Bărbaţii sunt

tot ce-i mai rău şi mai bun

pe Pământ –

aerul sunt.
23. I. 2008

______________

AZI, UN STRIGĂT NEAUZIT
Azi

un strigăt neauzit

se desprinde din mine,

din oceanul rotit al stihiilor

ce mă supun

şi se face arc peste cer

Nici nu mai ştiu

cum e

când mă adun –

sunt doar deschidere

şi-o lumină tresaltă în mine,

semn pentru drum

De când ai plecat,

am învăţat să respir litere

şi alfabetul răspândit

în scisorile tale

îmi face mersul mai viu,

mai înalt

Am sufletul transparent

de iubire

şi păsările se rotesc

atât de sus,

parc-ar scrie cu aripile

gând înflorit spre tine dus

Simt un avânt de sevă

în mine,

devin copac,

nici rădăcina nu se mai ţine –

vrea să m-apleci

peste margine

şi-n noaptea asta,

chiar fără tine,

tot am să ard.
29. III. 2008

______________

MI-AU ÎNFLORIT OBRAJII
Mi-au înflorit obrajii

de iubire

şi gândul penrru tine-i

înflorit

şi m-am gândit

că poate-ar fi mai bine

în plisc de porumbel

să ţi-l trimit

Şi-ţi mai trimit

şi-o floare din grădină  -

ca pe lumina ochilor

s-o ţii

tot proaspătă în vaza

de lumină

ascunsă-n piept

ca vaza inimii

Şi, poate, pe-nserat

am să m-ascund

chiar eu

în vântul cu-adiere lină

şi-am să-ţi închid

pleoapa-ntr-un târziu

să fiu eu

vinovata fără vină.

21. III. 2008

______________

AZI AM VĂZUT PRIMUL

POM ÎNFLORIT

Azi am văzut

primul pom înflorit

şi albul florilor

mi-a prins făptura

În jocul stihial nebănuit

în mine clipele porneau de-a dura

Parcă un roi de-albine

ce voiau

să-şi schimbe casa

duse de regină,

în mine purtau zumzet

de trezire

şi-acuma simt un zvâcnet

ancestral

de parc-aş fi pătrunsă de iubire

Sunt creangă înflorită

în ascuns

şi mâna în neştire

îţi mângâie

conturul străveziu

şi luminat

ce vreau să-l port în suflet

pe vecie.

21. III. 2008

______________

SUNT PRIMĂVARA AJUNSĂ-N

TOAMNA VIEŢII
Sunt primăvară

ajunsă-n toamna vieţii

şi înserare

pătrunsă-n dimineaţă

Ca Diotima şi Hyperion

aş vrea să fim

într-o cămaşă-a sorţii

să fim viaţă

Aceleaşi litere să descifrăm

în taina vieţii

şi acelaşi sunet,

chiar dacă clipele se-mpotrivesc

şi-n noapte, poate, prima

eu alunec

Nu te-ntrista –

petală cu petală

bobocul se desface,

nu deodată

când ultima petală

se deschide,

prima e ofilită

ca şi-n soartă

Sunt zilele petale ofilite

şi adormite sunt în ghemul nopţii

Să le trezim pe toate

dintr-odată

când soarele iubirii

dă brânci vieţii!
21. III. 2008

______________
DĂ BUZNA VIAŢA-N MINE

DE O VREME
Dă buzna viaţa-n mine

de-o vreme –

nu bagă-n seamă

că am părul nins

şi sufletul mi s-a-nălţat

cât cerul

şi vrea să fie în iubire prins

Păşesc pe stradă

şi nu ştiu

în taină

cine îmi leagănă lin paşii

şi cine mi-i repede-n graba zilei

de parcă s-au trezit din somn apaşii

Păşesc în vis

şi se coboară cerul,

pleoapa se deschide înăuntru

să afle-n noaptea vieţii, adevărul

Văd o lumină cum se contopeşte

cu cerul meu

şi îmi topeşte norii -

mă mângâie pe suflet mâna ta

şi-n creştet se rotesc acuma sorii.

21. III. 2008

______________

SE CAŢĂRĂ MUNŢII  PE SUFLETUL MEU
Se caţără munţii

pe sufletul meu

de-atâta avânt! -

simt anotimp luminos

cum mă învăluie

fără cuvânt

Astăzi

pe frunte mi-am pus

o coroană ascunsă –

de zboruri albastre de păsări

mă las pătrunsă

Nici nu mai ştiu

cum e mersul pe stradă,

parcă plutesc

şi-am auzit

că toţi vor să vadă

cum înfloresc

Dar eu deschid petalele zilei

doar pentru tine

şi-n noapte aştept

sufletu-ţi ′nalt

să cânte în mine.
23. III. 2008

______________

ÎŢI SIMT DEPĂRTAREA
Îţi simt depărtarea

ca o adiere de Duh Sfânt

O simt conturându-se

în fiecare celulă

în fiecare gând

Blândă binecuvântare

depărtarea ta,

mai apropiată decât

dacă m-ai ţine de mână

Sufletele noastre

se amestecă

precum aburii,

precum norii,

glasurile noastre

neauzite

se caută şi

se îngână

Privirea mea

e-atât de mirată,

fiindcă ai apărut

chiar când mă dezvăţasem

să mai aştept

încercuindu-mă

în mine

de-atâta înserare

precum bastonul din Cartea Sfântă

Un rotocol de nor,

plutind lin

deasupra capului meu

c-un bob de lumină

furat din fruntea ta,

m-a adormit o clipă

ca să-i aud vrerea:

fii nuntă!

Şi-am înverzit.
9. III. 2008

______________
NU CRED CĂ MI-AJUNGE PĂMÂNTUL
Nu cred că mi-ajunge Pământul

nici Cerul

să te cuprind

şi-atunci

te-nchid în sufletul meu

te fac prizonierul

ce piere iubind

Nimeni nu ştie,

numai tu poate,

să mă desferece,

să mă prefacă

pe nesimţite

în ascunsă petrecere

Adânci primordii

să se desprindă

din trupul meu,

prispa s-o ţeasă

şi s-o cuprindă

cu Dumnezeu

Poate-ntr-o seară,

când o vioară

mă va cuprinde

în trupul ei,

voi fi arcuşul

care să-ţi cânte

ca pentru zei.

21. III. 2008

______________

SIMT CUM MĂ CUPRINDE PACEA

Adorm

şi simt

cum mă cuprinde pacea –

lin mi-o trimiţi

pe-o geană de lumină

când îngeri blânzi

mă leapădă de tină

Mă fac subţire

străvezie

şi plutesc,

pătrund în vis

cum aş pătrunde-n moarte

şi sunt mai trează

ca-n lumina zilei

şi-n clipă-aduc

departele, aproape

Nu mă trezi

rotindu-ţi nemurirea

deasupra mea

cum se rotesc doar norii –

în vis

e totul adevăr

şi-aş vrea

cântec să-ţi vin

pe vălul înserării.
21. III. 2008

______________

O ARMONIE DEVIN
O armonie devin

când, de tine sorbită,

mi-e sufletul plin

Ca-ntr-o simfonie

mă las pătrunsă

mereu de-o melodie

tot mai ascunsă

Cât de uşor putem

cu sufletul s-atingem cerul,

cât de uşor putem

să îl străpungem cu hangerul

Mereu o linie de plutire

în noi o găsim,

mereu o respingem

şi-n derivă plutim

Ca-ntr-un balet romantic

să ne-arcuim mersul pe poante

pentru notele grave şi-înalte

Ca-ntr-un balet modern

să călcăm drept şi-apăsat

sufletul să se desferece înspre Înalt
25. III. 2008

OLGA ALEXANDRA DIACONU