Celor care se gândesc la moarte

I.

Nu mai spune ,,vreau  să mor, viața n-are niciun sens”,  spune mai bine ,,azi simt că trăiesc,  nu  știu de ce ieri am vrut să mor”

***

Și diminețile au uneori ceață –

ceața melancoliei sau a disperării

când simți că viața ți se scurge din trup

și n-o poți opri, stai în amorțire,

(deși te miști, deși mănânci din când în când

fără nicio poftă, deși rezolvi  treburile de primă urgență, ca un automat),

dar, uite, soarele a răsărit din nou,

mai luminos ca ieri,  sufletul tău l-a trezit,

sufletul tău care e mai luminos ca soarele,  soarele se oglindește în el,

toată iubirea lumii se oglindește în tine

când înveți să te iubești din nou.

______________

II.

Nu există viață și moarte,  există doar

viață și moarte a sufletului –

totdeauna se ascunde  un  suflet viu sau un suflet mort  în spatele vieții sau în spatele morții –

e mereu același suflet care se trezește sau moare

****

Vezi, sufletul tău e azi iarăși senin

cum e cerul după furtună, orice suflet are

un cer și un iad care stau mereu în balans

ca să păstreze armonia ființei tale

****

Copacul nu se întreabă  de ce are sevă sub coajă,

se lasă doar învins de anotimpuri,

el  înverzește și înflorește de bucurie –

frunzele și florile sunt  cuvintele lui,

bucuria lui e chiar sensul vieții,

bucuria ta e chiar sensul vieții,

așa că  bucură-te fără niciun motiv

****

Ca o beție de viață sunt diminețile sufletului

când ieșirea din somnul cețos

te ridică pe culmea cerului

de unde  te poți oglindi  în fântâna  cea mai limpede și mai adâncă a sufletului tău

Ca o beție de viață sunt diminețile sufletului

când cu ochi de copil înveți să privești

din nou prospețimea naturii

****

Uite, flori multicolore s-au avântat pe gardul putred dinspre vecini, aerul e cald și prietenos

ca atunci când, înfășurați ca într-o cămașă, un el și o ea credeau că veșnic doi va rămâne unu

****

Singurătatea e doar dorul de sine, acel sine pe care nu-l poți cunoaște fără un altul, frumusețea dimineților e numai în noi, numai în noi,

natura doar potențează frumusețea ascunsă a dimineților,

tufe și flori de tot felul îți întâmpină pașii

când mergi, păsările par să fie aceleași ca atunci când credeai că viața e numai un zbor,

un scaiete ți se prinde prietenește de umăr, iar

o crenguță de măr se sacrifică din iubire

rămânând agățată în părul tău,

roua e la fel de proaspătă și rece sub tălpi

și oglindirea soarelui în boabele ei îți spune

că cerul a plâns pentru tine

Dacă soarele încape într-o boabă de rouă,

dimineața nu încape în sufletul tău?…

______________

III.

O altă dimineață va urma după această furtună,

gândește-te, o altă dimineață a sufletului tău!

Gândește-te la ea în timp ce treci prin furtună,

primește uraganul sufletului cu gândul

la liniștea ce va urma

Gândește-te, vei fi ca o omidă transformată în fluture, gândește-te la zbor, numai la zbor

și nu vei simți căderea

****

Mergi cu mâna ascunsă în sân, în sânul în care se zbate pasărea sufletului

Păstrează-i zborul lin, zbaterea ei să devină o tresărire ușoară, o revenire la viață din abisul uitării

****

Iubește melancolia sufletului,  lasă-te deșirat de tristețe, pentru ca apoi să-i poți gusta bucuria

Cum pânza dintre viață și moarte, pânza dintre bucurie și tristețe

Privește natura și vei vedea viața și moartea îmbrățișându-se, slăvește-le iubirea!

și sufletul tău va răsări de sub frunze

umede și veștede.

______________

IV.

Nu există moarte, există doar un alt fel de dimineață a vieții ce transcende prin carne și sânge

Nu te plânge de pietrele colțuroase întâlnite pe drum, ele anunță bucuria de la capătul drumului

Nu vei avea viziunea ansamblului, dacă nu cunoști mai întâi fragmentele vieții ce se nasc deopotrivă din bucurie și durere

Desprins din haina de carne, vei învăța să gândești și să simți numai cu inima, vei învăța, în sfârșit, că nu există nimic în afara iubirii, iubirea care cuprinde totul ca în niște cercuri concentrice

pentru ca fragmentul din tine să simtă Întregul.

****

Numai diminețile contează, diminețile sufletului

care îți revelează brusc sensul vieții

tocmai când urci pe culmea cea mai înaltă a valului, când, învăluit în roșul îndepărtat al aurorei, uiți de fragilitatea valului și,

preocupat de miezul adânc al vieții, traversezi cu împătimire, moartea

****

Să iubești diminețile –

ele sunt mereu o altă trezire din ceața morții,

din moartea sufletului,

să iubești diminețile –

ele sunt mereu o nouă naștere,

o nouă poftă de viață

Când nu știi să iubești diminețile,

privește roua cum oglindește soarele, privește soarele cum alungă întunericul,

privește frunza cum crește din creanga cea mai uscată, privește pământul crăpat

cum primește  ploaia mult așteptată

și nu uita că orice dimineață a sufletului

alungă norii din inima ta.

______________

V.

Sufletul tău, cu toate diminețile reunite în el,

cu toate diminețile fără ceață și fără ploaie,

dansa în jurul iubirii așteptând îmbrățișarea,

iubirea a făcut doar o jumătate de gest, cealaltă jumătate ai primit-o înapoi ca pe  un bumerang

care nu iartă locul țintit

****

Tu mergeai cu mâna sprijinită de inimă, de teamă să nu-ți iasă din piept, ca în urma unei lovituri de cuțit, dar într-o zi o pasăre ți s-a așezat pe umăr

și ți-a spus: eu sunt sufletul tău, întinde amândouă mâinile și-ai să poți să mă prinzi. Curaj!

17. IV. 2010

OLGA ALEXANDRA DIACONU