■ Nicolae Stancu

INSULA DE GHEAŢĂ

Pe insula de gheaţă ,lipsită de suflare,

Cu stânci a căror piscuri înalte atinge norii

Înlănţuind tristeţea, în sumbra condamnare

Un rătăcit de suflet aşteaptă-ntruna zorii.

Privirea-nceţoşată scrutează depărtarea

Sa vadă o fiinţă, să simt-aproape un om

Dar împrejur domneşte, cât vezi cu ochii, marea

Şi-n insula de gheaţă nu-i nici măcar un pom.

Îngenunchind pe piscuri, spre cer înalţă rugă

Cerşind îngặduinţa, de-a nu trăi-n pustii

Pe-obrajii care ard şiroaie-ncep să curgă

Iar gheaţa se transformă în râuri mici, zglobii.

Din cer, se-aude-o orgă, ce cîntă în surdină,

Îar munţii se topeşte, sub rîul plin de foc

Pe bolta fặră stele apare o lumină,

Prin cenuşiul nopţii,albastru-şi face loc.

Spre marea agitată, priveşte cu încordare

Să vadă-n orizonturi catargul salvator

Iar valurile-nalte izbesc cu-nverşunare

În insula de gheaţă şi-n tristul său decor.

Se prăvăleşte munţii, în hulpave adâncuri,

Iar stâncile de gheaţă se sfarmă-n zeci de mii

Înprăştiind răceala, în cele patru vânturi,

Trezind din amorţire întinsele câmpii.

Deodată, întreg vacarmul se pierde-n depărtare

Pe loc se-opreşte vântul, iar orga a amuţit

Pe boltă astrul vieţii strălucitor răsare

Şi mângâie prin raze, pământul înverzit.

La ţărm, din spuma mării, apare o zeiţă

Cu aură pe frunte şi ochi de peruzea

Din flori de aur poartă pe cap o coroniţă

Şi-n rochia sa dalbă strặluce ca o stea.

Pe umeri cad în valuri cosiţele de aur

Iar pieptul ca de piatră tresaltă-n mersul lin

Pe mijloc şerpuieşte, lucrat de-un meşter faur

O mică cingătoare, bătută în rubin.

Obrajii îi sînt petale, din rozele magnolii

Pe buze poartă pârgul cireşilor de mai

Prin genele-aplecate îşi slobozeşte solii,

Iar briza se dezmeardă în părul său bălai.

Suflarea sa topeşte zapada-ascunsă-n grote

Câmpia se răsfaţă în sute de culori

Privighetoarea-nalţă superbul tril de note

Spre bolta azurie şi fără pic de nori.

E primặvară iarăşi în insula de gheaţă

Şi-n suflet primavară, că pot din nou iubi.

În loc voi ţine timpul, s-o simt întreaga viaţă

Să-i gust din plin dulceaţa în orele tîrzii.

_______________

SATRA

Obosit de-alergătură,după deal bătrânul astru

Colorează-n roşiatec, cerul pân’acum albastru.

Palidă si somnoroasă-n lac ,îşi spală obrazul luna

Iar din neant apar pe boltă, stele, una câte una.

Cu aripa protectoare, noaptea acoperă pământul

Doarme tot ce e suflare ,doar puţin adie vântul.

Fermecat de vraja nopţii, Ionuţ fiu de-mpărat

Hoinăreşte prin pădurea ,ce-nconjoară al său palat.

Luna îi îndreaptă paşi, spre poiana cu narcise

Loc de tihnă şi de taină, unde făureşte vise.

Deseori îl prinde zorii, aţipind pe muşchiul verde

Sau din florile pădurii, împletind cununi şi jerbe.

Ochii îi scânteiază-n beznă, ca taciuni aprinşi în vatră

Când în poieniţă vede, instalat acum o şatră.

Ceartă, ţipete şi larma ,pângăresc tăcerea nopţii

Câini legaţi de coviltire scheaună cerându-şi porţii.

Caii, pasc în iarba grasă şi pe foc cazanu-i plin

Iar ţiganii beau din ploscă, rubiniul vin pelin.

Fetele-npletesc arginţii, în cosiţe şi în salbe

Pe vreo mâna de fâneaţă, stau bătrâni cu plete dalbe.

Mame legânindu-şi prunci, picotesc de-a zilei trudâ

Cu picioarele desculţe, zdrenţăroşi copii zburdă.

La un semn întreaga şatră, lânga foc se-adună roată,

Tamburinele bat ritmul, iar din cort apare-o fată.

Vântul şi-a uitat menirea, luna a oprit în loc

S-o privească pe Amanda cum dansează lânga foc.

Fiica codrului şi-a nopţii şi a şatrelor regină

Descreţeşte frunţi umbrite, zâmbitoare şi senină.

Zeci de tineri o adoră, prinsă-n dansul avântat

Ionuţ, ascuns prin preajmă, o priveşte fermecat.

Zorile destramă vraja, norii negrii se adună

Vântu-şi trâmbiţă prezenţa, prevestindu-se furtună.

Străjuiţi de-oşteni călare, şatra pleacă la palat,

Răspunzând poruncii date, de temutul împărat.

Cu privirile speriate, palizi şi cu faţa suptă

Se dau unii după alţii, ascunzându-şi haina ruptă.

Doamnele în rochii scumpe şi podoabe fără preţ

Îi priveşte cu mirare şi-ntorc capul cu dispret.

V-am chemat s-o daţi pe Amanda pentru a fiului plăcere

Să o scoatem la lumină, oferindu-i rang şi-avere.

Iar voi, părăsiţi ţinutul far’a-ntoarce înapoi

Să trăiţi cum vă e neamul, în mocirlă şi noroi.

Din străbuni avem menirea, de a fi în pribegie

Ne-am născut sub cerul liber, fără patrie şi glie.

Alungaţi din ţară-n ţară flămânzind şi în nevoi

Sântem pleava spulberată şi-a popoarelor gunoi.

Aţi propus să lepăd neamul, oferindu-mi rang şi-avere

Sa î-mi murdăresc virtutea, pentru-a fiului plăcere.

Cinstea, nu e de vânzare ,chiar dacă ţigani sântem

Peste şatră sânt regină, nu femeie în harem.

Peste dealuri noaptea ţese, pânză deasă de-ntuneric

Stelele-şi desfac corola şi-o cometă-n zbor himeric,

Vrajă şi dorinţi împarte ,strălucirea sa prin ani.

Prin păduri în miez de noapte, trece-o şatră de ţigani.

_______________

JUDECATA

Vestea că roşcata vulpe va fi astăzi judecată

Pentru furtul unei păsări,a cuprins pădurea toată.

Curioasele animale se îndreaptâ fiecare,

Să privească, cum dreptatea va ieşi triumfătoare.

În poiană-i zarvă mare,crengile sânt arhipline

Fiecare vietate vrea să vază cât mai bine:

Urecheatul bate toba, iar o coţofană-n zbor,

Cată prin pădure leul ,recele judecător.

Pe o cracă-naltă buha picoteşte-ntr-un picior,

Clănţănindu-şi colţii lupul, se declama aparator

Fiorosul urs priveşte asistenţa cu ochi răi,

Vulpea-n mijloc stă smerită încadrată de dulăi.

Am deschis şedinţa-n public ca să ştie fiecare,

Că prin fapta sa, roşcata a pătat a noast onoare.

Toţi cunoştem că pădurea trece azi prin clipe grele

Şi că ne hrănim cu raţii, stipulate pe cartele.

Datoria noastră este, pân-ce trecem de impas,

Să ne onorăm exportul consumând…din cea rămas

Să fim exigenţi cu hoţii, dând pedepse exemplare

Aplicând legea pădurii pentru mic şi pentru mare.

Pentru strălucitul logos, leului i se cuvine

Un viţel tăiat anume de mai marele jivine.

Iar micuţele- animale tremurând de frică,aflarâ

Cum dreptatea e deasupra, în această mică ţară.

_________________

TOAMNA

Covor de frunze freamătă pe-alei
Parfum de crizanteme şi de ploi
Lumina se-npleteşte pe sub tei
Pictând pe-asfalt copacii goi,

Castanii se distreazắ aruncând
Cu fructe la zburdalnicii copii,
Eu caut umbre şi te am în gând
Si te aştept din neanturi sắ revii.

Cu nostalgia zilelor fierbinţi
Mai caut încắ a noastrắ varắ
Te-aştept şi de va fi sắ minţi
Va fi un ultim tren din garắ.
______________

CERSETOAREA

Cu haina jerpelitắ,culeasắ din gunoi,
Dosind bắnuitoare bắnuţi-n cắptuşealắ
Femeia gârbovitắ de ani şi de nevoi
Mergea grắbit acasắ ,cuprinsắ de-ndoiala.

Intrase în alertắ,când pe alei zắrise
Înlắnţuitắ-noapte o umbrắ furişând,
O teamắ ancestralắ în piept se cuibắrise
Cu limba face cruce şi-o rugắ spune-n gând.

Pustiu prin preajmắ este şi nimeni sắ ajute
De fricắ glasul piere şi plumb are-n picioare,
Se-opreşte îngrozitắ de forţa unei brute
Ce parcắ din neanturi în faţắ îi apare.

Cu o voce rắguşitắ îi cere tot avutul
Strâns peste zi cu trudắ prin ploaie şi prin vânt,
În faţắ-i defileazắ şi vede-ntreg trecutul
Dar nu cerşeşte milắ,nu scoate un cuvânt.

În griji lasaţi de mamắ, ce-n alte ţắri plecase
Aşteaptắ pe bunica, acasắ, trei copii
Sânt mici şi le e foame, nimic nu le lắsase,
Doar o bucat’ de ceapắ tắiatắ în felii.

Bắnuţii pentru pâine ascunşi cu grijắ mare,
In cắptuşeala hainei culeasắ din gunoi.
Sắ-i dea?Mai bine moartea o ia pe-a ei hotare,
Femeie gârbovitắ de ani şi de nevoi.

Afarắ bate vântul şi flacara din lampắ
Se stinge-ncet timidắ,ca viaţa fắrắ rost,
Copiii dorm, cắ visul le e îndemn şi rampắ
Spre alte lumi mai bune,în care nu fac post.

Şi-n lumea lor cu îngeri,o zână le apare
E mama…braţe-ntinse,îi cheamă lângă ea
Tristeţea se topeşte,parcă nimic nu-i doare
Nici foamea şi nici frigul,doar dorul de o stea….
______________

STEJARUL DEZGOLIT

A mai trecut o vară şi frunza ruginie,
Dezbracă iar stejarii, plutind în ritm de vals.
Prin crengi doar vântul cânta, o veche simfonie
Cu note discordante şi necrezut de fals.

Aleile sunt goale doar frunze ameţite,
Se prind în hora morţii făcând un ultim dans.
Răcoarea te cuprinde încet pe nesimţite
Şi umbrele-nserării crează un suspans.

Închizi o clipă ochii şi-n faţă vezi trecutul,
Cu prima întâlnire când ore aşteptai.
Credeai că altă fată nu este-ntreg ţinutul
Şi luna ai fi dat-o pe-o noapte ca s-o ai.

Furai cu întrăzneală sărutul la o floare

Hrănind cu-a ei dulceaţă în nopţile de vis

Plecai în zori la alta s-o prinzi de cingătoare

Întreaga tinereţe a fost un paradis.

S-au dus acele vremuri şi toamna e târzie,
La tâmple ghioceii de mult au înflorit.
Doar frunze cad într-una pe-aleia cea pustie
Şi trist priveşte-n zare stejarul dezgolit.

______________

VINOVATIE

-Alo!Sǎru-mâna mamǎ,te-am sunat sǎ-mi dai un sfat
Sunt în trecere prin Londra,am rǎcit şi sunt gripat
Tu ce faci?Când vin acasǎ?Nu ştiu poate peste ani
Poate voi gǎsi fereastra de Crǎciun.Tu mai ai bani?

-Nu de bani duc lipsǎ mamǎ,dar tu stai printre strǎini
De când n-ai venit acasǎ au murit vreo cinci vecini
Dorul ne ucide viaţa,suntem trişti şi singurei
A murit şi ţaţa Floarea c-au plecat copii ei.

De Crǎciun în miez de iarnǎ şi la cumpǎnǎ de ani
Tata o chemǎ la dânsul, mai aproape…sub castani.
Plâng şi mǎ cuprinde teama când constat cǎ nu alinǎ
Şi gândesc cǎ pentru moarte port şi eu puţinǎ vinǎ.

Nu de bani ,de bunǎstare sau a strânge mari averi
Duc pǎrinţii noştri lipsǎ,ci de-acei care mai ieri
Le dǎdea puteri de-anvinge stând aproape lângǎ ei
Cu o vorbǎ, mângâiere sau o ramurǎ de tei.
______________

FEMEIA

De mii de ani poeţii au pus în vers femeia,
I-au ridicat statuie şi-au venerat-o-ncânt,
Că-n lume ea deţine secretul şi scânteia,
Ce-aprinde taina vieţii,iubirea pe pământ.

E farmecul trăirii sau roua dimineţii,
În care speli necazuri păcate şi tristeţi,
E floarea ce încântă şi dă culoare vieţii,
Şi freamată de viaţa chiar dacă o rupeţi.

E cântul ce adoarme şi scutul ce păzeşte,
Sau blânda adiere pe care zbori în gând,
E câteodată duşul ce din coşmar trezeşte,
Sau zidul ce opreşte spre rele alergând.

E mama cea duioasă jertfindu-şi tinereţea,
Să creşti în bunăstare să ai de toate-n plin,
E masca zâmbitoare să nu observi tristeţea,
Când masa e săracă sau viaţa în declin.

E bunicuţa blânda nevastă sau iubită,
Pe marea scenă vieţii nu este rol mai prim,
De-aceia tu femeie vei fi în veci dorită,
Cu-adâncă plecăciune în faţa ta mă-nchin.

______________

CE PASǍ LUMII DACǍ…

Ce pasă lumii dacă ai strâns în piept durere
Iluzii rătăcite sau spaima unui vis
Că singur treci prin grele şi nici o mângâere
Nu te răsfaţă-n viaţa în drumul spre abis.

Ce pasă lumii dacă îţi cumperi nemurire
Prin slove aranjate sau cu grămezi de bani
Ca fumul se destramă iar din a ta trăire
Nici scrumul nu rămâne de trece câţva ani.

Ce pasă lumii dacă renunţi a sta în scenă
Şi alţii sunt actorii în piesa ta săracă
Nu mai vibrezi la viaţa ce pare-a fi o ghenă
Şi-ţi pui iar întrebarea…ce pasă lumii dacă..
______________

NE-AM SUPǍRAT

Ne-am supărat.De ce?Mai ţinem minte?
Când colbul anilor se-aşează peste gând
Ne-am rupt de noi, mai rău de cele sfinte
Într-o beţie de cuvinte spuse-n vânt .

Ne-am supărat, dar nimeni nu încearcă
A trece de orgolii şi-a învăţa porunci
Am trece peste mare vâslind aceiaşi barcă
Si am renaste vise acum ca si atunci.

Ne-am supărat si timpul nu poate să aşteapte
Zăpada se aşterne în suflete şi gând
De vom lua decizii să fie înţelepte
De-a ta prietenie,eu unul sunt flămând.

______________

BUCURIA

Un caiet şi-o radieră sau un biet stilou stricat
Un compas, o călimară sau o pungă cu rahat
Când primeam la zi de nume sau în pom de moş Crăciun
Erau zile fericite nu ca cele de acum.

Alergam pe străzi cu cercul sau la baltă înotam
Ne plimbam sub clar de lună şi vreo fată sărutam,
N-aveam prânz la oră fixă chiar săream de multe ori
Dar plesneam de sănatate iar la şcoală silitori.

Când la săptămân-odată stârnind colbul de pe stradă
Mai trecea câte-o Pobeda., se-nbulzeau cu toţi să vadă
Noi o petreceam din urmă şi urlam din toţi rărunchi
Aveam julituri la coate nu mai spun ce-aveau genunchi.

Aveam mult aveam puţinul,ce înseamnă bogăţia?
Când la ce avem acuma ne lipseşte bucuria.
Cei mai scump în astă lume decât fericit să fii
Să te bucuri de nimicuri să fim iar acei copii.

______________

MǍMICA

Stai singuratecă mereu
Cu gândul dus aiurea
Copiii nu-s în jurul tău
Şi tristă-ţi e privirea.

S-au dus cu toţi-nalte zări
Să-şi facă viaţa roză
Iar tu priveşti în depărtări
Din scrin mai scoţi vreo poză.

Un câine-ţi ţine de urât
Şi-n casă doar pisica
Dar ce ştiu ei de dor şi cât
Mai suferă mămica.

Te culci cu amintirea lor
Te scoli cu amintirea
În timpul zilei mori de dor
Şi-aceasta-ţi e trăirea.

______________

BUNICUŢA MODERNǍ

S-a trezit în zori bunica
Ce-a cu pletele brumate
Că nu-i place căldurica
Şi că vrea la facultate.

Şi nu una oarecare
C-are tonus excelent
Ca să ştie fiecare
Vrea să facă menegement.

Şi în loc să împletească
Să mai plimbe nepoţei
Pe la colţuri să bârfească
Sau să facă botoşei,

Face cursuri bunicuţa
Să conducă companii
Nu mai stă cu pisicuţa
Nici cu-a ei iubiţi copii.

______________

UITAM

Ne întrebăm adesea ce rol pe astă lume,
Ce tainică menire avem sau ne dorim?
Orbecăim în ceaţă şi nimeni să îndrume
Ne căutăm aiurea sau nu ne regăsim.

Venirea mea,nu a schimbat pământul
Acelaşi e rotundul şi tot la fel culoarea
Eterna sa splendoare a-nobilat cuvântul
Dar ce mai pasă lumii cât tristă e uitarea.

Averi gonim a strânge uitând de omenie
Când nu luăm nimica în lumea de apoi.
Străini suntem cu neamul ca bine să ne fie
Nu credem că uitând,uităm sa mai fim noi.

Uităm a fi copiii ce zburdă pe toloacă
Le dăm calculatoare şi-i facem dependenţi
Apoi culegem roada furtunii ce-o provoacă
Când peste ani la viaţă aceştea-s repetenţi.

Uităm a scrie versuri şi-a dărui o floare
Uităm de sentimente în fuga după bani
Târziu vom înţelege dar ce mai pasă oare
Când ai pierdut esenţa la viaţă şi la ani.

______________

O DOAMNE CE TRECURǍ ANII..

Copil fiind mă hârjoneam în parcul,
Umbrit de tei bătrâni şi scorburoşi
Şi alergam fără de griji sau mă jucam cu arcul
O Doamne, ce trecură anii şi cât erau frumoşi.

Priveam splendorile din flori în mic travaliu
Cum îşi iţeau corola-n cercuri de lumini,
Băgam în samă şi-urmăream orce detaliu
O Doamne, ce trecură anii şi cât erau de plini.

Ne căţăram în arbori prin cuiburi căutând,
Abia nascuţii pui de vrabii,rândunea,
Făceam căsuţe din placaj şi trasferam cu blând
O Doamne, ce trecură anii ce viaţa mai iera.

Ne bucuram de-o jucărie sau bomboană
Pe care-o împărţeam frăţeşte între noi
Râdeam în hohot şi n-aveam vreo teamă
O Doamne, ce trecură anii, ce lipsă de nevoi

______________

SUNT O PIATRA FUNERARA

Am făcut din vise patul
Unde odihnesc speranţe
Şi-am trasat din gânduri hatul
La iubire, la creanţe.

Am pus flori de tei,cunună
Sus pe creştetul visării
Să se-nbete împreună
În oceanul remuşcării.

Am închis, în suflet teama
Aruncând cheiţa-n hău
Şi din timpuri mi-am dat seama
Ca sunt piatră rece, rău.

Nu mai curge-n vine clocot
În iubire, sunt îngheţ
Nu m-animă nici un ropot
Nici o dragoste de preţ.

Sunt o piatră funerară
Unde scriu doar gânduri reci
Fără şanse să apară
Vreo potecă,…ca să treci.

______________

STRǍINA

În camera scundắ ce pare coteţ,cu geamuri o palmă de late,
Prin care lumina pătrunde difuz,pereţi coşcoviţi să arate,
Işi plânge Maria destinul căzut,pe mâini şi o minte haină
Minţind-o că-n ţara cu mulţi portocali,va fi o frumoasă regină.

Plecase de-acasă,cu crezul c-ar fi,stăpână-ntr-o ţară de vis
Cu râuri de lapte şi aur pe drum, frumos şi etern paradis…
Pământuri întinse cu pomi încărcaţi,ce-aşteapt’a culege din roadă,
Pe drumuri aleargă frumoase maşini…şi câini cu covrigii în coadă.

În gură-şi îndeasă batista strigând,ca urletul stins să n-audă
Falangele-s frânte de dorul cuprins şi perna de lacrimi e udă
Tristeţea işi pune amprenta pe ochi,pe zâmbet odată deschis
Pe patul de scânduri sleită visezi, realul pierdut pentru vis.

Visează căsuţa asezată-ntre tei cu flori de muşcată-n fereşti
Măicuţa în poart’aşteptând pe poştaş,s-aducă scrisoare cu veşti
Flăcăii la horă,tractoare pe câmp,ce ară pământul mănos,
Pe ţaţa Florica şi badea Cârţan ce-a mers la Viena pe jos.

Pădurea batrână, cu frunze căzând, izvorul ce bei din căuş
Copii la şcoală,voioşi se-ntrec şi fac dintr-un dâmb derdeluş,
La toate Maria visează cu jind, dar visul rămâne doar vis
Şi gândul îi zboarâ la casa cu flori,etern şi frumos paradis.

______________

SATRA

Obosit de-alergắturắ,dupắ deal bắtrânul astru
Coloreazắ-n roşiatec, cerul pân’acum albastru.

Palidắ si somnoroasắ-n lac ,îşi spalắ obrazul luna
Iar din neant apar pe boltắ, stele, una câte una.

Cu aripa protectoare, noaptea acoperắ pắmântul
Doarme tot ce e suflare ,doar puţin adie vântul.

Fermecat de vraja nopţii, Ionuţ fiu de-mpắrat
Hoinắreşte prin pắdurea ,ce-nconjoarắ al sắu palat.

Luna îi îndreaptắ paşi, spre poiana cu narcise
Loc de tihnắ şi de tainắ, unde fắureşte vise.

Deseori îl prinde zorii, aţipind pe muşchiul verde
Sau din florile pắdurii, împletind cununi şi jerbe.

Ochii îi scânteiazắ-n beznắ, ca taciuni aprinşi în vatrắ
Când în poieniţắ vede, instalat acum o şatrắ.

Ceartắ, ţipete şi larma ,pângắresc tắcerea nopţii
Câini legaţi de coviltire scheaunắ cerându-şi porţii.

Caii, pasc în iarba grasắ şi pe foc cazanu-i plin
Iar ţiganii beau din ploscắ, rubiniul vin pelin.

Fetele-npletesc arginţii, în cosiţe şi în salbe
Pe vreo mâna de fâneaţắ, stau bắtrâni cu plete dalbe.

Mame legânindu-şi prunci, picotesc de-a zilei trudâ
Cu picioarele desculţe, zdrenţắroşi copii zburdắ.

La un semn întreaga şatrắ, lânga foc se-adunắ roatắ,
Tamburinele bat ritmul, iar din cort apare-o fatắ.

Vântul şi-a uitat menirea, luna a oprit în loc
S-o priveascắ pe Amanda cum danseazắ lânga foc.

Fiica codrului şi-a nopţii şi a şatrelor reginắ
Descreţeşte frunţi umbrite, zâmbitoare şi seninắ.

Zeci de tineri o adorắ, prinsắ-n dansul avântat
Ionuţ, ascuns prin preajmắ, o priveşte fermecat.

Zorile destramắ vraja, norii negrii se adunắ
Vântu-şi trâmbiţắ prezenţa, prevestindu-se furtunắ.

Strắjuiţi de-oşteni cắlare, şatra pleacắ la palat,
Rắspunzând poruncii date, de temutul împắrat.

Cu privirile speriate, palizi şi cu faţa suptắ
Se dau unii dupắ alţii, ascunzându-şi haina ruptắ.

Doamnele în rochii scumpe şi podoabe fắrắ preţ
Îi priveşte cu mirare şi-ntorc capul cu dispret.

V-am chemat s-o daţi pe Amanda pentru a fiului plắcere
Sắ o scoatem la luminắ, oferindu-i rang şi-avere.

Iar voi, pắrắsiţi ţinutul far’a-ntoarce înapoi
Sắ trắiţi cum vắ e neamul, în mocirlắ şi noroi.

Din strắbuni avem menirea, de a fi în pribegie
Ne-am nắscut sub cerul liber, fắrắ patrie şi glie.

Alungaţi din ţarắ-n ţarắ flắmânzind şi în nevoi
Sântem pleava spulberatắ şi-a popoarelor gunoi.

Aţi propus sắ lepắd neamul, oferindu-mi rang şi-avere
Sa î-mi murdắresc virtutea, pentru-a fiului plắcere.

Cinstea, nu e de vânzare ,chiar dacắ ţigani sântem
Peste şatrắ sânt reginắ, nu femeie în harem.

Peste dealuri noaptea ţese, pânzắ deasắ de-ntuneric
Stelele-şi desfac corola şi-o cometắ-n zbor himeric,

Vrajắ şi dorinţi împarte ,strắlucirea sa prin ani.
Prin pắduri în miez de noapte, trece-o şatrắ de ţigani.

______________

JUDECATA

Vestea cắ roşcata vulpe va fi astắzi judecatắ
Pentru furtul unei pắsắri,a cuprins pắdurea toatắ.
Curioasele animale se îndreaptâ fiecare,
Sắ priveascắ, cum dreptatea va ieşi triumfắtoare.

În poianắ-i zarvắ mare,crengile sânt arhipline
Fiecare vietate vrea sắ vazắ cât mai bine:
Urecheatul bate toba, iar o coţofanắ-n zbor,
Catắ prin pắdure leul ,recele judecắtor.

Pe o cracắ-naltắ buha picoteşte-ntr-un picior,
Clắnţắnindu-şi colţii lupul, se declama aparator
Fiorosul urs priveşte asistenţa cu ochi rắi,
Vulpea-n mijloc stắ smeritắ încadratắ de dulắi.

Am deschis şedinţa-n public ca sắ ştie fiecare,
Cắ prin fapta sa, roşcata a pắtat a noast onoare.
Toţi cunoştem cắ pắdurea trece azi prin clipe grele
Şi cắ ne hrắnim cu raţii, stipulate pe cartele.

Datoria noastrắ este, pân-ce trecem de impas,
Sắ ne onorắm exportul consumând…din cea rắmas
Sắ fim exigenţi cu hoţii, dând pedepse exemplare
Aplicând legea pắdurii pentru mic şi pentru mare.

Pentru strắlucitul logos, leului i se cuvine
Un viţel tắiat anume de mai marele jivine.
Iar micuţele- animale tremurând de fricắ,aflarâ
Cum dreptatea e deasupra, în aceastắ micắ ţarắ.

______________

VIZUINA

În pắdurea strắjuitắ de stejarii seculari,
Adunaţi la loc de tainắ, fiarele se sfắtuiesc
Cum sắ-mpartắ vizuina, renegaţilor fugari
Prin pắduri occidentale,unde se cắpắtuiesc.

Prezidând pe-o cracâ-naltắ, leopardul le impune
Sắ propunắ fiecare cine-ar fi mai nimerit,
Sắ ocupe vizuina aşezatắ pe colinắ,
Unde aerul e tare şi de zgomote ferit.

-Eu aş vrea sắ fiu alesul şi-mi doresc o vizuinắ
Zise ursul cu mândrie ,învârtindu-şi ochi mici
Stau acum prin muşuroaie ,sânt stresat şi nu am vinắ
Cắ am groazắ şi oroare, sắ am casa-ntre furnici.

Iarna este pe aproape şi aş vrea ca hibernarea,
Sắ nu-mi fie deranjatắ de insecte ce muncesc
Sufắr de o lungắ lene,cred ca ştie adunarea
Şi n-aş vrea cu oase rupte, conferinţa sắ sfârşesc.

-Ba eu cred cắ în balanţắ,sânt cu mult convingắtor
Zise lupul cu tắrie, ca sắ aibắ mult temei
Sânt nepotul lui cutare, sânt director de abator
Şi pot da,la fiecare cite-o turmắ de viţei.

Aş dori sắ vắd neghiobul,care mi se-aşeazắ-n cale
Refuzând oferta grasắ,preferând nắtângul urs,
Chiar de v-ameninţắ dânsul, cu durerile de şale
Conştiinţa prin burticắ trece,apoi ia alt curs.

Adunarea se agitắ ,grupuri mici înfierbântate
Comenteazắ-şi dau parerea, ca sắ vadắ moş Martin
Cắ nu este pắrtinire sau s-a dat întâetate
Lupului cu-a sa ofertắ ,însắ tot pe el susţin.

Mulţumiţi de reuşitắ se destramắ tot alaiul
Când deodatắ, telefonul zbârnâe înverşunat
Leopardul îl ridicắ şi pe loc îi piere graiul
Când în receptor un rắget, îi ordonắ rắspicat.

Am aflat, cắ pe colina unde aerul e tare
Este-o vizuinắ goalắ, ce doresc ca imediat
Unui frate leu la pensie sắ-i faci forme de cazare
Sa-l aştepţi şi s-o faci lunắ ,înţeles?am terminat.

Dar ştiţi ..vizina am dat-o,în şedinţắ,nu se poate
Sắ-mi întorc din nou cuvântul ,ar fi foarte ruşinos
Leopardule, se pare ,.. ai uitat cắ eu ţi-s spate
Şi cắ de pe craca-naltắ, ai putea sắ pici mai jos.

În aceastắ povestire, unde e morala oare?
Nu o caut, nici la alţi nu aş vrea sắ le-o arắt
Cắ ar insemna cắ singur, i-mi tai craca sub picioare….

________________

MOLDOVA LUI STEFAN

Bronzul clopotelor sacre chiamắ la mormânt Moldova,
Din Carpaţi şi pân’la Nistru, toţi ce poartắ-nsuflet slova
Ca sắ ne-amintim strắmoşi, ce-au pierdut sângele-nvan
Pentru a fi, doar o Moldovắ, o Moldovắ a lui Ştefan.

Adunaţi-vắ la Putna, pentru a auzi din nou,
Vorbele prin veacuri sfinte şi-a poruncelor ecou,
Cắ Moldova nu-i a voastrắ ,ci-a urmaşilor în veci
Şi sântem datori ca naţie s-o dắm cu hotare-ntregi.

Mergeţi Moldoveni la Putna şi vắ daţi mânắ cu mânắ
Adunând în piept durerea izvorâtắ din ţắrânắ
Cắlcaţi în picioare brazda Prutului şi faceţi pod,
Din istoria latinắ a lui Ştefan Voievod.

Rupeţi legile strắine ce-au schimbat vorbire ,port
Şi în ţara ta obligắ, sắ faci uz de paşaport
Epuraţi sângele ţắrii de venetici şi de hoţi
Care-n vârf de piramidắ se declarắ patrioţi.

Ridicaţi spre ‘nalt privirea ,arzând blestematul jug
La caldura întregirii şi la flacarắ de rug
Iar cenuşa ca ofrandắ pentru Ştefan ,îngropaţi
În mormântul de la Putna şi la poale de Carpati

1989

_____________

JUDECATA

În poianắ-i zarvắ mare,crengile sânt arhipline
Fiecare vietate vrea sắ vazắ cât mai bine:
Urecheatul bate toba, iar o coţofanắ-n zbor,
Catắ prin pắdure leul ,recele judecắtor.

1985

_____________

VIZUINA

În pắdurea strắjuitắ de stejarii seculari,
Adunaţi la loc de tainắ, fiarele se sfắtuiesc
Cum sắ-mpartắ vizuina, renegaţilor fugari
Prin pắduri occidentale,unde se cắpắtuiesc.

Prezidând pe-o cracâ-naltắ, leopardul le impune
Sắ propunắ fiecare cine-ar fi mai nimerit,
Sắ ocupe vizuina aşezatắ pe colinắ,
Unde aerul e tare şi de zgomote ferit.

În aceastắ povestire, unde e morala oare?
Nu o caut, nici la alţi nu aş vrea sắ le-o arắt
Cắ ar insemna cắ singur, i-mi tai craca sub picioare….

27 o5 1985

_____________

MI-E DOR

Mi-e dor de verdeaţa, umbritắ de tei
Din parcul scắldat în culori
De şoaptele frunzei cắzute pe-alei
Şi paşi pierduţi printre flori,

De valuri stârnite, la blândul zefir
Prin care se zbenguie maci,
De tine iubito mi-e dor sắ respir
De tine, de flori şi copaci.

Mi-e dor de tắcerea oglinzii de-argint
Flamândắ de-abis infinit,
De vraja privirii,comori de-alint
De sine uitắri în iubit.

De roua cazutắ pe frunze şi flori
De soare şi-al sắu rắsắrit
De vara iubirii iubito mi-e dor
De tine şi visu-mplinit.

Mi-e dor de pắdure în freamắt si cânt
Şi tainele nopţii din lunci
De braţele tandre şi vorbe de-alint
Şi-atingerea buzelor dulci,

De valuri stârnite la blândul zefir
Prin care se zbenguie maci,
De tine iubito mi-e dor sắ respir
De tine, de flori şi copaci.

Nick 1989