23/24 Iulie 2011.

Afară plouă,

Ori întunericul curge peste mine?

Doamne,

Ce arşiţă îmi pârjoleşte

Vederea!

 

Am învăţat şi nu uit niciodată

Cum să îndur sudalma şi să tac,

Precum tăcea şi celălalt pe roată,

Strămoşul meu, vândutul din Albac…

***

Cei care m-au lovit, când mi-a fost greu,

S-au potolit pe rând şi fiecare

Cu faţa frântă către Dumnezeu

În Rugăciune şi-au cerut iertare!

***

N-am blestemat pe nimeni, dimpotrivă,

I-am alduit din lacrimă  pe toţi,

Să nu-i robească dorul de colivă,

Coliva mea şi-a neamului de moţi.

***

Mi se spunea şi-n vremurile-acele

Că nu am voie să gândesc rotund,

Să-mi lase-n pace versurile mele,

În bojdeuca lor să mă ascund;

***

Acolo, în tăcerea din cuvânt,

Niciunei bunătăţi nu îi duc lipsa-,

Sărac şi necăjit, aşa cum sunt,

Să mă găsească viu Apocalipsa…

NICOLAE NICOARĂ HORIA