Ce trecătoare-i fiinţa omenească

Şi totuşi e atâta de eternă!

Te-atinge gândul doar să  îţi citească

Întreg poemul nenuntit sub dermă…

Te înfiori sub degetele mele

Când scriu cuvântul, cel rostit de tine,

Atât de singuri şi de goi sub stele

Suntem Aici şi nu ne e ruşine…

De-i secetă, ne ştim bogaţi  în ploi,

Lumina curge ca din faguri mierea,

Din Cer se uită Dumnezeu la noi-

Ca pe pământul tău nu-i nicăierea…

Nu ştiu de eşti urâtă  de frumoasă,

Nu ştiu de-i ziuă ori de-i noapte-acum,

De răutatea lumii nu ne pasă-

Noi, prin Grădină, ne vedem de drum…

Ce veşnicită-i fiinţa omenească

Şi totuşi e atât de trecătoare!

Tu lasă-mi gândul doar să  îţi citească

Întreg Poemul, cel nuntit sub soare…

Duminică, 27 Decembrie 2009.

NICOLAE NICOARĂ HORIA