REDA-MA TIE, DOAMNE!

De ce m-ai inchis intre aceste zile

murdare pan-la sange, bolnave de desfrau?

Mai bine m-ai inchide intre preasfinte file,

mai bine m-ai zidi in spicul blond de grau.

Reda-ma Tie, Doamne, si linistii dintai

pe care Tu ai pus-o zidirii capatai.

Invata-ma iubirea de Tine, Sfant Parinte,

si binecuvinteaza-mi smeritele cuvinte!

____________

INTRARE IN CARTEA CEA VIE

(Ruperea pecetilor)

Ureche atintita, dar si surda,

prin noaptea ta de sunet teama zburda;

o groapa de minciuni sub tine sta deschisa

ce-ar vrea ca sa te stie de Adevar omisa.

O groapa saliveaza – si lacoma, si cruda -

la gandul c-ar putea in tine sa se-auda

geamatul sec al oarbelor placeri

care vor naste-n chinuri eternele dureri,

imagine baloasa a celui ce-a tradat

pe Creatorul lumii, pe Imparat.

Dar cei ce-s morti minciunii in Adevar sunt vii,

facandu-se de-a pururi ai Domnului copii.

Ei se inalta cu Cristos din moarte

si se zidesc pe veci in filele de Carte,

doar au calcat pe Calea lui Iisus

si Calea aceasta drept in Cer i-a dus,

acolo unde-i Viata fara moarte

si Adevarul viu nascut in Carte,

in Cartea cea numita a Vietii

la care Mielul sfant i-a rupt pecetii

cand s-a-mbracat in moarte ca-ntr-o haina

si s-a-naltat de-acolo-n mare Taina.

Astfel in noi Viata va ramane

transfigurata-n Vin, transfigurata-n Paine,

iluminand mai pura si mai clara,

cu toata vesnicia in afara,

sa poata crede oricine va citi

si pe Hristos in sine-L va primi.

_______________

INTREBARE CATRE CEL DIN CUVANT

Cuvant miraculos, cine Te-a nascut?

Cum ai tasnit ca dintr-o teava de pusca

din bolta mintii direct in asternut,

in asternutul alb al hartiei pure,

cea izbavita prin jertfa de padure,

padurea prin care Tu Insuti ne vorbesti,

Cuvant care pe lemn Te rastignesti,

Izvor etern al Vietii nelumesti?

Cuvant cu mireasma de Paradis,

cum ai devenit realitate din vis?

Din apa curgatoare cum Te-ai facut foc

si din miscare stare pe loc,

din moarte viata si din viata moarte?

Cine Te-a presat ca pe-o floare-n ierbar

in aceasta premonitorie carte

pe care Ti-o dedic, Doamne, iara si iar?

_______________

NUMAI DUMNEZEU

Numai fructul marului isi poate aminti

mireasma florii din care-a rasarit.

Numai cerul gurii noastre isi poate aduce aminte

gustul si aroma cu care s-a impartasit.

Numai Dumnezeu, Cel Care ne-a zidit,

scriind inlauntrul nostru poeme de iubire,

numai El, Care ne e Tata si Mire,

ne poate citi din scoarta in scoarta,

adica din nastere in moarte

si-asa mai departe.

Numai Ochiul Lui care ne-a zamislit

ca pe o ploaie de lacrimi

in aceasta Vale a Plangerii

ne poate privi fara sa se usuce,

iubindu-ne la infinit.

__________________

IN TIMP CE LOCUIESTI CHIAR IN INIMA MEA

O mie de ochi magnetici in carnea mea infloresc.

Nervii mi se aud vibrand sub pielea subtiata.

Unde incepe si unde sfarseste calvarul?

Doar Tu poti sti,

doar Tu cunosti Adevarul, locatarul

Numelui Tau.

Circula poemele alerte

pana la celalalt capat al firului.

Lipita de receptor,

o ureche absenta absoarbe totul.

Sub pielea acestui poem orb

o mie de ochi magnetici infloresc,

in vreme ce doar pe Tine Te pot zari

o fractiune de secunda,

intelegand dintr-o data

ca locuiesti inconjurat de vesnicie

chiar in inima mea.

NASTASIA MANIU

Din volumul “Bilet de intrare in Paradis”



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.