TIMP ÎNCRUSTAT PE COLUMNĂ

Se prelungeşte privirea prin ţara frumoasă,

Curcubee de floare ne intră în casă,

Clipă de clipă o frunte de deal,

Luminează din târziu în devreme, margini de mal,

Strugurii din vie, celest ne fascinează,

Frunza-n ram, sângerează ca o rază,

Şi cât cer albastru, în juru-mi se revarsă,

Şi câte brânduşe liniştea într-o cană şi-o varsă,

Şi câtă bucurie şi cât adevăr,

Ne mângâie gura – lumina din măr,

Înseninat şi împlinit – pământ legendar,

Acest poem de credinţa, ţi-l ofer în dar,

Iubirea mea nemărginită, într-un templu ne adună,

Neperitoare zestre, Timp încrustat pe Columnă.

 

NETERMINATA SCRISOARE

Teiul a fost şi pururi rămâne,

Mo ştenire poeziei,

Ş i Limbii Române.

Nicăieri mai frumos nume,

Floarea de Tei aduce vara în lume.

Poetul n-a avut un alt legământ,

Decât a trece gândul în cuvânt,

Vremea curge cu frunzele foş nind,

Seara pe deal – Eminescu doinind.

Na şterea clipei, în neterminata scrisoare,

Teiul Lui Eminescu, nemoartă legănare.

MIRON ŢIC