MACI

ticăit imprecis

şi cheie rotită în uşă,

umbra amorfă caută fiinţa,

farfuriile destinului zac sparte

în cioburi colţuroase de ani…

beau o ceaşcă de ceai

din căuşul palmei mele,

nu-i amar, nu-i dulce

trecute  clipe

ronţăite în ora de fericire

au rămas într-un colţ

aşteptându-mi genunchii

să-mi culeg pedeapsa

de a trăi odată cu

învierea soarelui din noapte…

o umbra-n zat de cafea

si balansul leaganului

imi aminteste

să ţin vii firimiturile mişcării

în zvârcolire de pleoape…

rostogolite roşu

pe cale de maci…

______________

RECVIEM PENTRU O VIATA ARSA
Veninul inimii e mai otrăvitor ca ura.

Cuvintele aleargă în jungla lumii, una,

liane-ntortocheate, cărări cu bălării

şi stoarse înţelesuri de sensul cel dintâi.

Pitici hidoşi cu lacrimile-smoală,

arcadele lumii în cărămizi doboară,

bucăţi-cheaguri de sânge rupte în zadar,

amar e gustul fierii, plâng sfinţii în altar.

Genunchi plecat în haos mi-e fiinţa.

Când lumina e-ntuneric, uitată e căinţa.

O frunză-n vânt îmi este haina firii

pribeagă umbră pe drumul mântuirii.

Arunc noroiul să înghită

arterele cu vene, cu inima strivită,

cu sentimente rupte din mine-n veci

şi eu, pasul din urmă când apusurile-s seci…

MIRELA NICOLETA HINCIANU