SENZAŢIA PRIMĂVERII
În spuma vântului îs îmbăiat

Cuminte aşteptând din nou în nări

A patruzecea răsărire înc-odat

A primăverii Doamnă peste patru zări

Îmi şfichiuiesc atenţia şi mi-o ascut

Cu scoborârea din munte turment

Cu izul de prune arhicunoscut

Al betei revenirii la viaţă ferment.

Coşlariu,

23 Februarie 2008.
________________

SFINŢI-TE-AI FRUMOASO!
Tentantă largheţea isprăvii de-a fi

Cu nasul pe sus te poartă ades

Da-i periculos, o şti, n-o şti,

Prieteneşte te sfătui revino în şes.

Vai faină-s! adesea îţi spui,

Şi bună-s de toate în toate tinerea

Ca mine alta-n lume pariez că nu-i

În cinste, cu stilistul, şampanie voi bea!

La ce să rişti să cazi de la cele înalte?!

Salvifică-i dreapta credinţă din părinţi

Pe fundul tău să stai cum stau şi alte

Mai grandios nici c-ai putea să te alinţi.

Bucura-te-ai de riduri (la adânci bătrâneţi)

Şi să se bucure de tine săltând raiul

Să-ţi umple pururi spaţiul dintre două dimineţi

Sfinţenia-ţi să molipsească dulce plaiul.

Coşlariu.

26 Februarie 2008.

________________

PICURÂND ISPRAVA SILABEI
Răsare rima uneori mai greu…

A doua, a treia zi de căutare,

O breşă sparge mică o geană de zare

Cât un soare-i aflată de sufletul meu.

Înrudită muzica lor una cu alta

Valuri pereche-şi demonstrează stima

Cu cât mai mult transpir se înfloreşte rima

Valsează peşti şi nuferi aştern balta.

Atenta cruţare beneficiu nepoluării

Se fereşte cu trudă să deverse orice:

Curăţenia, scandează versul ferice,

Mamă este tihnei, părinte luminării.

Cu aste sentinţe măreaţă ispravă

Sfârşit cu sfârşit aceiaşi silabă

Împletesc cunună peste plinul de treabă

Minunat împodobesc a poeziei dumbravă.

Mă drege…, recunoaşte şi tu că te unge.

Pătrunzătoare o artă poetică provoacă la vis

Oricât de închistat în defensivă fiind închis

Peste căzut a castelului pod la suflet ajunge.

Coşlariu,

29 Februarie 2008.
________________

DIN NIMICA
Nici ieri, poate nici mâine

în grabă-le nu sunt ca azi

să stăm de vorbă ziuă

în adâncu-ţi mister te provoc

că am băgat de samă

cum te umfli şi te scazi

te-ntreb acuma de noroc.

Sunt mare, sunt mai ales luminare

mă-mpart şi mă crăp neanunţat

înfrâng ale mele miliarde suspine

topirea în pomăraiuri mă doare

dospesc printre coroane scăzând

destins în mugur soare-nviorat

ca din nimica creşte-n floare.

Teiuş, 27 Martie 2008.
________________

SUB FLORI DE APRIL
Este mireasma ta April

O punere alături de căldură

În zumzet de albine, al paserilor tril,

C-o facere de viaţă în natură.

De-un sfat înalt să nu privim în urmă

Mugureilor porniţi pe înfloriri

Petale albe scuturate neprihănită turmă

Să ne-mpletim destinul în rodiri.

Pătrunşi adânc de soare precum dânsul de noi

Sănătoşi să stăvilim un spectru de culori

Din armonia ciclică a vieţii în doi

Eu cu florile-ntr-ale scuturării fiori.

Cum ne-om rupe de dulce pământ(?)

A plăcerilor carnale odrăslire

Tot ce-nfloare în tine revine de vânt

Ci despământenirea ni-i necuprinsă iubire.

Coşlariu,

10 Aprilie 2008.
________________

UN DRUMEAG: AL CLUJULUI

Din straşnic satul meu până la gară

O iau la picior din coamă de deal

Cu Intercity grăbesc (a câta oară?)

La Cluj să revărs al competenţelor regal.

Indecisă-n dimineaţa neagră

Prin răcori pisica-mi trece calea

Din depărtări o cunoscută vagă

Cântarea bufniţei şi-o broscărie animă valea.

Făr-de lumină cârtiţa e suverană

Printr-ale rădăcinoaselor trunchiuri

Cuprinse-s uitate livezi de viaţă subterană

Verzi păpădii în galbene mănunchiuri.

Şi toate diplomele; cât praf s-or alege de ele(!)

La urma vieţii după inevitabila coadă

Neîncheiate drumeagurile pornirilor mele

Din capul locului stăteau ca să se vadă.

Sâmbătă, 12 Aprilie 2008,

Bucerdea Grânoasă – Cluj Napoca – Bucerdea Grânoasă.
________________

LA MOARA DE APĂ
La moara dintre plopii mulţumiţi de apă

Tot împrejurul îl stâmpără izvorul ca mâna

Cât lumea uscăciunea profund o adapă

A plecăciuni îndoaie salca vâna.

Făceau odinioară fierbinte măcinişul;

Pe tri picioară stă acuma cheatra masă

Şi nu mai face, nefăcut rămâne grişul,

Are morarul pleata ninsă, morăriţa-i tot grasă.

La astă masă stând pricep izvorane rotaţii

Se-nvârt prin cap înţelegeri purtate pe umeri

Spargerea boabei în huruit de vibraţii

Şi văd morarii laţi în spate, vânjoşi tineri.

Geaba mai văd ce fost-a şi nu-i

Şi păcatu-i accentuat cenuşiu-nespălat

Nu mai trece apa prin moară la locu-i

Se tace în linişti de parcă-n veci n-a măcinat.

Amintiri nostalgic freacă morarul între palme

Îndemânat trecut prin focul calităţii

Inventare complete aşteaptă tâmple tinere calme

Să îndrepteze pârâului sentinţa sinuozităţii.

Coşlariu, 14 Aprilie 2008.

________________

ÎNTÂIUL CEAS DIN URMĂ

Cu senzorii tânjind spre valoare

Hai de-ţi scutură pântece leneşe

Se saltă pe picioare domnişoare

Verticalităţi ciorovăindu-se gureşe

Filosofia lumii la nivel înalt

E-n totul desprins de la sine

Orizontal sinele-i prea aici… Unu e alt

La răscrucea tăcerii nicidecum întunecime

Omule ce cauţi ales umbra strajei senine

Mă cutremur adesea singur cenuşiu

Ţi se spune că-nţelepciunea e pură lumine

Deşi-n argumente te-mpiedici o sorbi în târziu

Băutură simplă crunt ameţitoare iubitor

Jinduită de nemorţi în ceasul ultim rămas

Adaus celest pământenilor cereşte despresor

De valul multiplicităţilor lumina fără glas.

Coşlariu-Bucerdea Grânoasă,

22/23 Iulie 2007

________________

LINII DE PLUTIRE

Se-ngroapă-n şoapte plăcut

Nebune în piept

Bătăi nimicitoare,

Din cale afară multă vreme,

Prea omeneşte am zăcut (!)

Mă dreg la ritm băbeşte

Din rugi ivite firave fecioare.

Mă rog (şi te rog să te rogi). Amin!

Doctorul sufletelor nu ia mită…

Gratuit inhalez, şi tu inhalează.

Tulbure negrul-cărbune se dă

La spatele albastrului senin,

Ies din reparaţii corăbii,

Marinarii largului oftează.

Atomice nave sunt aştrii

Asupra pământului-mare,

Secretizată-i solia înaltă ce-o duc,

Apele-s dulci, pentru restul,

Hotărăsc în sine-mi ajunare,

Aş vrea să fiu, la urma urmei sunt,

Minuscul clăbuc.

03 Septembrie 2007,

Bucerdea Grânoasă.

________________

ÎNCĂ-S ANOTIMPURI

Câtă-i starea-ndelung însorită cu creieri

N-aş mai pleca de printre greieri

Iarnă, primăvară, vară toamnă,

Anul întreg o neasemuită doamnă.

În cele de jos dedesubturi voalate

Sinucigaşe gânduri profund dezlânate

Una-una se pierd pieptănate-ndelung

Rece tuturor şi oricui le scrutez, singurele s-alung.

Scandalu-i monstru. Eu, limpezit,

Nu aş pleca între anotimpuri suit.

Dual morăriţa cald-rece macină

Grie viermuşilor ţărână de cină.

Mânat de imulsuri robotice

Jucător la masa trudelor erotice

Mă mângâi să plec, bucuros totdeauna,

Nevederea la faţă o-nconjura-va inima nebuna.

Coşlariu, 02 Octombrie 2007.

________________

PREA ÎNCREZUŢI APOI

Scursă de pe planşă

Tehnologică a lumii scurtcircuitare

Dezrobirea dintr-odat-a femeii

Peste veacuri cobor alinătoare

Maşina de spălat

De rufe, de vase,

Maşina de spălat de maşini

Şi păcatele adânc cuibărite-n oase

De la luminata Faţă

Urmează ieşirea

(Satanice laboratoare!)

Pierderea omului cu firea

Pentru Adam va chinui robotul

Transferul durerii la prunci

Eva discordial va naşte

Şi lacrimi, ale durerilor junci.

Coşlariu,

02 Octombrie 2007.

________________

ZILELE, CLIPE CA FLORILE
Şi am să smulg

ca iarba pământului

firele ei,

şi rourate n-or să mă doară

clipele fericit numărate

ale dimineţii zvăpăiate

tainic calendar încropit

din petale ce zboară.

În tremurul florii călduţ,

dialogic mişcate,

căuta-voi răspuns

umil şi supus,

prin şoapte de vânt ce tot el întreabă:

De ce mi te-ai dus?

de parc-ar fi sfânt.

− Ajungă-ţi crengile,

ţine-ţi-ar de urât,

pustiule nepopular

şi hoţ, bandit,

vânt dându-te-n vânt

după livezi înflorite,

cadenţat toboşar cocoţat

pe-un avanpost cucerit.

− Te bată, vânte, crengile peste obraz

să plângi în înserări cu rouă

şi seminţe, să-ţi vezi de treabă

băi, hoinarule-mpământenit,

ce pierzi din flori, la noi,

cari n-au copilărit

şi să mai rabzi o ziuă… două,

pân toate-n rod dau, odrăslit.

18 Iunie 2007,

Bucerdea Grânoasă.

________________

ŞANSA NAŞTERII DIN NOU
Rupte, depăşite şi înfrânte

Cele ce ţin pe om pământului

Legătură cu legătură dau simţăminte

Percepţia denaturată a sfântului

Progresiv se crede omul Dumnezeu

O spune cartea sfântă spre noroc

Poruncă e să nu te-ncrezi în zeu

Căci ce puteri ar fi-ntr-o plăsmuire-ad-hoc

Suprema iubire-I necuprinsă-n termeni

Ea nu se termină cum n-are început

Ba are, poţi crede(!) chiar în tine germeni

Nu-i bănui măcar căci nu te-au durut

Scapă-n lumină de lumină flămând

Te fă părtaş nemincinoasei sacre energii

Să nu mai fi în vânt acel copil plăpând

Corupt de ale lumii sindrofii

Nenumărate şanse ai dar nu-s fără finit

Te scapă-n lumina chemării model de ascultare

Viu vei fi în veci cu una de te-ai procopsit

Tu voluntar al şansei antetrâmbiţare.

Coşlariu,

05 Octombrie 2007

________________

LA O MASĂ DE SCRIS
Corpus de frunze tăioase aere-l rad

Atinse de vreme prea repede ninse

De tustrele sălcii de toamnă cuprinse

Plânsu-s la masa tăiată din brad

Adesea trist dar ce firesc înscris

Sorocul a toate încrustat cu litere mute

Citesc pe rânduri de frunze proaspăt căzute

Tăiate din brad pe masa de scris

Răbdătoare băncuţa rămasă din două

Picioarele-şi împleticeşte subt greu vocabular

Îngrămădit vremelnic terorizat de bici de cronicar

Trudit să urce singur ceruri nouă.

Coşlariu,

11 Octombrie 2007

________________