ECOUL * revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală

JUS VALACHORUM

S-au risipit străbunii prin petice de ţară,

Prin umbrele de cetini şi de stejari bătrâni,

Prin râpe ori prin lanuri de grâu şi de secară

Cu spice ridicate din trupuri de Români.

Şi de-au fost ei în muncă ori luptă grea căzuţi,

Îmbogăţind pământul cu sânge sau sudoare,

Acum, din vremuri duse, toţi ne privesc tăcuţi,

Trecând prin doruri sfinte genuni şi depărtare.

Le văd în ierburi urma, le-aud pe drumuri paşii,

În codrii le văd chipul frumos şi ostenit

Şi-i văd cum se apleacă spre spice astăzi ca şi

Atunci, în vremea veche, şi tari şi obidiţi.

Un neam şi trist şi vesel, trăind din îndurarea

Ce Domnul prea adesea pe el a irosit,

Îl văd ieşind din munte, unit de el cu marea,

Îmbrăţişând pământul pe care l-a sfinţit.

Îl văd lovit de molimi ca ciuma şi mândria,

Îngenunchiat de alţii, lovit, batjocorit,

Dar ridicându-şi fruntea în ochi cu bucuria

Că-şi ţine adevărul şi legea ce-a primit.

Străini născuţi dintr-însul i-au atacat credinţa

Slujindu-l pe străinul din alte părţi venit

Dar a răbdat Românul, trecând cu stăruinţa

Şi ciumă, şi trădare, şi valul venetic.

Rămas fără prieteni din tristă întâmplare

El i-a iubit puternic pe toţi câţi i-a primit

Şi a păstrat în suflet mereu o îndurare

Pentru aceia care – adesea – l-au lovit.

Căci asta este legea: Iubire şi Iubire

Şi luptă dacă trebui ca Neamul să salvezi

Şi muncă pentru viaţă iar nu pentru mărire

Şi totdeauna-n viaţă în Dumnezeu să crezi.

În locu-acesta aspru, bogat şi răstignit

În veacu-acesta mândru că l-au făcut nebunii

Să-nalţe fărdelegea cum nu s-a pomenit,

Pentru această lege născutu-ne-au străbunii:

Să îi urmăm pe calea pe care au pornit.

***

NOI, NEMURITORI,

Noi nu avem nici vârstă, nici ani.

Ne purtăm, doar, în suflet şi-n ochi nemurirea

Şi trecând prin vremi mai bogaţi ori sărmani

Învăţăm cu pământul străbun ce-i iubirea.

Prin timpuri ce fulgeră zbateri durute

Se văd focuri cumplite şi sânge şi fum,

Cetăţi minunate-n ruini prefăcute

Lăcaşuri preasfinte topite în scrum.

Dar peste urme de sfântă durere

În munţii cei sfinţi şi-n câmpii luminoase

Pasc oile, caii şi vitele noastre

Şi-n brazdele negre saltă spice frumoase.

Şi toate sunt sfinte sub bolta cerească

Lăsate aici de Sfânt Dumnezeu

În mâinile noastre, în lacrima noastră,

În focul ce arde în inimi mereu.

Sub valuri de mâluri şi râuri urâte

Stă-n veşnică luptă neamul de stâncă

Răbdând şi zdrobind mişeliile crunte

Zidind către Ceruri credinţă adâncă.

Precum în furtună sub ape-nverzite

Corabia pare-n adânc a intra

Dar prora-i zvâcneşte spre Ceruri fierbinte

Şi flutură-n vârful catargului stea.

Căci zidul şi casa din nou se înalţă

Cât în suflet şi-n ochi ne purtăm nemurirea

Şi veşnici, luminaţi de preasfânta speranţă,

Învăţăm cu pământul străbun ce-i iubirea.

***

NOAPTE DE LUMINĂ

(Cu plecăciune lui Mihai Eminescu)

Stele de-argint,

Născute în valuri,

Atinse de maluri

Şoptite se sting.
Flutură-n vânt

Umbre tăcute,

Frunze pierdute

De aripi de vânt.
Se văd ca-n oglindă,

Prin nouri de vreme,

Legende, poeme

Şi cânt de colindă.
Din zboruri de înger

Cuvinte de Cer

Aduse se cer

Pe ramuri de sânger.
În Noapte lină

Din ceţuri răsare

Străveche cărare

De blândă lumină.
Păşesc printre stele:

Şi herburi, şi vremi,

Cleştar şi poieni,

Şi visele mele.
Cuvinte tăcute

Duios se rotesc

Tărâm oglindesc

De vremi neştiute.

***

VECERNIE

Fum de tămâie blând ridică jarul,

În umbră blând cădelniţa luceşte,

În Casa Ta tăcerea blând vorbeşte

Şi blând coboară peste lume harul.

Îşi uită fiecare iar amarul

Când slujba pace-n suflete anină,

Se-nalţă rugăciunea mai deplină,

Fum de tămâie blând ridică jarul.

Şi preotul în taină şopoteşte,

Aripi de înger flutură-n altar,

Grăim cuvintele ecteniei arar

În umbră blând cădelniţa luceşte.

Sub boltă un arhanghel se roteşte,

Lumini din Duhul Sfânt se-aprind în suflet,

Nici nu vorbesc şi parcă nici nu cuget -

În Casa Ta tăcerea blând vorbeşte.

Şi sfinţii peste noi revarsă darul,

Spre pardoseală fruntea se apleacă,

De dor de cer voinţa se îneacă,

Şi blând coboară peste lume harul.

Şi blând coboară peste lume harul,

În Casa Ta tăcerea blând vorbeşte,

În umbră blînd cădelniţa luceşte,

Fum de tămâie blând ridică jarul.

***